Un om, o epocă, un destin
Există în istorie personalități care prin activitatea lor și-au pus amprenta asupra unei perioade de timp, ce poate fi definită ca o „epocă”, deoarece în acea perioadă au avut loc schimbări importante, definitorii pentru națiune și stat.
O asemenea personalitate, născută în urmă cu 150 de ani, care a fost în același timp un intelectual rafinat, profesor, om politic, eseist, publicist, jurnalist, poet, dramaturg, patron al culturii, etc. , un om a „cărui vigoare nu a fost niciodată depășită în profesiunea de istoric”, a fost Nicolae Iorga (1871-1940).
Cei care i-au studiat viața au reliefat capacitățile sale intelectuale ieșite din comun, precocitatea, cuprinderea aproape instantanee a paginii de lectură, dictarea concomitentă a mai multor materiale, cunoașterea multor limbi străine, capacitatea de a depista esențialul din lecturi și documente, etc. Pentru contemporani și urmași, Nicolae Iorga a fost o personalitate copleșitoare, tulburătoare, iar de opera sa (peste 1.000 de cărți, 20.000 de articole), luată în întregime, nu s-a putut preocupa integral, până azi, nimeni. Dintre multiplele sale preocupări, cele de cercetare și scriere a istoriei i-au ocupat cel mai mult timp. S-a străduit să scrie istoria așa cum a fost, nu a inventat „lumi” ci a reconstituit cât mai real viața oamenilor în diferite perioade, exprimând binele și răul timpurilor cercetate, ferindu-se de modernizarea trecutului. Timp de aproape o jumătate de secol, perioadă care corespunde cu destrămarea imperiilor multinaționale, cu afirmarea popoarelor ghidate de elite educate și bine școlite, Nicolae Iorga, prin activitatea sa, a fost ca un far călăuzitor, un adevărat apostol al tinerilor, mai ales al studenților, dar nu numai. A cochetat un timp cu legionarii, a avut idei antisemite și antihitleriste, dar a avut puterea să revină asupra lor, mai ales a raporturilor ideologice cu legionarii, ceea ce i-au hotărât destinul.
Era convins că „fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi”, de „unicitatea absolută a vieții omenești în orice margine de spațiu și de timp”, că „numai atunci când fiecare localitate, fiecare colț de țară vor avea scrise istoria lor, vom avea scrisă în întregime istoria națională”.
În memoria mea vizuală, îmi apare uneori stativul cu hainele străpunse de gloanțe atunci când a fost asasinat mișelește de niște nemernici la 27 noiembrie 1940, stativ expus la Institutul medico-legal Mina Minovici din București, am reținut aprecierea unui sas din Bistrița spusă tatălui soției mele … „ați avut un român deștept și l-ați împușcat ca pe un câine la marginea unei păduri”. Îmi amintesc de întâlnirea în anii studenției, cu secretarul particular a lui N. Iorga, Barbu Teodorescu (1905-1979) care ne-a povestit întâmplări din viața marelui savant, de faptul că și-a prevăzut sfârșitul vieții, cu câteva zile înainte de a se produce, afirmând … „A fost tăiat un brad bătrân / Fiindcă făcea prea multă umbră” ...
Adaugă comentariu nou