Un scurt popas în insalubra gară Sărățel, „Poarta feroviară” pentru municipiul Bistrița

Se știe de către toată populația județului Bistrița-Năsăud, și nu numai, faptul că, prin nodul feroviar din Stația C.F.R. Sărățel se asigură singura legătură pe Calea Ferată cu partea de Vest și de Nord-Vest a Transilvaniei și cea de Sud spre Brașov, Ploiești și capitala București.

Din Sărățel, prin Beclean-Dej, se asigură transportul spre Baia Mare-Satu Mare, dar și cel spre Cluj-Oradea.

Tot prin nodul feroviar de la Sărățel, se asigură legătura pe Calea Ferată către Sud-Vest, spre Câmpia Transilvaniei, dar și spre  sudul  României.

Din practica derulării celor  două războaie  mondiale, dar și a recentului război dus de Rusia în Ucraina, vedem importanța deosebită a Căilor Ferate în ceea ce privește asigurarea trupelor cu cele necesare apărării în situații de conflict.

 Am putut vedea cu toții, ce rol mare a avut Calea Ferată, alături de transportul auto în asigurarea logistică a frontului din Ucraina.

Chiar dacă, în prezent, s-a dezvoltat enorm de mult transportul auto, Calea Ferată rămâne totuși un mijloc eficient de transport pentru anumite produse și categorii de tehnică militară, și nu numai, mai ales ținând cont de rețeaua de drumuri săracă, ce  face legături între Transilvania și Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Bihor ori Maramureș.

 Rămâne încă un mijloc eficient și în turismul românesc, în special pentru clasa de mijloc a societății românești.

Deci Calea Ferată nu trebuie să dispară. Ea trebuie dezvoltată la alte standarde.

Privind astăzi pe drumurile României, te apucă durerile de cap, văzând ce trafic infernal avem și cum nu se respectă circulația pe drumurile publice.

 Vedem cum se circulă cu viteze excesive, depășiri pe linii continue și în curbe periculoase, depășiri fără semnalizare, făcute cu obrăznicie și lipsă de respect față de ceilalți șoferi, dar acestea alese și cu multe victime umane și pagube materiale.

În acest infernal trafic auto de astăzi, considerat ca principalul factor de poluare al țării, prin milioanele de mijloace auto existente, cred că a sosit momentul reconsiderării și dezvoltării transportului pe calea ferată, dar în alte condiții, mai moderne, care să ne apropie de statele avansate ale lumii, precum Japonia, Franța, Germania.

Ce m-a determinat să scriu acest material ?

În data de 16.07.a.c. m-am deplasat la Sărățel, să-mi aștept nepoata care a fost plecată la mare, cu un grup de colegi.

La plecare spre Bistrița, în gara de la Costinești, trenul care a plecat din Mangalia, avea deja o întârziere de 1h și 34 minute.

Mă tot  întreb:

-De ce ? Cum este posibil așa ceva ?

-De la Mangalia la Costinești să circuli cu o asemenea întârziere ?

În loc să ajungă la Sărățel la 5, 34 de minute, trenul a ajuns la ora 7, 28 minute.

Consider acest aspect ca fiind o mare bătaie de joc adusă călătorilor din România, a celor care îi așteptau pe aceștia în mizerabila gară Sărățel, dar și o bătaie de joc adusă turismului românesc.

Da ! Am scris bine: „Mizerabila gară Sărățel !”

Te apucă groaza ce aspect insalubru este în jurul gării, dar și a stării tehnice jalnice a căii ferate.

Domnii din conducerea Ministerului Transporturilor, prin conducerea Căilor Ferate Române, nu au cum să vorbească despre progres după 1989, fiindcă a dus această rețea de transport în faliment tehnic, în faliment managerial, în faliment logistic.

Privind gara și nodul feroviar din Sărățel, considerată ca fiind „Poarta feroviară” de intrare în municipiul Bistrița și în județul Bistrița-Năsăud, te face să te gândești cu jale la turismul din această zonă de țară, dar și la faima negativă care ni se duce prin alte teritorii.

Ce carte de vizită ne poate fi gara Sărățel ?

În gara Sărățel, doar linia 3 este aptă pentru traficul feroviar, fiind prevăzută cu traverse de beton, restul liniilor sunt pe traverse de lemn putred, de prin anii 70-80, ce se pot observa și în pozele anexate.

Pe traverse, între liniile ferate sunt depozitate bucăți de linie ferată de rezervă (probabil nepermis a fi depozitate astfel) .

Peronul neîntreținut, iarba nu este cosită, gunoaie peste tot.

Lângă o remiză, piese și aparate aruncate (probabil casate).

Un panou de atenționare a călătorilor privind pericolul electrocutării este rupt. Mai mulți câini vagabonzi întregește peisajul sinistru al peronului.

Eu știam că pe coloanele de stâlpi, de pe peron, înainte de 1989 era o adevărată  cultură de trandafiri.

 Acum sunt doar bălării, peisaj ce mi-a produs o mare amărăciune.

Cei ce conduc destinele țării, în diferite sectoare de activitate, de ce tolerează atâta nepăsare din partea celor care sunt puși și plătiți, dar și obligați, să-și facă datoria la locul de muncă ?

Cu astfel de exemple nu avem cum să fim adevărați europeni.