Un voievod al Ţării Someşului !

Scriu adesea despre oameni. Scriu dintr-o bucurie a sufletului. Scriu din bucurie şi caut bucurie. Văd mai mereu, graţie structurii fiinţei mele, mai mult partea plină a paharului. Filosofia spune că fără conflict, acumulările cantitative nu pot trece în entităţi calitative. Eu însă cred că lumea şi omul concret pot progresa şi în vremuri de linişte şi de pace sufletească! De aceea nu mă ispiră partea goală a paharului. Mi-e drag doar de partea plină a păhărelului cu nectar al vieţii. A paharului hărăzit de Bunul Dumnezeu fiecăruia pe această lume!
Uneori scriu despre oameni pe care-i cunosc foarte bine. Alteori scriu despre oameni cărora le urmăresc doar prestaţia din viaţa publică. Câteodată îmi place însă să scriu despre oameni pe care-i cunosc doar intuitiv. Le surprind doar un gest, le cuprind doar un şir de fapte, mă simt părtaş la privirea lor aţintită spre cer când îi cuprinde mulţumirea faptei de care s-au învrednicit.
Cel mai mult îmi place să scriu însă despre oamenii care sfinţesc locul prin tot ceea ce fac. Ei îmi sunt cei mai dragi. Pentru că vremurile acestea în care trăim ar fi mult mai debusolate fără prezenţa şi fără acţiunea lor. Fără bineprimitul lor sacrificiu făcut cu inima senină fără să ceară nimănui nimic. A sfinţi locul de dragul locului şi al oamenilor, iată frumuseţea lumii acesteia...
Azi am să scriu despre un om care nu încetează a mă impresiona de câţiva ani! Este un om şi un ''caz'' pe care eu îl văd special. Acest ''caz''! nu este nici nominativ nici...acuzativ! Este cazul real al unui om care sfinţeşte cu adevărat locul, de ani buni, prin dragostea cu care se pune în slujba semenilor săi! Serviciul său, job-ul său voit-nevoit este acela de...director! Organizează, supraveghează, imaginează şi creează, se încruntă ori zâmbeşte subordonaţilor sau, mă rog, subordonatelor, răspunde discret de viaţa fiecăruia, analizează şi corectează circuitele oamenilor, ale hârtiilor şi...ale mesajelor scrise, vorbite, ambalate sau vrac...într-o instituţie cu prestigiu din Năsăud. În timpul liber pe care îl găseşte numai Bunul Dumnezeu ştie când şi cum, se ocupă de ... sfinţirea locului! Nu i-o cere nimeni în afară de fiinţa sa delicată şi doritoare de frumos. Nu i-o impune nimeni în afară de chemarea sa aparent greu de explicat pentru oamenii din jurul său care au ceva de spus. Trebuie să vă precizez că omul acesta, ''cazul'' acesta se înconjoară - pentru sfinţirea locului! - doar de oameni care au ceva de spus, de rostit în şoapte ademenitoare sau răspicat, dintr-o bucată adică! Are omul acesta un simţ aparte pentru Valoare, adică pentru exprimarea sufletului uman în forme unice, accesibile tuturor, pentru frumosul care modelează suflete şi întăreşte voinţe şi conştiinţe! Întâlneşte un pictor pierdut pe vreo vale şi uitat în braţele pasiunii sale artistice, îl ia alături cu binişorul şi, hopa, îl prezintă publicului larg pentru a-l uimi! Şi pe artist şi publicul deopotrivă... ''Domnule ce valori sunt în Nepos şi noi n-am ştiut de cutare sau de cutare...'' sau ''Domnule ce pictor am neglijat noi până acum pe minunatele noastre Ilve...''
Nimic nu-i scapă omului acestuia! Este ca legendarul rege Midas. Transformă în aur tot ce atinge! Rând pe rând Valer Gălan, Nechita Bumbu, Daniela Pop, Ioan Peter, Mihaela Nechiti, Rodica Raus, Mihai Lucian Valea, Radu Băeş, profesorii Mircea Mihalache şi Emil Ureche alături de micuţii artişti coordonaţi de dânşii au găsit calea spre lume prin mijlocirea ilustrului nostru rege Midas! Ilustru este un fel de a spune care dă bine în contextul rîndurilor acestea sincere. ''Cazul'' nostru este ilustru doar în sensul că mereu este de preferat un om care face, altuia care doar vorbeşte frumos! Aparent timid (după aparenţa aceasta se ascunde o modestie înnăscută!), cu un aer de adolescent ezitant (în fapt aerul acesta vine din tării şi este rece, curat, tăios şi sănătos!), cu o privire albastră care te cufundă în limpezimea ei curată, cu o vorbă cumpătată care te tonifică, omul acesta mişcă munţii cu bunul simţ şi umflă pânzele corăbiilor cu comori împingându-le, salvator, dintr-o privire, înspre ţărmul izbăvitor!
Într-o Românie a datului din coate (a datului din coate goale!), într-o ţară aliniată ca regimentele lui Napoleon la Austerlitz în faţa ştirilor cu dezastrele de la orele 17 00, într-o vreme în care cei care muncesc nu câştigă mai nimic iar cei care nu muncesc se îmbogăţesc sfidând până şi cerurile, oamenii normali devin subiect de râs iar efortul de a sfinţi locul pare de-a dreptul o nebunie! Numai că, cu toate acestea, undeva, nu ştiu unde, dar simt cu toată fiinţa mea aceasta, mai există o Românie profundă, ascunsă sub formă de durere în sufletele mai vîrstnicilor şi încrustată ca o aspiraţie secretă, puternică şi plină de speranţe în fiinţa aparent firavă dar în fapt de neînfrânt a tinerilor Naţiei Române!
Ce-i drept ''cazul'' nostru, juristul Valer Petrehuş, directorul Poştei năsăudene nu mai este chiar tânăr! Dar faptul în sine este un câştig deoarece durerea din sufletul său călit de atâtea încercări ale vieţii se îmbină perfect cu optimismul specific tinerilor. Preşedintele asociaţiei culturale Poşta Năsăudeană este omul care sfinţeşte locul. Iar omul acesta ştie că trebuie să stăruie în munca sa de Sisif până în clipa în care şi locurile vor sfinţi oamenii... De fapt acesta este crezul lui Valer Petrehuş - să facă în aşa fel încât oamenii să sfinţească locul iar apoi locurile să...sfinţească oamenii!
Năsăudul este o Ţară de legendă în care Valer Petrehuş, voievod al Ilvelor, este un Prinţ moştenitor plin de har, demn de iluştrii săi înaintaşi! Mă bucur ori de câte ori am ocazia să fiu prin preajma acestui om. Doamne ajută-i!