Unde este satul românesc?

Satul românesc, unanimul nostru înaintaş fără de nume. Uimitoare simbioză între el şi copilărie. Sat cu tainice aspecte, orizonturi şi structuri secrete, sesizate doar de copilărie, această poartă deschisă lui, satului.

Satul se aşează, că aşa vrea el, în jurul Bisericii, adică alături de Dumnezeu şi în jurul cimitirului, adică al morţilor.

În ochii conştiinţei copilului satul există ca o lume şi el este plasat în centrul acestei lumi, se prelungeşte în mit, integrându-se într-un destin cosmic. Satul aflat în centrul unei lumi poartă suficienţa sa şi-şi suportă răbdător destinul. El, satul, este atemporal şi boicotează istoria fie doar şi prin indiferenţa sa majestuoasă.

Există acea mândrie a satului care-l ţine în centrul unei lumi şi a unui destin şi tocmai această mândrie ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor pentru secolele de neşansă. Satul românesc tradiţional nu a putut fi atras în istoria proiectată de alţii peste capul nostru şi s-a păstrat curat în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale.

Aparent murind puţin câte puţin, satul nostru istoric nu va ajunge la moartea propriu-zisă pentru că are conservată în adâncurile tainei sale acea forţă fundamentală care, la momentul de mare cumpănă, va izbucni în toată măreţia sa, lovind decisiv tot cancerul baroniadei noastre cea de toate zilele.