Valentin Raus – arc peste timp

Valentin Raus, un nume de rezonanţă care şi-a câştigat un loc bine meritat în literatura noastră prin bogăţia, originalitatea şi consistenţa subiectelor alese şi dezvoltate în cărţile care luau drumul tiparului după o severă şi responsabilă lectură.
În puzderia apariţiilor editoriale de azi, el trebuie să rămână printre noi prin noi, aşa cum l-am cunoscut, ca unul dintre specialiştii scriitori transilvăneni, un model, care a făcut adevărată literatură, înscriindu-se în rândul lui Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu… Avem obligaţia să-l aducem, mereu, în prezent, nu doar la cifre mari. Valentin Raus nu şi-a uitat obârşia, ba era chiar mândru de faptul că familia sa era o punte solidă între Ţara Bârgăului, după mamă, unde a văzut lumina zilei, şi Ţara Năsăudului, după tată, originar din Zagra. Aplecarea sa către trecut i-a favorizat cunoaşterea istoriei, locurilor natale, de unde a cules şi apoi a imortalizat, cu grijă, ca pe o comoară, multe povestiri, dar cea mai cutremurătoare este povestirea despre Todoran, reluată în volumul „Comoara”, apărut în 1967 şi republicată în „Izvoare”, volum reapărut în 1990.
Patriotismul fără egal al bătrânului Todoran a făcut istorie, a intrat în istorie, iar apoi, împreună cu ceilalţi 3 condamnaţi au fost trecuţi în rândul sfinţilor pentru că a sfidat moartea, încurajând şi „feciorii” să nu cedeze promisiunilor viclene făcute în 1763, la militarizarea satelor someşene prin cuvintele: - „Să nu vă daţi robi feciorii! Niciodată să nu vă daţi robi!” Imperativ valabil şi azi…, pe care l-aş completa pentru guvernanţii, politicienii, parlamentarii şi primarii din contextul social actual, ca un avertisment: „Nu vindeţi România, nu vindeţi munţii, câmpiile, apele, păşunile, clădirile, atâtea bogăţii…, care vorbesc de trecut, că nu vă aparţin!” E dureros că înstrăinarea se face de către proprii fraţi din necunoaşterea istoriei… şi alte interese… Ştefan cel Mare şi Sfânt spunea: - „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor…”., citat drag scriitorului.
Evocarea personalităţii scriitorului cere sute de pagini pentru a epuiza viaţa sa foarte încărcată şi zbuciumată, activitatea de scriitor, ziarist, secretar şi redactor la ziarul Ecoul, redactor şef la revista „Minerva”, până la plecarea spre veşnicie, în 22.06.1994 şi alte implicaţii în cultura judeţului, contribuţii fără de care am fi mai săraci. La împlinirea celor 95 de ani de la naşterea sa, mi-am propus, doar, să atrag atenţia asupra acestui nume şi să reamintesc pentru cei care l-au cunoscut mai puţin, că era un Om, un intelectual, un scriitor încărcat de calităţi care se regăsesc în cărţile sale; să povestesc, foarte pe scurt, întâlnirea mea cu acest scriitor sobru, pedant, care păstra limitele impuse de respectul faţă de cei din jur, dar uman…
Sfânta Carte spune că: „Niciun fir de păr nu cade fără foia lui Dumnezeu”, a cărui ordine în Univers este de o perfecţiune absolută, echivalentă în înţelepciunea poporului cu: „Nimic nu-i întâmplător”, confirmare sunt aceste rânduri scrise dintr-un îndemn neplanificat, ca o forţă, m-a trimis la bibliotecă şi am pus mâna pe cartea „Izvoare”, a cărei dedicaţie adresată de scriitor mi-a reînviat frumoase amintiri şi asta s-a întâmplat chiar în 22 iunie, ziua când decedase, obligându-mă să-mi amintesc acel moment.
Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa Bârgăului mi s-a părut atunci o mare nedreptate şi o pedeapsă a Cerului pentru un profesor de gradul II, dar mi-am repetat: „Omul sfinţeşte locul!” Peisajul, oamenii, elevii, mi-au redat liniştea şi am amenajat un cabinet de română deosebit, foarte apreciat de inspectorul general Ioan Ilieş. Am hotărât să-i dau numele scriitorului Valentin Raus, născut la Bistriţa Bârgăului, pe „Brazii buni”, la 22.12.1918. Scriitorul a aprobat invitaţia.
Am planificat prima întâlnire în ultima săptămână din iunie 1986, cu surprize plăcute din partea elevilor pentru că ei au redat, din memorie, citate din opera sa. Alături de elevi, cadre didactice şi părinţi au fost invitaţi fratele Ionel, cumnata Livia, gestionari la magazinul din localitate, în casa cărora poposeau deseori, mai ales, după pierderea soţiei, mai mulţi scriitori bistriţeni: Vasile G. Raţiu, Luca Onul, Ion Moise, poetul Olimpiu Nuşfelean, Adrian Mănarcă – pe atunci redactor şef la Răsunetul”, doamna Toniuc – director la Biblioteca Judeţeană, fiind o acţiune desfăşurată în cadrul bibliotecii. L-am invitat într-o vizită la şcoală… surprizele au venit treptat…
Emoţia întâlnirii cu şcoala copilăriei, cu sălile de clasă în care a învăţat, a fost dublată de comunicarea deciziei că, de la această dată, cabinetul de română îi va purta numele. Impresionat de originalitatea cabinetului şi de hotărârea anunţată, emoţia bucuriei era vizibilă. Atunci şi acolo s-a semnat începutul unui frumos act de cultură, care ne-a reunit de 2 ori pe an (în iunie şi decembrie) pe diferite teme anunţate şi, într-un asemenea moment ne-a surprins anul 1989, pe care cu o intuiţie deosebită l-a prezis decanul de vârstă. L-am aniversat, la 70 de ani, când a donat bibliotecii şcolii multe cărţi din propria bibliotecă, iar elevilor care au pregătit programul le-a oferit câte o carte. Cu tot efortul de a-şi ascunde emoţiile, câte o lacrimă mai picura pe cartea ce o semna pentru a o oferi copiilor.
După transferarea mea la Rusu Bârgăului (1990), întâlnirile au continuat, într-un grup mai restrâns şi la această şcoală, sub forma „Dialogul scriitorului Valentin Raus cu elevii”, pentru a-l descoase, din curiozitate, ce stări trăieşte un scriitor – pentru prima dată elevii din Rus au stat faţă-n faţă cu un scriitor. Cu discreţia care-l caracteriza, s-a retras pentru un timp… de aceea vestea morţii sale a fost un şoc. A fost sincer regretat de cei care l-au cunoscut. În asemenea situaţii nici medicii nu se pot ajuta.
Să-i fie somnul liniştit!
prof. Rafila Mureşan