Valentin Raus, o sensibilitate lirică deosebită

Având înclinaţii literare, Valentin Raus face parte, încă din liceu, din Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva şi din comitetul de editare al revistei acesteia, Răboj năsăudean, în care debutează cu scurte studii de istorie literară, intitulate: Omul cultivă un mit narcisic şi Mama în literatura română, în numărul din 15 aprilie 1939.
Deşi alesese să studieze medicina, Valentin Raus este interesat, tot mai mult, de literatură, scriind versuri, proză, cronică plastică şi activând, alături de numeroşi alţi literaţi, între care confratele de destin, Francisc Păcurariu, implicaţi, în noua avangardă pentru realizarea publicaţiilor româneşti din Ardealul de Nord.
Valentin Raus debutează editorial, în anul 1942, cu un eseu care constituie textul la albumul pictorului Emil Cornea. Ulterior, îi apare volumul întitulat Pe lângă păcat, 1943, care este un ciclu al lumii satului transilvan, descris în spiritul tradiţional al prozei ardelene. Urmează apoi volumele: Fata din pădure (povestiri), Editura de stat pentru literatură şi artă, 1960, Comoara (beletristică şi critică literară), Editura pentru literatură, 1967, Vopseşte-ţi părul castaniu (nuvele), Editura Tineretului, 1968, Tunetele de pe Bobâlna (povestiri), Editura Dacia, 1984, Memorie figurativă (povestiri), Editura Dacia, 1988, Izvoare (povestiri), Editura Cartea Românească, 1990.
Textele sale se disting prin uşurinţa narării, capacitatea configurării unor personaje cu o deosebită robusteţe morală, dovedind o sensibilitate lirică deosebită, temele sale încadrându-se în repertoriul clasic şi contemporan. Valentin Raus aduce o serie de date lămuritoare, cu privire la legăturile lui Lucian Blaga cu Bistriţa, într-un articol de rememorări întitulat: Lucian Blaga la Bistriţa, în Literatură şi actualitate, Foaia Cenaclului „George Coşbuc”, Bistriţa, martie 1983.
Pe masa lui de lucru i-a rămas, aproape terminat, un roman în manuscris dedicat Colibiţei şi oamenilor săi, alături de care scriitorul Valentin Raus şi-a consumat existenţa, între copilărie şi maturitate, între vis, împliniri şi legendă: „Mă leagă de această vale amintirea copilăriei cu escaladări pe Piatra Mare, urcuşuri în urma copitelor de cai pe Şoimul, Stegea, Macri, spre culmea Vulturului, spre Ariniş şi în sus spre fabulosul «Tău al zânelor». Sub răsuflarea cetinii aşteptam saltul argintat al păstrăvilor, ori pasul uşor al căprioarelor şi al cerbilor (...) Pe aici duceam vaci şi cai la păscut, tăiam copaci, culegeam zmeură afine şi mure. Pe aici mi-au scăpărat din ochi bucurii, dar şi lacrimi”...
Valentin Raus a fost, pe tot parcursul vieţii, un publicist consecvent, reprezentantativ al unei generaţii de avangardă culturală cu scop de păstrare şi dezvoltare a literaturii române. A fost redactor şi apoi secretar de redacţie la ziarul „Ecoul”, din Bistrița, unde a lucrat până la pensionare, în 1987, dar și redactor șef al revistei literare „Minerva”, începând din 1990 şi până l-a stingerea sa din viaţă, la Târgu Mureş, în 22 iunie 1994, la 76 de ani neîmpliniţi, fiind înmormântat la Bistriţa, în 2014 împlinindu-se 20 de ani de la trecerea sa în eternitate.