Vasile Dâncu: Parlamentul - o Românie în miniatură

Când un jurnalist te întreabă, direct şi simplu, cine este de vină pentru acest Parlament ciudat, ce poţi să răspunzi? Mai adaugă jurnalistul: Dumneavoastră sunteţi sociolog şi sigur aveţi o explicaţie. Prima tentaţie este să spui că electoratul este vinovatul de serviciu.

În fond, toată lumea ştie că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită. La fel de rapid unii vor spune că sunt de vină responsabilii din politică, doar ei au pus oamenii pe listă şi electoratul a lucrat cu materialul clientului. Am putea da vina şi pe moştenirea comunistă, ea ne-a contorsionat vieţile, valorile şi spiritul, dar nu cred că asta ar fi prea cinstit după peste două decenii de libertate şi experienţa pluralistă.

Atunci cum sa abordam aceasta chestiune, fără aceste explicaţii directe şi facile? E bună întrebarea sau este greşit pusă? Întrebarea e bună, dar este prea complexă pentru ca să poţi găsi un răspuns simplu şi un ţap ispăşitor perfect. Sociologic vorbind, trebuie să deviem un pic discuţia într-o altă direcţie explicativă. Nu voi căuta un vinovat, ci vom căuta să explicam cum s-a ajuns aici, să găsim alte fapte sociale care ar putea explica această realitate.

Iată câteva direcţii în care putem circumscrie un răspuns.

Niciodată nu a fost altfel!

Nu vă enervaţi, dragi cititori, dar poveştile despre democraţia interbelică sunt absolute false, mituri sinistre.(…) Pur si simplu, aşa a fost dintotdeauna în România. După elaborarea Constituţiei din 1863 alegerile au fost tot timpul terenul unor nereguli strigătoare la cer. Încă de atunci democraţia noastră era originală, regele numea un premier care organiza alegeri pe care le câştiga cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziţie: bani, bătăi şi alte mijloace. Linşajul de televiziune încă nu era, dar se foloseau mijloace la fel de eficiente.

Nu avem o cultură a respectului regulilor sau legalităţii

De un secol şi jumătate alegerile sunt o luptă surdă între câteva găşti politice care se organizează pentru a căpuşa timp de patru ani fondurile publice. Ai senzaţia că românii nu înţeleg sensul expresiei interes colectiv. Alegerea răului cel mai mic sau votul negativ, de frondă, fără o reflecţie legată de alternative este o metodă sigură de a alege prost.

O cultură politică parohială

Oamenii simt o distanţă mare faţă de putere şi nu înţeleg politica. Românii suportă politica, o sabotează cum pot, se folosesc de ea, dar nu o înţeleg. Importanţa votului nu este percepută ca fundamentală pentru bunul mers al comunităţii sau societăţii. De aceea votul este vândut sau oamenii nu merg la vot. Acolo unde votul se vinde pe zahar şi ulei, bere sau cizme de cauciuc şi tigăi, acolo avem încă societate tradiţională, o societate care mimează modernitatea.

La noi încă relaţiile sociale sunt puţin instituţionalizate, informalul domina totul. Recentul acord dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta arată că legile sau Constituţia nu au nici o valoare, dacă este nevoie de înţelegeri suplimentare pentru a se convieţui civilizat. Chiar daca nu ne place, Parlamentul României este o Românie în miniatură.

Arată foarte bine nivelul la care am ajuns ca şi cultura şi civilizaţie. Atâta putem în acest moment şi trebuie să fim conştienţi că este nevoie de un proiect de societate care să includă şi strategii pentru dezvoltarea democraţiei şi a culturii politice.

Alegerile libere şi votul dau doar aparenţa de democraţie dacă sunt suprapuse peste o cultură parohială, o modernitate neterminată şi un stat slab, aproape eşuat. Daca am accepta să ne uităm în oglindă mai des ca societate, am vedea că avem exact Parlamentul pe care-l merităm.

editorial scris de sociologul Vasile Dâncu pentru Ziare.com