Versuri de lângă altar

Poetul Dumitru Popiţan este cunoscut în mediul scriitoricesc pentru modul în care reuşeşte să-şi aşeze gândurile în versuri, astfel încât să ne aducă, prin poezie, bucuria întâlnirii cu frumosul. Volumul „Versuri de lângă altar”, apărut la Editura Karuna, prefaţat de părintele Nicolae Feier, dezvăluie sufletul unui om adevărat, fără vicleşug, care-şi cunoaşte limitele puterilor sale duhovniceşti, cunoscător al suferinţei şi biruitor al ei, prin perseverenţă într-o credinţă fiinţală neparazitată de doctrine, un suflet trăitor al unei ortodoxii vii. „Încă se mai crede în Dumnezeu/ Ne-au furat biserica, credinţa/ Noi deşi trăit-am foarte greu/ N-am luat în seamă umilinţa”. Având o legătură specială cu păstorul turmei, poetul declară: „Hai, primeşte-mă părinte,/ Din Scriptură să-mi citeşti/ Poate voi lua aminte/ Despre cele creştineşti”. Când credinţa este pusă la loc de cinste în sufletul omului, aceasta dă rod: „A înflorit magnolia în grădină/ Fiecare pom e mai frumos/ Credincioşii aşteaptă ca să vină/ Noaptea Învierii lui Hristos”. În poeziile lui Dumitru Popiţan lumina ia locul întunericului: „În nopţi târzii, când mă trezesc/ Aud acelaşi glas: creştine/ Să faci în viaţă ce-i ceresc/ Tot ce e bun, tot ce e bine”. În momentele grele, lucrurile capătă trăiri ample: „Astăzi crucea mi se frânge/ Sufletul mă părăseşte/ preotul mă spovedeşte/ Toţi ai casei mă vor plânge”. Conştient de trecerea vremii, poetul declară: „Atâta timp cât mai trăiesc/ Vreau să mă cred învingător/ Şi pentru tot ce eu iubesc/ Mereu voi fi un luptător”. În acelaşi timp, versurile au şi un anumit iz al omului tradiţiilor: „Bate, Doamne, zilele/ Care mi-au furat norocul/ Şi cu el tot binele/ De nu mi-am mai făcut jocul” sau „Bate toaca-n turla mare/ Semn că iar e sărbătoare/ Cheamă lume la altare”.
Credinţa omului este una greu încercată: „Dacă suntem împreună/ Şi dorim bine să fie/ De ce oare se adună/ Numai rău şi duşmănie?”. Însă întotdeauna se găseşte un antidot: „Dacă vrei să mori frumos/ Fă în viaţă numai bine/ Fii vieţii de folos/ Poartă-te cum se cuvine”. Citind aceste versuri descoperim latura profund creştină a poetului: „Daţi-mi să citesc Scriptura/ Vreau să-l ştiu pe Dumnezeu/ Şi să-n cerc să lupt cu ura/ Să-ncerc a iubi şi eu” sau „Dumnezeu a fost mereu/ Lângă noi să ne ocrotească/ Când la bine, când la rău/ De duşmani să ne ferească”.
Încheiem cu alte îndemnuri care reies din poeziile profesorului Dumitru Popiţan: „Te rugăm Doamne pe tine/ Să dai întâi sănătate/ În viaţă numai bine/ Încolo, noroc în toate”. O poezie precum o rugăciune versificată, care ne apropie de altarul credinţei.