MESAJ CĂTRE CERURI

Un filozof spunea că Dumnezeu dacă n-ar exista ar trebui creat.
Credinţa a salvat neamul nostru de veacuri – biserica fiind singura formă stabilă de organizare a poporului român, dar totodată ea ne impunea păstrarea unei ordine rituale în viaţa de toate zilele.
Credinţa înseamnă speranţă, iertare, iubire, precepte care deosebesc omul de animal, îl ridică deasupra tuturor vieţuitoarelor de pe pământ.
Toţi suntem oameni, nu zei, şi deci nu perfecţiuni! Prin rugăciune ne ridicăm din sfera noastră şi tindem spre purificarea sufletului, alungând păcatul.
Deunăzi am primit o carte intitulată ,,Versuri de lângă altar’’ scrisă de domnul profesor Dumitru Popiţan.
De ce de lângă altar? Fiindcă pe lângă rugăciuni exprimă în versuri şi fluctuaţiile unui suflet în lupta cu tarele vieţii.
Autorul, un cunoscut profesor de sport – făcând parte din generaţia de aur a profesorilor din Liceul ,,Liviu Rebreanu’’, şi-a ocupat timpul liber din ,,vacanţa cea mare’’ scriind. A scos cărţi cu teme foarte variate: sport, filatelie, despre satul natal, versuri de pahar, altele pentru vârsta a treia, etc., etc.
De remarcat în ultima carte o grijă meritorie pentru vârsta a treia şi anume una pentru salvarea sufletului. 338 de pagini izvorâte din suflet şi scrise pentru suflet.
La pagina 13 exclamă: ,,Hai, primeşte-mă părinte, / Ce-i dac-am fost păcătos? / Vreau ca-de-acum înainte / Să fiu şi eu credincios! (Hai, primeşte-mă)
Poezia ,,Visele’’ explică titlul cărţii: ,,Visele mele-mplinite / Mă aduc lângă altar / Rugile bine-s venite / Cu dumnezeiescul har.’’/
Volumul nu cuprinde numai rugăciuni ci şi pioase gânduri care ascund un suflet singuratic. Un dar soţiei plecate în ceruri: ,,Ţi-am împodobit mormântul / Cu floare de iasomie, / Când o bate uşor vântul / Îmi va spune floarea mie, / Că sunt şoapte ne-nţelese / Care vor a spune multe / Despre zilele frumoase / Împreună petrecute’’/ (Ţi-am împodobit) Sau versuri pentru bătrânii plecaţi din viaţă: ,,Unde sunt cei care-au fost? / A-ntrebat poetu-n vers, / Unde-s cei care-au dat rost / Omului în veşnic mers? / Se pare că i-am uitat / Dacă nu-i mai amintim, / Se ştie că au plecat / Pe drum trist la ţinţirim’’ / (Unde sunt)
Părintele Feier Nicolae, care îi prefaţează cartea ne spune în încheiere: <,,/ Fă-ţi timp şi vino-n paradis’’/ Îmi permit să folosesc ca ,,motto’’ al acestei frumoase străduinţe poetice, ca o înivitaţie la lectura acestei cărţi precum şi a tuturor cărţilor scrise de Dumitru Popiţan.>