Versuri şoptite pe coarda inimii

Poetul are ochiul care soarbe profunzimea idei, adaptând-o în atelierul de creaţie din timpul şi spaţiul mirific în timpul şi spaţiul actual. Reflexia gândirii separă fărâma de ostilitate şi puzderia de imagini, derulându-se în mintea poetului ca un tot unitar, uneori scandalizat de duplicitatea firii umane sau de zgomotul unui râs ironic, alteori bravând în faţa sentimentelor. Gândurile sunt imortalizate în câteva cuvinte înşirate cu dibăcie, în rânduri suprapuse, uneori în sistemul clasic, alteori în cel postmodern. Poemele şoptesc înainte ca tu să-ţi dai seama că mintea va deschide ochiul tău spre o imagine vie. Poetul, descătuşat de orice constrângeri, se dedică libertăţii şi magiei cuvântului, mărturisind în poezie sentimentul durerii sau al frustrării întemniţat cu bună ştiinţă de zbuciumul unui suflet însetat. Poezia adună toate florile din lume într-o splendoare stranie în care cuvintele spuse în şoaptă îţi gâdilă sufletul sibilinic ca un cântec de sirenă. Îţi dă senzaţia că pluteşti pe valurile adevărului, care nu poate fi rostit decât în rimă. Străfundurile sufletului se încarcă de energie şi inima-ţi bate în cadenţele ceasului timpului arhaic sau a fosnetului aripilor porumbelului alb. Pendularea între cer şi pământ a spiritului poetic, atitudinea de răzvrătire şi orgoliu sau de adâncire în sine este căutarea de înnoire a ceea ce ne înconjoară.

Aflat în căutarea rostului poetic, Cristian Şvecz alege calea dialogului între un timp al prezentului, al instruirii, al constituirii şi reconstruirii şi unul al fiinţei, poetul alunecând uşor în lumea conexiunilor pentru a găsi un model, o paradigmă operaţională a fiinţei, construind o schemă care conturează axa lumii.

Naşterea volumului „Şoapte”, apărut la prestigioasa editură bistriţeană Karuna e o relaţie mediată de poet – subiectul, conceptul unei acţiuni şi morfologii divine în care „cărările ascunse” duc spre „o dulce adiere” în care iubirea împlinită devine neîmplinită, lupta pentru dragoste fiind într-un singur mod acceptată, acela al descătuşării în vers. Slovele deschise spre iubire sunt rostite atât în limba română, cât şi în engleză pentru ca astfel oricine va lectura poezia lui Cristian să pătrundă în tainele versului. Golul devine plin, tăcerea dintre silabe devine netăcere, cuvintele încep să fie.

Dansatorii vieţii ţin ritmurile pe care îngerii le produc la harpa divină, tânărul, contabil de meserie, poet în suflet, reuşind să ne propună o carte care adună frumuseţea dragostei din toate timpurile: „Tot ce îmi doresc e un zâmbet/ Tot ce îmi doresc e un sărut/ O dulce alinare, o mângâiere/ O clipă cu tine”. Cititorii devin părtaşi la această clipă în care Cupidon i-a dăruit din har lui Cristian Şvecz.