Vezi topul ocoalelor silvice din judeţ, după suprafeţele împădurite în 2018
În acest an, la nivelul judeţului nostru sunt prevăzute a se executa împădururi integrale pe o suprafaţă de 361,94 hectare, urmând să fie plantaţi peste 1,8 milioane de puieţi. Potrivit datelor statistice prezentate de ing. Daniel Pop, şef Garda Forestieră Bistriţa-Năsăud, cea mai mare suprafaţă inclusă în programul de împăduriri integrale aparţine Ocolului Silvic Valea Ilvei, cu 57,88 hectare. Pe podium sunt şi OS Tihuţa Colibiţa cu 47,67 hectare şi Ocolul Silvic Izvorul Someşului cu 37,68 hectare. Dintre ocoalele silvice private, suprafeţe mari de împădurire au cuprins şi OS Valea Şieului – 22 hectare, OS Dealu Negru – 21 hectare, OS Telciu – 20 hectare, OS Plaiurile Heniului – 19 hectare sau OS Bistriţa Bârgăului – 18,6 hectare.
Direcţia Silvică Bistriţa a inclus în acest program de împădurire integrală 19 hectare din pădurile de stat şi alte aproape 5 hectare de pădure cu proprietari privaţi. La acestea se adaugă, 25 hectare împădurire în perimetre de ameliorare prin grija Gărzii Forestiere, dar şi 9 hectare în pădurile de stat de la Baza Experimentală Lechinţa.
Pe lângă suprafeţele cu împăduriri integrale sunt alte 70 hectare de pădure în care se fac completări, plus 403 hectare monitorizate prin prisma regenerărilor naturale.
Citiţi şi:
- În 2018, împăduriri integrate pe 360 hectare. Peste 1,8 milioane puieţi plantaţi
- Peste o treime din judeţ este acoperită încă de păduri
- Secretarul de stat Árpád Fulop, la Bistriţa! Întâlnire de lucru pe tema împăduririlor finanţate prin PNRR
- Bistriţa-Năsăud: Împăduri pe 423 hectare. Aproape un sfert din suprafaţă aparţine OS Valea Ilvei
- Împăduriri integrale pe 430 de hectare din Bistriţa-Năsăud! Peste două milioane puieţi plantaţi
Adaugă comentariu nou