Viorel Mureşan 70. ANTOLOGIE LIRICĂ
Ars poetica
numai sculptorul
taie mărul în patru felii
și scoate din el
floarea de măr
Dictonul
azi-noapte a venit la mine pascal
și m-a rugat să-i șterg propoziția
aceea nenorocită cu trestia gânditoare
fiindcă s-a cam grăbit când a lăsat-o pe hârtie
scrie în locul ei – mi-a mai spus –
că trestiile despre care vorbeam
erau foarte rare
că vântul făcea mai multe zile
de la una la alta
de la una la alta
Pastelul de fum
o privire fugară printr-o fereastră ce dă
spre vântul curat
acolo
scrum de țigară pe un mormânt de copil
și în tot aerul urme de plâns
cum rămâne gustul de lapte ars
o vreme pe limbă
stolul de ciori plutind peste cartier
pare o epigramă cioplită în piatră
panica unor dulapuri
uitate mult timp deschise
o nouă privire fugară prin fereastra
ce dă spre vântul curat
și pe pereți
umbra unor
cristaluri tresărind speriate
prin plopul din zare
suie un geamăt de lift
Deschidere I
Într-o zi pe balcon mă va aștepta acea doamnă cu capul sticlos
vom arde scrisorile expediate de ființe prea grave
ne vom aminti de când desenam avioane în fugă pe un hipodrom
răsuflarea celui venit să ne vadă va foșni ca un câmp de tutun
de la un timp fruntea mea cu luciu de piatră
Deschidere II
un om aprinde chibritul în luna septembrie
la marginea unei coli de indigo
anul acesta e absent ca un ochi într-o spărtură de nor
vine o viață în care bărbatul întins pe un pat alb
citește ziarul
femeia întinsă pe un pat alb clatină rândunele în munți
veniți în seara aceasta la marginea orașului
să construim o mie de scări
plângă pe ele doar floarea de urzică
poezia seamănă cu limba unui om îngropat în zăpezi
Descrierea unei zile de iarnă
culorile atârnă undeva sub pământ
legate la ochi
cineva coboară să le smulgă unghiile
altcineva coboară să le ardă cu fierul înroșit
de-aceea se aud scârțâind treptele
de-aceea e liniște
Batista cu vocale a cântăreței de cameră Rosa Silber
după Paul Klee
Inginerul Frigului joacă șah la mansardă pe o tablă de lut roșu
stele deasupra norilor prin cristalul ferestrei mișcând,
dintr-un vârf de stilet cum cade Magistrala Vorbire
pe tăblițe de ceară.
În odăi au adus obiecte acoperite în piele de tisă
dansatoarea la mijloc, cei doi bătrâni
desenează cu unghia
zborul unei femei
printre vocale.
Pe acoperiș ard așchii de frig. Mâinile
celor din stradă
- prin lunetă privite –
balcoane pe ziduri
peste care crește iedera.
O femeie și-a uitat peruca pe mal. Acum
apa își lustruiește monedele
de carnea ei arămie. Nu-i voie
să miști un deget, ar putea
umbra lui
să pună atâtea vocale în mișcare.
Doar copiii împleticindu-se cad. Vin pe cai
de departe – aduc bunicilor lemn pentru
acele foarte lungi sănii. Vor coborî muntele
pe oglinzi,
ce frumos!
N-au călătorit așa
de foarte mulți ani,
un spadasin cu barbă îi cheamă
să iasă în câmp – vor duela
numai de ierburi văzuți.
râsul învingătorilor
acoperă
cu o zdrențuită hlamidă
în roșu
trupurile celor învinși.
Bărbatul înecatei dansează pe dale.
Două funii de in
înnodate
mâinile ei au lăsat
amintire
pe umerii lui.
În chilia lor bătrânii trag linii
pe urechea motanului; fac socoteala
unor bucurii
numai visate.
Ce frig la mansardă!
Inimi de cocoși în pereți
liniștea scobește.
Imperturbabil
Meșterul Frigului joacă șah
cu stelele
pe o tablă de lut ars.
Fetița și cercul
În memoria poetului Alexandru Mușina, mare și statornic vilegiaturist de Olănești
vocea fetiței cu cercul se ondula odată cu strada
și noi vedeam clar că în cercul ei era pitit soarele
și noi vedeam și mai clar că în cercul ei se cuibărea luna
într-o carte
la o masă
sub o umbrelă
numai cuvinte
de simpatie
pentru fetița cu cercul
o vioară de sticlă
suna
și luna-strălucea
și strângeri de mâini
trageri cu ochiul
zâmbete șugubețe
de-acum strada era un surâs care se usca
în jurul fetei cu cercul
atunci când plouă zile multe
la olănești olanele cârtesc
că olănescu ar avea-ntr-un
munte
două pisici cu pui care grăiesc
strada se curmă brusc
cum ar ajunge pisica
la capătul unei scări
acolo
se auzea numai râsul craniului
și loviturile halbelor
și cum cad păsările de salcâm pe alei
*
* *
ieșind de sub pod
pisica neagră taie
ziua în două
*
* *
foșnește plopul
sau un bătrân vorbește
singur pe stradă?
*
* *
în aer tot mai
puțini țânțarii
ne-a slăbit vederea
*
* *
ceasuri de seară
zburând rândunica
atinge pământul
*
* *
pare un nor dar
e o bătrână ducând
un snop de vreascuri
*
* *
noiembrie e
o groapă din care
ni se văd oasele
*
* *
privind prin geamuri
pasărea moartă văd și
crizantemele
*
* *
de unde cercuri
pe apă? hai să număr
din nou stelele
*
* *
un ziar purtat
de vânt – după el corbii-și
răsucesc zborul
*
* *
privighetoarea
cântă pe – un ram. de stau s-o
ascult ea zboară
*
* *
mai păziți macii
ca ieri: s-a lungit umbra
sperietorii
Adaugă comentariu nou