Virgil RAȚIU: Fabule fastuoase

Fabula Lili*

 

Haaaaiii!... Haaaaiiii!

Frunzulița frunzulíi

Unde, mamă, te grăbíi?

Ce, mana naibii, făclíi?

Trece mândra pe colnic,

Răsucind la borangic,

De trei zile răsucește,

Dar pe fuse nu sporește.

Trece iubi peste deal,

Firu-i-se-ncâlcește-n mal.

 

Haida, Lili...

Lilioara lui nenicu,

Mânca-i-ar tata burică,

Lilioara lu' Tripon,

N-o poți ține în pripon.

Sărutata de trei stele,

Lilișoara lu' Pandele,

Vezi, la fire răsucește,

Da' pe fus nu mai porește,

Măăăiii...

Omule, nevasta ta

Șade-n cârciumă și bea,

Uite-așa și iar așa!...

Vai, bărbate, nu mă bate,

Hai, să dăm cânepa-n parte

Și-oi merge la București

Și-oi toarce-o la Grăzăvești.

 

Face focu' mare, mare,

Se-ncălzește la picioare,

Pune jar la subțioare,

Cade omu' în lingoare

Din puzderii și foscăi...

Zi-le, măi! Zi-le măi!

 

MORALA

Haida, Lili! Haida, hăi!

Cade oama-n libovie,

Răscolește-n colivie...

Și merge la București

Că se toarce mai cu pești.

Merge-apoi și la Obor

Că se toarce mai cu spor!

__________

*) După un cântec oltenesc cules (prin 1937)

    de Constantin Brăiloiu.

 

 

Fabula Securii Hacker

 

Topoarele de multe feluri sunt:

De pădure, cadastru, pentru lemn,

Toporiști pentru kinderi de unt,

Cu coadă scurtă de emblem,

Securi, baltage cu cozi lungi,

Până la cer să te ajungi.

Lănci cu arici la cap și cu țepușe

Și barda care-i cea mai jucăușe.

 

Dar azi este toporul din IT,

Adică hacker-ul, meșterul fin,

Al manevrării în rețele DIN,

Lunecătoare pe siliciul clean,

Lucind sub ochii zeilor, un Spart,

Ce-a ordonat să fie toate smart.

 

MORALA

De hacker să te temi ca de tâlhar,

De pișcă-lume, cu aură de best,

Lucrează mai ales în Est, Est-Vest,

E lider, șáman, star, solomonar!

 

E bestial să nu te temi de hecker,

Dacă ești liber, gol, stăpân de ștecher

Să-i faci în ciudă cât îl vezi de acru,

Unic stăpân pe gândul din șperaclu.

 

Fabula Cristi

 

La mese lungi, sorbesc Fabula Cristi,

Licoarea lui Ovidius și a Tomii.

La țărmuri, toți visează mistic

Să fie-nmormântați precum atomii

În fusiuni cu Cosmos și Noroi,

Crezându-se fii vrednici și balșoi.

            Refren:

            Hei rup! Hei rup! Noi sus sărim,

            Suntem o țară fără țintirim.

            Hei rup! Hei rup! Noi tot brodăm,

Vrem emisfera s-o controlăm!

 

La mese lungi, Fabula Cristi sorb,

Văd toate-ndoliate, înjúrul este orb.

Vorbesc de genii și înalte spițe,

Stirpe din lacrimi, din victorii frânte,

Nu are nimeni darul să-i înfrunte,

Iar pacea searbădă îi lepădă pe vițe.

 

MORALA

O, veșnicia s-a născut la mare,

Dar moartea-i ca lăuta, scrípcă* tare!

_____

*) În sens de „sună”, „zornăie”, „vibrează”, „pișcă”.

 

 

Fabula Homerilor

 

Respectul, astăzi, este clinciu'

Prin care poți răzbi, învinge viciu'

Aliura de ținută, țoalele, dichisul

Prezența mimată, „manuscrisul”.

 

Distinsa liricii a Poeziei,

Chiar Dânsa pe fuștelul freneziei,

Demonizează tumultul dichis,

Că nu-i de publicat în Paradis,

Și-ți „face zbor” spre altul, Insul,

Supervizorul liric, zis, Liriciu.

Amirosind nisna-i-kul indiciu.

Scapă din buze, fluturând,

Că nu e vremea bună nici în gând

Că Poezii nu publică, vai!, Dânsul,

Și-ți „face zbor” spre altul, fistichiu,

Lírică de vaxuri, viitor sălciu!

 

Brusc, din Neunde, fluturând perdele,

Ivi-s-a și blondina lu' Pandele.

Purta-ntre buze, clătinând, cinci file,

Scrise mărunt, acum câteva zile.

 

Când Dânsul, Dânsa nu-s de față,

Când Dânsa-i delir, Dânsu-i o sumă,

Împerecheați sunt ambii, nu-i a glumă,

Iar poiezelele le-nșiruiesc pe ață.

 

Salutul, vorba, gestul, mult-implică,

Pot înclina orice, ades complică,

Dânsa se scoală, Dânsul se culcă,

Leu de bancnote, bănet ce te spurcă.

Iar Dânșii, nu, nu! nicio clipită

Nu scapără din ochi fără obidă.

Versuri, ce chestii, cu șepci și cu fuste

Râme cernute prin site vetuste!

 

MORALA...

O, Inșii, cei nímea-ciubucu',

Portarii troheilor și-ai rímii,

Drogul, halucinul mulțimii...

Chiar Dânșii, Liriciul, haiducu'

Impersonal, neștiut, eunucu'!...

Vai, iambilor, preoțimii,

Homerilor, pierduții știmii!

 

Fabula Cuplu

 

De zici Antonio și Cleopatra,

De zici Stela, Arșinel și ceata,

Romeo, Julieta, Dulcineea,

Hidalgo cel nebun din Hispaneea,

Toți par cutremurați sub inimi

De imnurile sutelor de mínimi.

 

Ecou, mister înseamnă cuplul,

Un cod, un acord, un act suplu

Un trigonomic, subtil multiplu,

O-nvolburare ca o mare chestie,

Concordul zeiței c-o bestie.

 

Ce duo! Ce ochi! Ce pereche!

Din nări se resorb când e clipa,

Când simt că-n vintre au streche

Și-n omoplați le mișcă aripa.

 

MORALA

Nu toți de pe lume au pereche, Hero!

Nici când doi sunt unu, nici când unu e zero!