Vizită la curtea europeană
Am aflat de la primarul din Teaca, Muntean Damian Iustian, despre o vizită la Parlamentul European – Bruxelles, 24.04-28.04.2009, datorită iniţiativei şi invitaţiei europarlamentarului Ioan Mircea Paşcu şi a deputatului Emil Radu Moldovan, de către o delegaţie formată din 25 persoane: primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi lideri ai PSD din judeţ. Scopul acestei vizite a fost întâlnirea cu oficiali români din PE, fireşte, cu cei aparţinând Grupului Partidului Socialiştilor Europeni (PSE), care le-au expus problematica rolului parlamentarilor europeni în posibilităţile de finanţare a proiectelor europene, despre funcţionarea, componenţa şi atribuţiile PE, amfitrionul fiind dl. Marian Cosac, oficial român la PE.
Membrii delegaţiei au aflat cu acest prilej şi despre acea PAC (Politica Agricolă Comunitară) care, cu cel mai mare buget din CE, se bazează pe trei mari principii de funcţionare: unicitatea pieţelor, conform căruia, 1. teritoriul comunitar constituie o singură piaţă pentru produsele agricole; 2. preferinţa comunitară, prin care se acordă prioritate produselor agricole comunitare; 3. solidaritatea financiară, principiu conform căruia PAC este finanţată din bugetul comunitar, ajutoarele naţionale ale statelor membre acordate propriei agriculturi fiind interzise sau coordonate şi controlate de către comunitate. În ce priveşte România, în treacăt fie spus, nu este cazul, deoarece subvenţiile acordate agriculturii sunt aproape inexistente, modice, dar şi cele comunitare, fapt care a dus la dezastrul din agricultură, ajunsă la pragul de subzistenţă.
PAC se mai ocupă, în special, de siguranţa şi de calitatea alimentelor, îndeosebi de la „criza vacii nebune”, obiectivul principal fiind securitatea alimentară, prin care să garanteze un nivel crescut de protecţie a sănătăţii umane, pe baza principiului care constă în aplicarea unei abordări integrate, „de la furcă la furculiţă”, care vizează producţia de hrană pentru animale, producţia primară, transportul produselor alimentare, depozitarea şi vânzarea în detaliu. În acest sens, funcţionează, din anul 2000, Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (AESA) de la Bruxelles.
Membrii delegaţiei au mai putut afla câte ceva şi de disensiunile existente între Grupările politice în luarea deciziilor majore din PE; ponderea fiind deţinută de către Grupul Partidului Popular European şi al Democraţilor Europeni (PPE – DE) cu 277 de membri, urmat de cel al Partidului Socialiştilor Europeni (PSE) cu 213 membri, aceştia din urmă, se pare, fiind mai puţin democraţi decât cei din PPE-DE, neştiindu-se de unde începe şi unde se termină democraţia, o noţiune abstractă, fără valoare în întrebuinţare în PE, în care domină „politica din umbră” practicată intern de către actualul preşedinte al PE (din 2007), dar şi al PPE-DE, neamţul Hans Gert Pottering, ing. creştin-democrat, care năşeşte şi activitatea partidului băsescian român – PD-L ori de câte ori are ocazia.
În prezent, după cele văzute şi auzite, norocoşii excursionişti social-democraţi vor trebui să aplice principiile creştin-democrate, PSE, din păcate, fiind cenuşăreasa PE.
Citiţi şi:
- Sprijinul pentru legumicultorii afectați de ninsori, susţinut de popularii europeni
- IONUŢ SIMIONCA, delegat al PMP la Bruxelles
- România europeană a Corinei Creţu
- Forumul European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari, organizat la Bruxelles de eurodeputatul Victor Negrescu
- După Donald Tusk, Dacian Cioloș deține cea mai importantă funcție din instituțiile europene din perspectiva unui demnitar est-european
Adaugă comentariu nou