Vocea Lucreţiei Sînmihăian, artista de primă mărime a muzicii bistriţene, aşezată, după 30 de ani, pe un album

S-a născut în 1950, într-o familie de ţărani harnici din Dumbrăviţa. În urmă cu 30 de ani, când în zona Dejului erau în vervă cântecele vestiţilor fraţi Filip, pe valea Ilişuei, în Dumbrăviţa, pe dealul numit “Coltouă”, unde locuia, doinea, încântând cu vocea ei superbă consătenii, Lucreţia Sînmihăian-Neagu. Consătenii îi spuneau “Artista”, iar cântecele ei “Mamă de când m-ai făcut”, “Spune măiculiţă, spune”, “Dragu-mi-i la veselie”, “Sunt fată din Bistriţa”, “Dorul badii strâns grămadă” erau şi sunt fredonate şi astăzi prin regiune. În copilărie, Lucreţia era nelipsită de la serbările şcolare. A cântat de la cinci ani. Doinea impresionant. Te apucau fiorii când o auzeai. Le făcea pe femeile mai sensibile să plângă.
A debutat ca solistă la Casa de Cultură din Dej, alături de fraţii Filip şi de surorile Codorean. Nu a poposit prea mult la Dej şi, cu ajutorul unei mătuşi, a ajuns la Cluj, unde a activat în Ansamblul “Mioriţa”. Acolo l-a cunoscut pe primul ei soţ, Sînmihăian, cu care a avut şi un copil, Dănuţ. În 1972 a luat trofeul concursului “Floarea din grădină”, organizat de TVR, cu nota maximă, fiind felicitată de către preşedinta juriului, exigenta Emilia Comişel.
Avea un succes demn de invidiat. Era chemată pe la nunţi , botezuri, şi nu doar în sat. Cînd a cântat la “Floarea din grădină”, cum erau televizoare puţine în Dumbrăviţa, oamenii din sat, împreună cu părinţii ei, s-au dus la un vecin să o vadă. Eram mândri de ea. Când se abătea pe acasă, dădea cadouri discuri de-ale ei şi poze cu dedicaţie. Dar nici la Cluj nu a stat cine ştie cât, deoarece o mătuşă din Bucureşti, Firona, a chemat-o la ea. O perioadă a cântat la Ansamblul “Ciocârlia”. Faima căpătată brusc a orbit-o. Apoi Lucreţia a intrat într-o zonă de umbră, nefastă. Nu a mai apărut pe la televiziune, nu a mai venit prin sat. O perioadă nu s-a mai ştiut nimic de ea. Nici la înmormântarea mamei nu a fost. A apărut după mulţi ani în Dumbrăviţa, s-a “odihnit” câteva luni, şi a luat-o iar spre Bucureşti. Din păcate, parcă era altă persoană, distrusă de viaţa în care s-a complăcut. La nici 50 de ani. Oamenii din sat varsă câte o lacrimă când îşi amintesc de Lucreţia, şi de câte ori îi aud cântecele: “Floare verde-o viorea/ Săraca inima mea/ Iar începe-a mă durea/ Că m-a lăsat bădiţa/ Taci inimă-n sânul meu/ Nu mai spune că ţii rău/ Inimă nu te cânta/ Că nu-i trăi tu cât lumea.”
“Dragu-mi-i la veselie / Cu oameni de omenie, / Unde oamenii nu-mi plac / Nici în casă nu mă bag ./ Jucaţi fete şi horiţi / Până sunteţi la părinţi, / După ce vi-ţi mărita / Bărbatul nu v-a lăsa…. /” ,“ Spune măiculiţă, spune, / De ce n-am noroc pe lume. / Că m-ai dat de lângă tine /Sângură să o duc bine. / Eu la tine când eram / Numai de bine ştiam, / Şi când rele eu făceam / Tu măicuţă mă iertai….”, “ Frunză verde şi una, / Sunt fată din Bistriţa, / Şi mi-i drag mie a juca / Cu bădiţa alăturea. / Joacă-mă bădiţă bine, / Şi mă strânge lângă tine, / Şi mă joacă legănat, / Ca şi pe la noi prin sat./ Mama mi-a dat guriţa, / Să ştiu bine a cânta, / Să m-audă bădiţa / Sara şi dimineaţa.”
Etnomuzicologul Gelu Furdui, fiu al meleagurilor bistriţene, o readuce pe “steaua de primă mărime a muzicii populare din Ardeal”, după cum el însuşi o numeşte, în atenţia iubitorilor de folclor, prin apariţia albumului “Ceteră cu patru strune”, ce conţine 16 piese imprimate alături de Orchestra “Ciocârlia”, condusă de George Vancu, Orchestra Populară Radio, dirijor Constantin Arvinte, Orchestra Mioriţa, dirijor Alexandru Lako. Albumul a fost editat de Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Juteţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj în colecţia “Restituiri”. Sperăm că un asemenea proiect va fi iniţiat şi la noi în judeţ cât mai curând. Mă bucur că am reuşit să dau şi eu o mână de ajutor la acest proiect prin fotografiile care însoţesc albumul şi care sunt din colecţia personal, precum şi cu câteva date pentru realizarea portretului. Mulţumim clujenilor în frunte cu Gelu Furdui pentru acest gest. Ascultaţi piesele. Veţi auzi o voce unică, o doinitoare extraordinară. Veţi recunoaşte piese fredonate azi de alţi artişti, dar şi linii melodice preluate, din păcate, fără versuri.