Vremea pe malurile Styxului (sau despre avatarurile unei industrii devenită malefică)

Nevoia – acest profesor infailibil al neamului omenesc- a dus mereu omenirea spre progres. Trebuinţa de hrană, securitate sau sănătate a generat colectivizarea efortului. În Babilonul de acum două milenii şi jumătate, un bolnav ce nu-şi afla însănătoşirea era scos în faţa porţii şi trecătorii miloşi îi puteau da sfaturi. Este ceea ce fac astăzi unele publicaţii care oferă consultanţă medicală, chiar dacă nu-s de specialitate (vezi „Formula AS”) sau mai organizat, Internetul.
Industria farmaceutică –despre a cărei aruncare în mare unii spun că ar fi cea mai mare binefacere făcută omenirii- a trecut prin trei faze. Poate patru, pe care vrem să le privim alert. Cea dintâi ar fi a EMPIRISMULUI, respectiv de la începuturile omenirii până spre mijloc de secol al XIX-lea. În ea vedem puţine insule de lumină –ici-colo câte un Hypocrate, Avicenna, medici arabi şi amatorism cât încape, încât frizerii scoteau măsele, iar moaşă era oricine se nimerea. Şarlatanismul era la el acasă. „Dacă pierd bătălia aceasta, mă fac medic” a spus Frederic al II-lea înaintea unei lupte. „Deci tot asasin!”- i-a răspuns unul din sfetnicii mai îndrăzneţi. Nu erau nicidecum de vină medicii improvizaţi, fiindcă o adevărată industrie care să le ofere mijloace de tratament, nu exista.
Abia cu descoperirea sulfamidelor (Gelmo 1908) şi apoi a penicilinei (John Scott Bunderson 1870, finalizare Al. Flemming- 1928), industria farmaceutică va lua un avânt formidabil. Există astăzi cam 15.000 de tipuri de sulfamide, iar clasa antibioticelor ar necesita un referat special. Singure penicilinele au salvat circa două sute de milioane de vieţi. O astfel de acţiune salvatoare s-a datorat unei industrii ce s-a dezvoltat rapid, în special în emisfera nordică, recte Europa şi Statele Unite. A fost FAZA ROMANTICĂ; EROICĂ.
Ajunsă industrie, farmaceutica a devenit, ca orice industrie mânată din urmă de legile inexorabile ale PROFITULUI., FAZA A DOUA . S-a dezvoltat enorm cercetarea, deoarece era una din cele mai rentabile cu putinţă. Un medicament nou, viabil, însemna beneficii uriaşe pentru toată lumea –bolnavi, medici, institute de cercetare. De la simpla fabrică se ajunge la concerne gigantice, profitabile la extrem,
Goana după profit a dus însă –fapt deja universal constatabil- la o a treia FAZĂ, pe care o trăim din plin, a generării de bolnavi. O parte impresionantă din medicamentele de azi nu sunt decât (aproximativ) paliative, neputând să rezolve problemele medicale generate de o alimentaţie chimizat-intoxicată la extrem. Cel mult să amelioreze şi în paralel să dăuneze unor organe vitale. Multe din medicamentele sintetice, extrem de puternice, au efecte distructive asupra întrgului organism, cel mai vizibile fiind asupra ficatului şi rinichilor.
Trebuie înţeles că nu cei sănătoşi, nici cei morţi nu aduc profit, ci numai oamenii bolnavi. Cunoaştem pe pielea fiecăruia din noi că industria alimentară şi cea farmaceutică fabrică o lume de bolnavi, adică de aducători de profituri uriaşe. Psihoze ca gripa aviară, suspectarea unor boli grave, generate cu bună ştiinţă, „scăpate din laboratoare” cum se spune, nu sunt fără foloase gigantice, de natura PIB-ului unor state.
Dăm o problemă ca exemplu.. Cum se face că în zilele noastre 80% din bărbaţi au sau vor avea cu certitudine probleme ale prostatei (din păcate atât de stânjenitor)? Sau femeile cancere de sân? Probabil din cauze alimentare şi nu numai. Străbunii nu cunoşteau o astfel de pandemie. Ceea ceeste încă bizar este că sunt afectaţi de această maladie (a prostatei) europenii şi nord-americanii, în timp ce afro-asiaticii sunt departe de cotele noastre procentuale? N-ai ce lua banide la africanii care n-au nici apă de băut, dar de la europeni...
De spaimă este proporţia de cancerizări ale prostatei bărbaţilor, fiind a doua cauză de deces după cea a malignizării pulmonare. Cel mai bun prieten din studenţie, prof. univ. la Oradea – carcinom prostatic. În satul meu, multe decese similare şi între cunoscuţi...Nu se recomandă soluţia chirurgicală, căci există constatrea că „cei operaţi ..cam mor” ci felurite medicamente: Omnic tocas (care detensionează musculatura netedă, fără a fi de fapt o rezolvare) sau cele socotite performante: Proscar, Avodar, Duodart, care acţionează pe principiul invers al Viagrei. Dacă mult trâmiţata Viagra măreşte tensiunea în zona genitală, cele de mai sus acţionează invers, restrângând activitatea circulatorie, pentru a reduce inflamaţia prostatică cronicizată. Tratamentul necesită un timp îndelungat, 3-6 luni sau un an, iar dacă dă rezultate, efectul cert (nu posibil) este ...impotenţa bărbaţilor –ceea ce, după spusele lui Lev Tolstoi „este cea mai mare catastrofă ce se poate întâmpla unui bărbat, tragedia tragediilor”. Ţinând cont că afectările prostatei ating puternic şi oameni tineri, de la 40 de ani şi chiar şi de la treizeci, un astfel de tratament distruge practic destine, familii întregi...dar aduce profit. „Când m-am văzut pe mine, om tânăr, de 42 de ani, în spital cu aşa probleme, între atâţia bolnavi, mi-am dat seama în ce sindicat am intrat”- spunea un pacient.
Deoarece din fire sunt optimist (prin nădejdea în Dumnezeu), sper că noile cercetări, ale geneticii, virusologiei, pornite de mai multă vreme, vor aduce schimbări majore pentru generaţiile viitoare. Până atunci, este necesară toată puterea noastră de discernământ, toată grija posibilă de noi înşine, toată cultura medicală de care putem dispune, fiindcă trăim vremuri ceţoase, când biata fiinţă umană e un „Titanic” al cărui căpitan şi-a uitat binoclul acasă la Southampton.

.