Vreți să aveți un chip frumos, distincție? Citiți! Citiți mult!

Să nu vi se pară ciudat, dar oamenii se deosebesc între ei -fizic- și după nivelul de lectură, după cantitatea de carte pe care a parcurs-o fiecare până la o  dată anume.

     Se cunoaște cât de mult îl pasionau pe G. Flaubert sau pe  Caragiale chipurile oamenilor, felul  cum Dumnezeu ne-a cisnstit cu chipul Său pe fiecare, în miliarde de feluri. Cum  însă sporește lumina dumnezeiască pe chipurile și în ființa fiecăruia, a lăsat-o în seama noastră, în seama efortului nostru etic și cultural.

     Una din căile de a ne spori lumina interioară, dar și chipul nostru fizic, adică felul în care artăm este...lectura.

     Lecturile cărților bune, cărților sfinte, a marilor spirite ale omenirii, înnobilează și chipul omului. În mod mod misterios, ceva din frumusețea sufletului care a scris acele file, se transmite și celui care citește. Iubirea lui Francesco Petrarca, cea din sonetele lui Shakespeare, credința lui Dante Aligheri (700 de ani de la moarte), a lui Ronsard sau G. Ibrăileanu (,,Adela”) se inserează nu doar în văile adânci ale sufletului, ci luminează și chipul fizic, felul cum arată fața noastră, dăruind ceva din noblețea, distincția celui ce a sculptat acele rânduri și gânduri.

     Sagacele critic Alex Ștefănescu spune: ,,Ieșind pe stradă, foarte des ai putea spune: ăsta e un om citit; acela n-a citit. Uitați-vă la Eugen Simion când era tânăr, țăran și distinctia pe care o are chipul lui de acum.”

    Privind un om hirsut. cu  suliță în mână, pășind aplecat la vânătoare, îți dai seama facil de primitivitatea lui, de lipsa culturii. Existența lui se reduce doar la supraviețuire. Privind azi indivizi care au căzut pradă alcoolismului și drogurilor, plăcerii de a face rău, constați imediat că lumina dumnezeiască a chipului lor s-a stins. Legătura cu elementul cultural a dispărut, ba chiar îl disprețuiesc. Ceva din aceste legătri ale psihicului și chipului a intuit-o părintele criminologiei, Cesare  Lombroso (1835-19090).

     Iubite cititorule/cititoare, îți voi face o mărturisire din realitatea nostră de dinainte de Covid-19. Când se face septembrie -îmi spunea  soția mea, Florentina, profesoară și ea- cadrele  didactice se adună la numitele Consfătuiri. Orașul își sporea densitatea de chipuri frumoase de educatoare, învățătoare, profesoare și profesori, de oameni educați. Femeile păreau niște zeițe, iar bărbații purtau distincția pe care ți-o dă cultura, grija față de tine însuți, de cum arăți. ,,Omului -spunea Anton Cehov- trebuie să-i fie frumoase toate: și îmbrăcămintea, și vorbele, și gândurile.”(interesantă valoarea adverbială a lui ,,și”, adică ,,încă și”)

      Lectura înaripează gândurile și acțiunile omenești. Lectura consecventă a cărților sfinte conferă chipului omenesc liniște, smerenie, iubire profundă. Se spune că ,,Duhul din noi recunoaște Duhul din Scriptură”. Acela naște   bucuria, transmite starea dumnezeiască de fericire, de certitudine, de frumusețe, fiindcă Dumnezeu este suprema frumusețe din Univers stânca cea neschimbătoare,,ieri și azi și în veci”, cum ne încredințează Sf.Ap. Pavel.

     Să privim la pleiada marilor spirite ale culturii naționale, la marii noștri duhovnici și teologi: Dumitru Stăniloaie, Nicolae Sieinhardt,   Ilie Cleopa,  Justin Pârvu, la frumusețea, noblețea  ce o respiiră înfățișarea lor. Și la lumină dumnezeiască, misterioasă,  ce vine din apropierea lor de Dumnezeu, ca niște alți Moise din aceste zile.

   În locul controalelor sterile de statistica lecturii, același Alex Ștefănescu recomanda  dialogul simplu:  ,,Ionică, ce ai citit vara asta? Ce carte recomanzi colegilor și mie?”

     Într-o discuție polemică, prof. Univ. dr. și teolog Stelian Tofană a terminat discuția cu remarca plină de tristețe, dar și definitorie: ,,Știi ce ne desparte pe mine și pe dumneata? Un vagon de cărți.” Nu e suficient să  ne fanatizăm  citind doar  ,,O Carte”, Cartea Cărților, ci și pe cei care au interpretat corect Marea Carte.

   Jesse Lie Bennet spunea odată: ;,Cărțile sunt busolele, telescoapele și sextantele făcute de alți oameni, pentru ca noi să putem călători  pe mările periculoase ale vieții noastre.”

                             prof. Vasile Găurean

 ,,