În plină desfăşurare

Zilele municipiului Bistriţa (17-19 iulie 2009)

„Zilele municipiului Bistriţa”, manifestare tradiţională a urbei noastre, sunt în plină desfăşurare. Festivitatea de deschidere a debutat cu intonarea Imnului de Stat şi a Imnului Europei. În cuvântul de deschidere, primarul Ovidiu Creţu i-a salutat pe cei prezenţi, personalităţi ale vieţii publice, lideri politici, parlamentari, demnitari de stat, cetăţeni ai urbei, pe membrii delegaţiilor oraşelor înfrăţite participante: Columbus – SUA, Zielona Gora – Polonia, Herzogenrath – Germania.

Ediţia din acest an a Zilelor municipiului, cea de-a XVI-a, marchează o schimbare de gândire în organizarea manifestărilor. Ediţia 2009 este, totodată, o ediţie „jubiliară” întrucât în acest an de împlinesc 745 de ani de la prima atestare documentară a Bistriţei. În expunerea sa, primarul a trecut „în revistă” ediţiile precedente ale sărbătorii oraşului, caracterul manifestărilor ce au avut loc, menţionând pe înaintaşii săi, Marian Toniuc, Pavel Popescu.

Schimbarea gândită de actualul edil şef al Bistriţei aduce o viziune nouă, un accent mai mare pe acţiuni culturale, educative şi o nouă locaţie pentru partea de distracţii, artizanat şi alimentaţie publică – în „Heidenfeld”, fostul Obor din Viişoara, care a primit şi el o nouă denumire…

Ovidiu Creţu a expus, succint, strategiile de dezvoltare a municipiului, în care un loc important trebuie să revină turismului – cultural, ştiinţific, de afaceri. Turismul urban, în expresia primarului, are în vedere în primul rând Centrul istoric – punerea în valoare a patrimoniului pe care îl deţine Bistriţa. Împlinirea acestor proiecte se va putea face cu „fonduri europene”, pentru că banii din impozite şi taxe nu pot nici pe departe satisface cerinţele… Şi cu acest prilej, primarul a amintit de „ţinta stabilită ca lucrările la Biserica Evanghelică – emblemă a oraşului, să se încheie până în 2013”.

În turul de orizont al agendei edilitare, primarul n-a omis nici probleme cum sunt: reabilitarea termică a locuinţelor, investiţia în construcţia de noi locuinţe, modernizarea localurilor de şcoală, modernizarea cartierelor de blocuri din oraş, cât şi a cartierelor „rurale” (localităţile componente) – cu cerinţele acestora privind utilităţile. Aceste cartiere „rurale” să le transformăm în zone rezidenţiale. Toate acestea sunt posibile numai prin accesarea „banilor europeni”. O lucrare deosebită este cadastrul general în curs de executare, Bistriţa fiind primul oraş din ţară care va dispune de o asemenea lucrare, comparabilă cu ceea ce au alte comunităţi în Occident.

Mesaje de salut au fost prezentate de Christoph von den Driesch – primarul oraşului Herzongerath, d-na Wioleta Harezlak – viceprimar Zielona-Gora, dl. Chuch Yarbrough – conducătorul delegaţiei Columbus, care a dat citire şi Scrisorii primarului acestui oraş.

În numele cetăţenilor de onoare ai municipiului Bistriţa a luat cuvântul Ana Tătar.

În cadrul adunării festive, părintelui protopop Baciu Viorel i-au fost înmânate Diploma de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa şi Hotărârea Consiliului Local prin care i-a fost acordat acest titlu.

Deschiderea festivă a fost urmată de Conferinţa „Patrimoniul local urban”.

Această secţiune din programul primei zile a fost deschisă de arhitectul şef al municipiului, Monica Pop.

Primarul Ovidiu Creţu a adresat tuturor, celor prezenţi, concitadinilor invitaţie de a participa la acţiunile organizate în aceste zile de sărbătoare.

Dineu oficial

Vineri, 17 iulie, la Restaurantul „Coroana de Aur”, primarul Ovidiu Teodor Creţu a oferit un dineu oficial cu prilejul aniversării a 745 de ani de la prima atestare documentară a Bistriţei Zilelor municipiului Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5