La noi

Ziua Z, ora H plus 17 minute

Într-o anume parte a mass-media – adică cea neplecată slugarnic Cotroceniului - despre premierul Emil Boc s-a spus, nu o dată, că minte. Cuvântul este dur pentru această postură guvernamentală, plus că eu nu cred că minte. Papagalul e străin de minciună. Emil Boc se situează deasupra vreunei conştienţe a stării de a minţi.. Pe de altă parte, dacă nu ar avea o mişcare expresivă a buzelor, ai putea spune că poate fi asemănat cu un ventriloc, în senul că vocea lui porneşte din abdomen; creierul său e de mult timp în odihnă, dar, compensativ, are timpanul extrem de sensibil, de unde cuvântul şefului suprem coboară, fără efort, pe limbă.

Premierul a declarat, cu nişte săptămână în urmă (cred că şi curcile l-au râs), că ţara noastră scapă de pacostea recesiunii la sfârşit de martie, altfel spus, în ziua Z, ora H, plus 17 minute. Ceea ce înseamnă, peste noapte, ziua de 1 aprilie, care e, precum se ştie, în tradiţia românească, ziua păcălelilor. Desigur, majoritatea absolută a acestui popor năpăstuit nu se mai lasă păcălită de automatismele verbale ale primului-ministru şi a camarilei sale. Doar că oamenii se simt ofensaţi pentru încercarea guvernanţilor de a-i prosti.

Haideţi s-o luăm, băbeşte, pe segmente de înţeles ale cuvântului „recesiune”:

- Ea este o fază a ciclului economic, constând în scăderea producţiei. Am ajuns cumva pe o treaptă a căderii unde ne-am oprit şi din ziua Z sunt semne că urcăm? Cine simte asta? Mahalagii? ţăranii? pensionarii? bugetarii de toate categoriile profesionale? Hait!

- Recesiunea înseamnă, deopotrivă, diminuarea produsului intern brut. Ei bine, s-a terminat cu diminuarea, hotărăsc cacialmiştii de pe malul Dâmboviţei, după ce au tras nişte şpriţuri în compania marelui şef.

- Recesiunea a însemnat reducerea investiţiilor. Da? Deci, de la 1 aprilie, la ora H şi 17 minute investitorii (neglijaţi, amânaţi, ofensaţi), din ţară şi de peste hotare vor da buzna cu oferte, asta chiar şi numai pentru a sprijini afirmaţia lui Emil Boc cum că recesiunea s-a volatilizat.

- Afacerile comerciale nu vor mai fi restrânse, vor înota între flori. Adică s-a gândit (şi demarează) realizarea unui echilibru armonios între export şi import. Hait! Deunăzi mâncam pere de Argentina şi mazăre de Ungaria. Când va fi altfel?

- Recesiunea este evidentă, de asemenea, prin creşterea şomajului. Începem să-l diminuăm de la „şi 17 minute”, glăsuiesc muşchii lui Emil Boc, în timp ce se anunţă închiderea câtorva fabrici şi firme, ceea ce va însemna vreo 10000 de oameni trecuţi în şomaj.

Prin urmare, Emil Boc nu minte. Când cineva nu ştie ce vorbeşte cum să-l consideri mincinos? Dar cum să-l consideri? E un şir întreg de atribute, însă e unul atotcuprinzător: incalificabil.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5