108 ani de la naşterea lui SEVER POP, produs al comunităţii rurale grănicereşti din Poiana Ilvei

Nemurirea este un atribut al dumnezeirii care a fost dăruită sufletului omenesc, dar puţin sunt aceia care îşi câştigă nemurirea pământească. În rândul personalităţilor ale neamului românesc, un loc de frunte îşi merită acum lingvistul Sever Pop. Se cuvine ca după aproape o jumătate de secol de întuneric activitatea şi personalitatea eruditului om de ştiinţă să fie apreciată de justa ei valoare, ocupându-şi locul meritat în cadrul culturii naţionale. Luni, pe 27 iulie, se împlinesc 108 ani de la naşterea lui Sever Pop, al cincilea copil al lui Carol şi al Rafilei Pop. A fost cel mai dotat dintre toţi fraţii, având a fire aparte. El îşi petrecea copilăria mai mult în preajma mamei sale, care a avut pentru el o afecţiune mai deosebită, afecţiune constată de Sever mai târziu. Copilăria i-a fost hrănită de poeziile pe care i le spunea mama sa şi de povestirile despre vânătoare ale bunicului său. Vara se scălda în râul Ilva împreună cu alţi copii, întrecându-se în prinsul peştelui cu mâna, rămânându-i o amintire vie a copilăriei sale. Acasă, el auzea adeseori vorbindu-se despre Ineu, unde părinţii săi mergeau la stână. Numeroasele întâmplări din viaţa ciobanilor precum şi istorisirile imaginare ale copiiilor din sat îi încleştau inima atât de mult încât el nu visa decât să meargă şi pe vărful acestui munte semeţ. Imaginea Ineului îi va rămâne veşnic în minte, relatând-o astfel: „Îmi amintesc ca şi acum zilele de vară, razele soarelui şi cerul albastru care făceau să strălucească vârful ce mi-a încântat copilăria. Rămâneam ore în şir în grădină la umbra unui măr ca să-l privesc. În mintea mea de copil îmi imaginam acolo sus o casă ce o voi construi-o când voi fi mare, pentru a trăi toată viaţa.” A sosit timpul să meargă la şcoală. La intrare în şcoală ştia să citească, să scrie şi recita la nesfârţit acele „poeme” pe care mama sa il învăţa. Primul său dascăl a fost CAROL HENCIU, descris de preotul Ştefan Buzilă în „Monografia satului Poiana”, astfel: „Carol Henciu, învăţător ales de senat la 31 august 1908, a fost numit în postul prim, învăţător în satul Poiana, care a obţinuut şi aprobarea ordinariatului.” În toamna anului 1910 Sever Pop intră la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. Acea zi de 1 septembrie i-a rămas toată viaţa întipărită în minte, zi pe care o va evoca adeseori: „Era o dimineaţă friguroasă şi eu m-am sculat fără a fi dormit toată noaptea. Gata de plecare, trist, o îmbrăţişez pe mama o dată şi încă o dată. Tata dă bici cailor, în timp ce mama mă, însoţeşte până la podul cel mare, repetând pentru a nu ştiu câta oară aceleaşi sfaturi: Să munceşti bine, să ne scrii şi să ai grijă de îmbrăcăminte. La ieşirea din sat, la „casa din jos” ne-am oprit la bunicii după mamă, ca să-mi iau rămas bun; am primit câteva coroane date de la bunicul meu. Era o ultimă privire către Ineu şi Ilva, râu al cărui curs se întindea de-a lungul drumului spre Ilva-Mică.” În 1910 Năsăudul se găsea sub dominaţia austro-ungară, la fel ca întregul Ardeal. Deşi, era stăpânit de o mare bucurie, la ideea efectuării studiilor la Năsăud, când Sever Pop s-a văzut singur a fost copleşit de o mare tristeţe. Şcoala Normală din Năsăud a fost întotdeauna privită ca o şcoală aleasă şi bine organizată, faţă de alte şcoli. Ea a primit numele de „şcoală poporală” din 1885 şi s-a declarat funcţională, cu caracter comunal. În catalogul clasei a IV-a a acestei şcoli învăţător era Clement Grivase – se înscria la începutul lui septembrie 1910 numele lui Sever Pop. Acomodarea nu a fost uşoară pentru că în clasă eru patruzeci de elevi, zece dintre ei fiind fii de preoţi, învăţători şi funcţionari, care beneficiuau de condiţii materiale mai bune şi de sprijin în pregătire. Pentru tenacele şi harnicul Sever Pop au fost suficienţi ani pentru a se instala alături de alţi cinci colegi în fruntea ierarhiei clasei, pentru ca începând din clasa a V-a (a IX-a de astăzi) să se claseze singur pe primul loc. Învăţătura îi era un lucru sfânt şi pentru aceasta toate necazurile erau îndurate. În primii doi ani Sever Pop a avut calificativul „bine”, depăşit doar de un singur elev, dar începând cu anul al treilea îşi spunea că trebuie să fie la înălţimea sacrificiului părinţilor, pe care îi vedea obosiţi pe timp de ploaie sau de frig. În anul IV a avut menţiunea „excelent”, obţinând şi un premiu special la desen şi conduită morală, pe care le a păstra până la sfârşitul studiilor secundare. Din acest an, Sever Pop va începe adolescenţa, plină de privaţiuni, deoarece în 1914 izbucnea Primul Război Mondial, iar în 1916 Românis intrase în război. La Năsăud, Sever Pop a avut şansa de a fi încă din primul său an de liceu, elevul unor tineri profesori deja afirmaţi, pe plan naţional. Alături de Nicolae Drăgan se numără şi prezenţa mai întâi a profesorului de religie, catehetul greco-catolic Alexandru Clipea, care venise la Năsăud în 1910 la vârsta de 25 de ani, fiind originar din localitatea maramureşeană Biserica-Albă. Un traseu asemănător a urmat relaţiile lui Sever Pop cu profesorul său de muzică Augustin Berna. La numai 31 de ani personalitatea lui Berna era cunoscută în lumea muzicii româneşti. Printre profesorii din clasa I ai lui Sever Pop s-au mai numărat Ştefan Scridon, primul său profesor de limba latină şi dirigintele clasi: Emil Domide la matematică şi Teodor Simon la desen. Începând cu clasa a IV-a îl va avea ca profesor de limba germană pe Ioan Pecurariu, un cadru didactic de excepţie şi în acelaşi timp un cercetător pasionat în domeniul esteticii. Prima universitate românească numită „Regele Ferdinand” îşi deschidea larg porţile în anul 1919. Tinerii români, proveniţi din toate păturile sociale, veneau cu entuziasm să se înscrie la facultăţile create. Sever Pop se înscrie la început la Facultatea de Medicină, încercând să-i satisfacă dorinţa mamei. Timp de două săptămâni urmează, contrar voinţei sale cursurile de medicină, dar neavând vocaţie trece la Facultatea de Litere, cu pasiunea pentru cunoaşterea şi studierea limbii române. Sextil Puşcariu, titularul catedrei de limba şi literatura română la Universitatea din Cernăuţi este ales în 1919 la Catedra de limba română din Cluj, devenind director al Muzeului Limbii Române, un institut cu un larg profil filologic. El numeşte pe primul său student din Cluj, Sever Pop, funcţionar al muzeului şi îi oferă locuinţă, dar el avea bursă, care i-a permis să stea la Căminul studenţesc „Avram Iancu”, iar în vacanţe el locuia la muzeu. Primul an de studiu îl termină cu „foarte bine”, iar profesorul Sextil Puşcariu este încântat de studentul şi ajutorul său. În anul 1921 este numit secretar-bibliotecar. Sever Pop a urmat cu abnegaţie cursurile de limba şi literatura română, rămânându-i adevărata sa vocaţie. Se dăruieşte trup şi suflet acestui institut lingvistic şi îl consideră pe profesorul Sextil Puşcariu părintele său spiritual. La 27 ianuarie 1923, Sever Pop îşi susţine licenţa în „Filologie modernă”, dând examen la Limba şi Literatura Română, cu menţiunea „cum laude”. După lucrarea de licenţă, Sextil Puşcariu îl felicită informându-l că în toamnă va fi propus pentru postul de asistent la muzeu.

La 1 noiembrie 1923 este numit asistent la Muzeul Limbii Române din Cluj. Această

numire constituie o recompensă justificată pentru munca sa depusă, în cei patru ani, muncă temeinică, fără repaus, iar aceşti ani îi va evoca mai târziu. În perioada anilor 1923-1925 urmează şi cursurile Academiei Comerciale, unde luase examen la 8 materii (franceză, germană, istoria comerţului, contabilitate, economie politică etc.). Cunoscând şi limba maghiară va suplini în această perioadă la Catedra de studii naţionale a Academiei Teologice Reformate şi Unitariene din Cluj. La 23 mai 1925, Sever Pop îşi ia doctoratul cu o lucrare de dialectologie, cu menţiunea „magma cum laude” la Universitatea din Cluj.

Profesorul Sextil Puşcariu este încântat de primele rezultate excepţionale ale studentului său şi-l propune Consiliului Facultăţii de Litere pentru obţinerea unei burse de studii la Şcoala Română din Franţa (Paris), fondată de marele istoric Nicolae Iorga. Aici va putea lucra cu J. Gillieron pentru a se specializa în geografia lingvistică, în vederea realizării unui atlas lingvistic român. Înainte de plecarea la Paris, Sever Pop revine la Poiana pentru a-şi revedea părinţii şi rudeniile. Urma pentru întâia oară o despărţire de doi ani cu cei dragi din satul natal, faţă de care manifesta continuu o puternică afeţiune sufletească. Prima întâlnire la Paris o are cu Mario Rodriques, căruia îi prezintă scrisoarea de recomandare din partea lui Sextil Puşcariu. Mario Rodrigues îl va primi pe Sever Pop cu multă amabilitate, caracteristică frnacezilor, stabilindu-se o strânsă legătură afectivă între ei, în pofida diferenţei de vârstă. Anul 1928 este un an plin de evenimente pentru Sever Pop: căsătoria, găsirea unei locuinţe, primele încercări ale chestionarului în teren. Între anii 1929-1931 este lector, iar din 1931 până în 1940 devine conferenţiar de dialectologie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. Cursurile sale despre principalele dialecte ale limbii române, despre principiile de dialectologie dau discipolilor o pregătire superioară studenţilor din alte universităţi. Domnul Pop a publicat în ultimii ani o serie de articole ştiinţifice dintre care: „Atlasul lingvistic al României”, „Atlasul lingvistic român”, prospect cu hărţi şi 3 întrebări necratografiate. El lucrează în egală măsură la publicarea „Dicţionarului aromân” al părintelui Murnu, sarcină ce i-a fost încredinţată de Secţia literară a Academiei Române. Dar opera sa principală este „Atlasul lingvistic român”, lucrare care îi va aşeza numele în istoria lingvisticii româneşti care începuse să fie tipărit. Cu un devotament fără egal, Sever Pop a condus de-a lungul a opt ani şi a terminat recent anchetele pe teren în 300 de comune vizitând pe aromâni. Meglenoromânii din Dobrogea şi din Peninsula Balcanică, dar şi pe istroromâni, la ei acasă. Materialul pe care l-a cules cu o precizie şi exactitate exemplară este extraordinar de bogat şi util. O solidă pregătire de specialitate în geografia lingvistică şi rara sa putere de muncă sunt garanţiile cele mai sigure pentru al doilea volum din „Atlasul lingvistic român”. La 1 martie 1940, începe cursurile la Universitatea din Cernăuţi, la Catedra de Lingvistică . În acest timp el a primit o mare răsplată din partea „Societăţii de Lingvistică” din Paris al cărui membru era şi îi decernează premiul „Prinţul Bibescu”, dar valoarea acestui premiu este oferită de către S. Pop, jumătate Franţei, jumătate României, ca o contribuţie la efortul lor pentru formarea sa ştiinţifică. La data de 1 octombrie 1940, Sever Pop este numit profesor la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Guvernul român organizează în mai 1941 printr-un decret de lege, Şcoala Română din Roma şi Paris. Generalul Radu Rosetti ministrul al Instrucţiunilor Naţionale, la propunerea profesorului S. Lamborino, numeşte pe Sever Pop director adjunct la Şcoala Română din Roma pentru doi ani, cu dreptul de prelungire încă doi ani. La 24 decembrie 1941 Sever Pop pleacă la Roma împreună cu întreaga familie. Destinul vieţii sale a fost tragic. Din 24 decembrie 1941 şi până în 17 februarie 1961 când inima lui Sever Pop a încetat să mai bată, el a trăit printre străini, cu inima frântă de durere pentru cei dragi, pe care i-a lăsat în România, dar mai ales pentru mama sa, pentru fraţii şi surorile sale din satul său natal Poiana Ilvei. Sever Pop îşi presimţea sfârşitul, dovadă a cuvintelor rostite în clinică, la 1 februarie 1961: „Toată viaţa am muncit şi când mă gândesc să mor la 60 de ani, ba nu, 59, aşa de repede... ” A fost înmormântat la 21 februarie 1961 în cimitirul din parcul abaţiei Héverlé, din Louvain, respectându-i-se cuvintele din testament: „Nici flori, nici coroane”.

Cred că cea mai importantă acţiune a „Zilelor Ilvene” a fost comemorarea a 95 de ani de la naşterea şi 35 de ani de la moartea lingvistului român, prof.dr. Sever Pop, savant de talie mondială. Acţiunea a început cu dezvelirea şi sfinţirea unei plăci comemorative pe peretele Şcolii Generale din Poiana Ilvei şi cu atribuirea numelui marelui înaintaş a acestei şcoli din satul meu natal. La căminul cultural din Poiana Ilvei s-a desfăşurat într-o sală arhiplină şi însetată de cunoaştere, un simpozion care a incitat asistenţa cu ochi şi urechi. La acest simpozion s-a emis şi a fost susţinută fără rezerve propunea ca Academia Română să facă reparaţia cuvenită şi să acorde lui Sever Pop, post mortem, titlul de Membru de onoare. La Poiana Ilvei s-a propus să se înfiinţeze o Casă memorială pentru perpetuarea în conştiinţa urmaşilor a înaltelor sale calităţi morale şi intelectuale, dar acest lucru nu s-a realizat încă. Odată cu reabilitarea şcolii se va dezveli bustul lui Sever Pop, iar personalităţi de seamă din ţară vor fi invitate din nou la comemorarea lingvistului. Sper ca prin acest simpozion se vor îndeplini hotărârile luate la prima comemorare, încât opera sa să fie studiată şi apreciată de generaţiile viitoare.

Dâncu Gabriela Lucreţia

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5