Al 17-lea academician format la Liceul/ Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud

prof. univ. dr. SEVER POP (1901 – 1961) membru post - mortem al Academiei Române din 15 noiembrie 2012 - Partea a II –a -

Rădăcinile năsăudene ale devenirii ştiinţifice a academicianului SEVER POP
Acomodarea, la numai 9 ani, a copilului Sever Pop cu Şcoala Normală Capitală din Năsăud nu a fost uşoară: în clasă erau peste 40 de elevi, zece dintre ei fii de preoţi, învăţători şi funcţionari care beneficiau de condiţii materiale bune şi de sprijin în pregătire. Pentru tenacele şi harnicul şcolar Sever Pop, copil de plugari din Poiana Ilvei, trei ani au fost suficienţi pentru a se instala alături de alţi cinci colegi în fruntea ierarhiei clasei, pentru ca, începând din clasa a V-a (a IX-a de astăzi) să se claseze singur şi sigur pe prima poziţie până la finalul studiilor liceale.
În anuarul Liceului năsăudean pentru anul şcolar 1917/1918, elevul Sever Pop era evidenţiat pentru rezultatele foarte bune la clasă - calificativul excelent - şi ca premiant în cadrul Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva”, fiind ales totodată în colectivul de conducere.
În anul şcolar 1918/1919 a devenit preşedintele acestui veritabil laborator de iniţiere în cercetare şi creaţie, urmându-le în timp, celor ce aveau să ridice pe culmi gloria şcolilor năsăudene: printre ei poetul genial George Coşbuc (preşedinte în 1883-1884) şi mitropolitul primat Miron Cristea - întemeietorul Patriarhiei Române, prim - ministru al României între 1938-1939, (doctor in filologie cu teza „Eminescu. Viaţa şi opera. Studii asupra unor creaţii mai noi din literatura română” - prima analiză critică a creaţiei eminesciene), preşedinte al V.R.R. în 1886-1887.
Pe băncile liceului (numit gimnaziu între 1863 – 1918 şi 1940 – 1944) modele reprezentative şi determinante pentru activitatea de cercetare şi elaborare de studii ştiinţifice i-au fost extrem de aproape: chiar cei doi viitori academicieni, autori ai Istoriei şcoalelor năsăudene: Virgil Şotropa - dirigintele său din cursul superior -, şi lingvistul împătimit de graiul românesc Nicolae Drăganu - profesorul său de limba greacă şi maghiară.
Spiritului protector al profesorului Drăganu, Sever Pop îi va datora mai târziu nu doar accesul în elita filologică clujeană a Universităţii Daciei Superioare, dar şi angajarea încă din primul an de studenţie ca „ajutor”, iar din anul III ca secretar - bibliotecar la Muzeul Limbii Române din Cluj, creat de rectorul Sextil Puşcariu în 1919. (astăzi Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”).
Nicolae Drăganu l-a sprijinit şi în obţinerea unei subvenţii din partea Băncii Aurora din Năsăud, permiţându-i cumpărarea automobilului care i-a oferit autonomie de deplasare pentru anchetele sale lingvistice de teren necesare strategiei proprii de întocmire a Atlasului Lingvistic Român incluzând 292 de sate din România, şi 12 localităţi din diaspora, pentru studiul dialectal în Macedonia (aromân), Serbia (istroromân) , Bulgaria (meglenoromân) dar şi graiurilor în Rusia Ungaria şi Cehia.
Titlurile „operatelor” elaborate şi susţinute de elevul Sever Pop la şedinţele VRR din Năsăudul aflat încă, în acel an, sub stăpânirea Regatului Ungar spun totul despre momentul opţiunii sale ferme, la vârsta de numai 16 ani, spre carieră şi tipul de facultate universitară: „Însemnătatea literaturii naţionale”, „Factorii care promovează cultura unui popor”, „Originea poporului român la cronicari” şi „Analiza unui text dialectal”.
Sever Pop a avut şansa de a fi, încă din primul său an de liceu, elevul unor tineri profesori deja afirmaţi pe plan naţional. Lui dr. Nicolae Drăganu (27 de ani în 1911) i se alătura profesorul de religie, catehetul greco-catolic Alexandru Ciplea, autor al unei provocatoare şi apreciate teze de doctorat „Vechile Episcopii ale Maramureşului.”
Alexandru Ciplea venise în Năsăud la vârsta de 25 de ani ca profesor, exact în anul în care Sever Pop venea ca elev. Era originar din leagănul maramureşean al Moisilienlor: Biserica Albă. Drumurile lui Sever Pop se vor reintersecta cu ale lui Alexandru Ciplea în Clujul anilor ’30, când după un stagiu de 7 ani la Seminarul greco-catolic din Gherla (1924-1931) dr. Ciplea se mută, odată cu Episcopia şi Institutul la Cluj, devenind încă unul din universitarii de marcă pe care Năsăudul i-a furnizat cu generozitate diferitelor centre universitare ale ţării.
Un traseu asemănător au urmat şi relaţiile lui Sever Pop cu profesorul său de muzică, compozitorul Augustin Bena - deja personalitate cunoscută a lumii muzicale româneşti la numai 31 de ani, ajungând şi cu el coleg de încadrare universitară la mijlocul anilor `20, ( înainte ca Bena să devină rector întemeietor al Conservatorului din Cluj).
Dintre profesorii pe care Sever Pop i-a întâlnit în clasele superioare, o contribuţie importantă la formarea personalităţii sale a avut-o Vasile Bichigean (35 de ani) catalogat de Teodor Tanco drept un „erudit clasicist de rară comparaţie.”
Recunoscut pentru profunzimea cunoştinţelor sale lingvistice (vorbea 12) şi pentru calitatea traducerile sale din literatura greacă (Statul lui Platon), latină (Poemele lui Cossimelli) şi germană, Vasile Bichigean a oferit elevilor săi modelul de cercetător profund, perfecţionist şi de mare amplitudine. Studiile sale despre Dante Alighieri (alături de traducerile lui George Coşbuc din Divina Comedie) i-au deschis lui Sever Pop o fereastră largă spre cultura italiană, pe care a aprofundat-o în cei 7 ani petrecuţi la Roma. Destinul a vrut ca profesorul Vasile Bichigean să fie, în cadrul cursului facultativ ţinut în liceu., iniţiatorul lui Sever Pop şi în limba şi literatura franceză, pe care o va utiliza preponderent, în ultimii săi 15 ani de activitate intensă şi de viaţă amară de emigrant (1948 – 1961).
În cursul superior dirigenţia fost preluată de profesorul de 41 de ani Ioan Pecurariu , un reprezentant al profilului clasic de profesor ardelean. Lecţiile sale de limba şi literatura română au rămas adânc întipărite în memoria elevilor săi din promoţiile anterioare anului 1930 care mărturiseau : informaţiile literare, istorice şi civice se revărsau peste noi elevi ca un torent, dar perfect organizate, pe un fundal enciclopedic vast dar accesibil, într-o îmbrăcăminte oratorică fulminantă. Personificarea era nelipsită: împăratul Napoleon şi feldmareşalul prusac Von Blucher dialogau în faţa clasei, stârnind fiorii şi admiraţia discipolilor.
Ioan Pecurariu, devenind între anii 1919 – 1926 senator în Parlamentul României reîntregite, a reuşit să străbată toate obstacolele şi să armonizeze toate forţele instituţiilor oraşului şi judeţului Năsăud pentru ca să împlinească proiectele lui Solomon Haliţă: clădirile Şcolii Generale „Mihai Eminescu” şi a Liceului Tehnologic Silvic stau mărturie semeaţă faptelor sale împlinitoare.
Militant activ şi curajos al apărării graiului sfânt şi a legii strămoşeşti a urmărit unica ţintă: să dea neamului său oropsit elemente capabile să înfrunte cu arma ştiinţei şi cu dreptatea cauzei duşmanul ce i-a jurat pieire şi să formeze indivizi luminaţi, mândri de neamul din care fac parte şi de obârşia din care se trag …Crescut în vremuri de acută luptă pentru dovedirea latinităţii noastre şi astfel aderent al şcolii latiniste, lupta din răsputeri pentru purificarea limbii române de elementele străine şi readucerea ei la matca originară.
Străduinţa sa s-a dovedit performantă şi împlinitoare: întregul parcurs al studiilor şi carierei lui Sever Pop se circumscrie acestui ideal , cu deosebire contribuţiile sale lingvistice.

Savantul Sever Pop – o viaţă exemplară împletind înalta performanţă ştiinţifică
cu dorul de cei dragi şi de Poiana Ilvei
Evenimentele postbelice din România ocupată de armata sovietică (ucigaşă în 1942 a fratelui său Leonida şi cauză a părăsirii în grabă a postului proaspăt obţinut în 1939 la Universitatea din Cernăuţi), dezamăgirea generată de publicarea trunchiată a volumului al II – lea al Atlasului de către colegii săi clujeni, demiterea, în 1945, din funcţia mangerială de la Academiei Române din Roma şi somaţia primită în 1946 de a reveni în România, l-au determinat să rămână şi să caute posibilităţi de afirmare ştiinţifică şi de subzistenţă pentru el, soţia Alexandra şi fiica Rodica Doina, în Occident.
Competenţele sale unanim apreciate au generat ofertarea ca visiting profesor la Universitatea Catolică din Louvain, în zona flamandă a Belgiei, unde”… populaţia flamandă continua să vorbească în dialecte, constituiau substratul popular şi istoric al limbii, formând o materie primă, întotdeauna vie pentru savanţi….”.
Universitatea belgiană s-a remarcat încă cu un secol în urmă şi prin larga şi generoasa ei politică de deschidere europeană, felicitând telegrafic la 1919 nou înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj pentru desprinderea din constrângerile ştiinţifice ale guvernelor Ungariei. Primirea în sânul ei a lui Sever Pop în 1948 nu a fost un gest izolat, deoarece „…voia să ofere un refugiu victimelor comunismului din ţările de est; a creat [în 1956 - n.n.] şi o „casă maghiară pentru a-i primi aici după revoluţia ungară pe refugiaţii politici cea mai mare parte fiind studenţi.”
În 1948 autorităţile din România l-au destituit din învăţământ, confiscându-i toată averea din ţară , fiind astfel obligat să se stabilească definitiv la Louvain.
În peregrinările lui pe toate meridianele, în sejururile profesionale la Paris (1925-1927), Cernăuţi şi Bucureşti (1939-1941), la Roma ca director adjunct al Şcolii române (1941-1947), la Louvain (1948-1961), în ţările şi marile universităţi unde participa la congrese şi unde conferenţia (Paris, Nisa, Roma, Geneva, Michigan, Lisabona, sau Rio de Janeiro) ochiul sufletului lui Sever Pop scruta mereu spre cei dragi de departe.
- Dedică ţării sale dragi („a mon cher pays”) prima sa carte tipărită printre străini – La grammaire roumaine, 454 de pagini, Berna, 1947.
- Compune scrisori pline de sensibilitate, nostalgie şi dor celor de acasă, mereu sincron cu calendarul agricol:
”Lucrez de zor, vezi că nu las plugul din brazdă, ca şi când eram cu tata, fie iertat, la plug în Dealu Mare…”;
„Pe aici se seceră acum, şi gândul meu fuge- fuge acasă, tare aş vrea să fiu la strânsul fânului…”;
”De pe geamul vagonului, spre Paris, mă uit întotdeauna pe câmp, n-avem zăpadă –s-a topit şi închid ochii ca să văd Strâmtura, Husădişul…” ; „ Pregătesc „Soborul” (alegorie - pentru Congresul de dialectologie din 1960 - n.n.) care va examina şi graiul celor cu faţa arsă de soare şi cu mâna aspră de la muncă, şi tare des cu picioarele goale, cum eram şi eu când mergeam la coasă şi mai mic cu mieii la Valea lui Hornău”.
- Caută să îşi apropie, până în ultimele clipe, mesajul cald, plin de balsam, al colindelor şi cântecelor româneşti pe care nu le-a uitat nicicând: ”Cum avem două radiouri în casă, eu ascult multă muzică de la noi, de cea ţărănească, ea-mi aduce aminte de anchete (cele dialectale – n.n.) şi de glie”.
- Acţionează insistent, pasionat, pentru a afirma adevărata mentalitate a românilor, sclipirile de geniu ale celor mai străluciţi dintre ei, încrederea că noaptea roşie şi lungă care îi bloca drumul spre Năsăud şi Poiană se va sfârşi cândva: „Te las scumpă mamă,…vă pomenesc pe toţi cu tare, tare mult dor, şi cu gândul că nu va trece mult şi vă voiu putea revedea şi îmbrăţişa cu dragostea nestinsă de altă dat. Desigur că s-au schimbat multe, dar sufletul rămâne în adâncurile lui acelaşi”.
Performanţele lingvistice extraordinare, aducătoare de glorie europeană şi mondială, inclusiv calităţile de:
- membru corespondent al Real Academia de Buenas Letras de Barcelona (1952)
- membru corespondent al Accademia della Crusca (1952)
- membru de onoare al Academiei Ungare Catolice de Ştiințe, Litere şi Arte din Roma (1954),
nu i-au putut ostoi dorul de familie, de poienarii lui dragi, de uliţele şi ridurile satului, şi de ţara în care dorita reîntoarcere i-ar fi rezervat doar o celulă cu zăbrele.
Este relevantă observaţia publicistului Ironim Marţian formulată în urmă cu un deceniu:
„Dar, există un dar! De ce Sever Pop n-a fost suficient de apreciat în România Mare, ci a trebuit să se consacre şi să fie apreciat aiurea?
Oricâte titluri onorifice i se vor fi conferit pe plan mondial, totuşi , ar fi trebuit să fie preţuit mai întâi în ţară, la Universitatea din Cluj, căci aproape nimeni nu consideră că a făcut parte din şcoala lingvistică iniţiată în jurul Muzeului Limbii Române, doar fusese ambasadorul ştiinţei româneşti dincolo de graniţele noastre spirituale, trudind, după propria-i mărturisire, ca acest neam să aibă o carte în rând cu alte neamuri luminate din lume” Răspunsul a venit după 11 ani: în urma acţiunilor conjugate (aprilie 2010, martie 2011 şi august 2011) ale Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară Sextil Puşcariu şi preşedintelui Filialei din Cluj – Napoca a Academiei Române) – academicianul prof. univ. dr. Emil Burzo , la 15 noiembrie 2012, marele dialectolog Sever Pop a fost ales membru( post – mortem) al Academiei Române, devenind cel de-al 17-lea academician, fost elev al Liceului Grăniceresc din Năsăud.
După mai bine de 5 decenii de la trecerea sa în nefiinţă, prin această recunoaştere de către Academia României a valorii operei ştiinţifice a profesorului universitar Sever Pop, s-a realizat un mult aşteptat şi justificat act de dreptate.
Comunitatea din Poiana Ilvei va putea, cu satisfacţia visului împlinit şi firească mândrie, să modifice textul plăcii memoriale a Şcolii şi de la bustul lingvistului, scriind :
SEVER POP - membru al Academiei Române.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5