120 de pelerini din Valea Mare, Şanţ, Rodna şi Maieru, la hramul Mânăstirii Izbuc, eparhia Oradei

La marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, hramul sfintei mânăstiri Izbuc, din cadrul episcopiei Oradea, am participat împreună cu peste o sută de pelerini din Valea Superioară a Someşului, la acest sfânt eveniment. Un autocar ne-a cules pe noi cei 52 de pelerini, din Valea Mare, Şanţ, Rodna şi Maieru, începând de la cinci dimineaţa, joi, şi am plecat plini de speranţă, smerenie şi dragoste, spre „îndepărtata” mânăstire bihoreană, pe o vreme splendidă însă bine răcoroasă la acea oră. În sătucul Valea Mare, agăţat în coasta muntelui, iniţiatorul excursiei duhovniceşti, tânărul preot Vasile Ureche a urcat în autocar cu 13 pelerini, în Şanţ a mai urcat un grup de 27 persoane, condus de cunoscuţii interpreţi de muzică populară şi religioasă, Lucreţia Pomohaci, o voce superbă şi Dănilă Filipoi, un glas duios, precum şi profesoara Viorica Rogozan, dirijoarea corului Bisericii de aici, din Rodna ne-am urcat patru persoane, printre care Frăsina Sângeorzan, o „abonată” a acestor evenimente şi în fine, la Maieru au mai urcat şapte persoane un pic mai în vârstă dar tinere în simţiri.
Şi uite aşa, autocarul speranţei, condus ireproşabil de domnul Nicuşor Răchită, a plecat să traverseze o jumătate de ţară, pe relaţia Cluj-Beiuş-Vaşcău, am străbătut Munţii Apuseni, minunaţi în liniştea monumentală a pădurilor şi poienilor sale, care mi-au adus pe geana amintirilor versurile lui Lucian Blaga, era atâta linşte în rulajul silenţios al autocarului, încât auzeam spărgându-se de geam razele generoase ale soarelui. În autocar era o atmosferă plăcută şi curioasă, de la frumoşii tineri şănţeni de clasa a opta, membrii ai Ansamblului Folcloric „Izvorul Someşului”, până la cei mai puţin tineri, din jurul bornei 85, toţi eram într-un început al dragostei, al unităţii duhovniceşti de viaţă.
Ţara aceasta a noastră, a strămoşilor noştrii creştini şi a nepoţilor noştrii, este o ţară binecuvântată de Dumnezeu, în care, totuşi, răul pândeşte mereu şi doreşte să ajungem sclavii lacrimilor noastre. De aceea să mergem cât de des la Bisericile şi Mânăstirile noastre, pentru că doar aici se adună liniştea, se intră în relaţia de comuniune prin iubire cu Hristos, aici dragostea curată te înfăşoară în puritate şi pace, aici se luptă pentru mântuirea noastră, a tuturor, într-o sublimă generozitate, aici te simţi mai bun şi mai liber, Mântuitorul este mai aproape de noi. Călugăriţele şi călugării au adoptat de bunăvoie, prin credinţa şi convingerea lor, un stil de viaţă cu multe greutăţi, viaţa mânăstirească nu este uşoară, este o permanentă luptă cu mândria de afară, păcatul se furişează şi aici şi de aceea trebuie zdrobit prin post, rugăciune, muncă şi ascultare.
Mânăstirea Izbuc are două hramuri, „Adormirea Maicii Domnului”, la biserica mare şi „izvorul Tămăduirii”, la bisericuţa din lemn. Numele Izbuc vine de la un izvor din incinta mânăstirii care izbucneşte la anumite intervale. Locul s-a numit în vechime „La călugări”, ceea ce atestă că aici a fost cândva o mânăstire. Actualul aşezământ a fost zidit între anii 1928-1930 de obştea condusă de arhimandritul Atanasie Popescu. S-a continuat extinderea bisericii mari şi s-a adus ca paraclis o biserică de lemn, monument istoric din secolul al optsprezecelea. Între anii 1969-1972 s-au pictat cele două biserici, bisericuţa de lemn având pereţii pictaţi. În 1985 s-a construit întreaga stăreţie, în 1987 a fost înălţată o frumoasă şi modernă clădire pentru pelerini, iar în 1989 s-a început un nou paraclis din piatră.
Toată seara şi o bună parte din noapte, până la ora două, am participat la o procesiune de coborâre la izvorul tămăduitor din curtea complexului mânăstiresc, în frunte cu un sobor de preoţi şi monahi, eram peste 400 de pelerini cazaţi la sfânta mânăstire, printre care, alături de noi, şi alţi măiereni veniţi, de asemenea, cu un autocar, alţi someşeni veniţi cu microbuze şi maşini particulare. S-a slujit în continuare sfântul Maslu şi sfânta Liturghie.
A doua zi dimineaţa slujba s-a reluat la ora şapte. La opt şi jumătate s-a desfăşurat procesiunea de întâmpinare a PS Sofronie, Episcopul Oradei, de către toată obştea mânăstirii şi 70 de preoţi. Aici şănţenii au strălucit în splendidele lor costume populare tradiţionale. La slujbă au participat în jur de 2500 de credincioşi. În remarcabila sa predică, cărturarul episcop Sofronie ne-a spus că Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte un praznic al Maicii Domnului-Izvorul Tămăduirii, acest izvor de speranţă pentru toţi creştinii. Sărbătoarea de astăzi, a continuat PS este o sărbătoare a speranţei, a biruirii vieţii asupra morţii. Necredinţa s-a înmulţit, păcatul se produce cu neruşinare. Însă Dumnezeu îşi apără Biserica Sa. PS Sofronie a avertizat limpede, „Să ia aminte puternicii de azi care se joacă de-a Dumnezeu.” După slujbă fiecare credincios a primit câte cinci sărmăluţe, o bucată de pâine, una de cozonac şi un ou roşu. Desigur n-a fost nici un credincios care să nu plece de aici cu apa binefăcătoare a izvorului.
La ora 16 autocarul nostru a plecat spre casă. La mine, o lacrimă sta să cadă, mă despărţeam de un loc în care, cu toată oboseala drumului şi a faptului că nu am dormit deloc, am simţit linişte interioară şi speranţă. Noi nu suntem singuri, nu suntem niciodată singuri, trebuie doar să primim mâna întinsă spre noi de către Mântuitorul Iisus Hristos, lumina lumii şi izvorul vieţii noastre.