Acum 100 de ani s-a pus capăt primului război mondial!

Istoria consemnează evenimente mai deosebite în care au fost implicate mai multe țări și personalități ale timpului respectiv.
Un asemenea eveniment s-a petrecut acum 100 de ani (la 11 noiembrie 1918),într-un vagon de cale ferată staționat în pădurea Compiegne, unde s-a semnat, la ora 5,10 dimineața, armistițiul prin care s-a pus capăt Primului Război Mondial. El a fost semnat de mareșalul Foch, amiralul sir Roselyn Wemyss, generalul Maxime Weigand, contele Alfred von Obendorff, Mathias Erzeberger, generalul von Wienterfeldt și căpitanul Wanselow și urma să intre în vigoare la ora 11, în ziua de 11 noiembrie 1918. Era pentru prima dată, după 4 ani de război, când, pe linia frontului, germanii și francezii se puteau privi, fără a se împușca. Mareșalul Foch, adresa un mesaj tulburător „ soldați, subofițeri, ofițeri ai armatelor aliate … ați câștigat cea mai mare bătălie din istorie, ați salvat cauza cea mai sfântă – libertatea lumii …”.
Actul a rămas în istorie ca„ Armistițiul de la Compiegne ” și a avut o valabilitate de 30 de zile, fiind apoi reînnoit periodic, până la semnarea Tratatului de Pace de la Versailles din anul 1919. În baza lui, Germania, trebuia să evacueze toate teritoriile ocupate în Vest în timp de două săptămâni, se anulau tratatele semnate anterior cu Rusia și cu România.
Pierderile pentru românii transilvăneni în perioada participării la război sunt uriașe – peste 80.000 de morți și dispăruți , peste 60.000 de răniți și invalizi, pierderi la care se adaugă dramele familiilor ai căror membri au fost mobilizați și trimiși pe front, în Galiția și Bosnia-Herțegovina, dar și în alte zone ale confruntărilor militare.
Tradiția orală păstrează mai multe relatări ale soldaților, sau ale familiilor acestora. Una dintre ele se referă la o scrisoare sosită din Franța, la o familie, a cărui membru fusese luat prizonier și deținut în lagărul de la Soultzmatt , din Alsacia. Cum nimeni nu înțelegea ce se spune în scrisoare, au luat-o și s-au dus cu ea la preot, care a arătat-o preotesei, ce în tinerețe frecventase un pension unde învățase ceva franceză și astfel le-a putut spune că soldatul trăiește și se va întoarce acasă. Bucuroși de veste, au vrut să-i plătească preotului, care a refuzat pentru moment, totuși, dacă se va întoarce soldatul cu bine, să-i facă o zi de coasă, iar soția o zi de seceră. O altă întâmplare face referire la un participant la război care s-a întors acasă, a făcut apoi și al doilea război, și spre sfârșitul vieții(a trăit 98 de ani), își punea o bucată de țiglă (cirep) pe sobă, când ardea focul, apoi și-o așeza pe cap de unde îi ieșea fum, iar dacă îl întrebai de ce face asta, spunea că el a dormit pe Vârfurile Cărpaților iarna, și îl doare rău capul.