Adevăruri – Axiome

Aflându-ne „sub vremi” de nelinişte (căutări, orientări şi continue adversităţi politice), dorim să amintim adevăruri ce-şi păstrează actualitatea şi au temeiuri de netăgăduit, pentru această societate în care trăim, ca şi toată lumea, care are nevoie de linişte, pace, îngăduinţă şi toleranţă.
Toate aceste deziderate, dorinţe ale noastre, pornesc de la fiecare din noi. „Nimeni nu poate să fie liber dacă nu se stăpâneşte pe sine deplin”, afirma filozoful, matematician grec Petagora (580-500 î.H.).
De la învăţatul chinez Confucius (551-479 Î. H.) aflăm că „Ceea ce nu-ţi doreşti să ţi se facă, nu fă nici tu altuia”, iar împăratul-filozof roman Marc Aureliu (121-181 d.H.) spunea: „Îţi este mai la îndemână să contribui la perfecţionarea morală a societăţii, începând cu tine însuţi” (Mai înainte, savantul-filozof grec, Aristotel (384-322 î. H.) îndemna: „Să te învingi pe tine”).
Unul dintre cei mai de seamă oameni ai timpurilor noastre, probabil, cel mai bun dintre toţi – Gandhi M.K., supranumit Mahatma – „suflet mare” (1869-1948), conducătorul luptei de eliberare naţională a Indiei, studiase la universităţile din Anglia, nu s-a sfiit să se întoarcă alături de poporul său şi să muncească cu braţele. Cu toate că a fost batjocorit, bătut şi închis – el a răsplătit cu bine pe asupritorii săi şi ai poporului indian.
Era ascultat ca un prooroc de sute de milioane în ţara sa.
Întrebarea este, de unde i-a venit îndemnul spre o viaţă curată şi atât de înaltă? O afirmă singur: Din citirea Evangheliei.
Întrebat, în continuare: „Nu-ţi venise gândul acesta mai înainte, pe când citeai cărţile sfinte ale religiei hinduiste?”
- „Nu, a răspuns cinstitul şi învăţatul Gandhi. Mai înainte, cunoşteam şi aveam mare evlavie pentru învăţătura din Bhaghavad Gita (adică, cartea religiei lui Gandhi). Dar, mărturiseşte el, abia când am citit Noul Testament, am înţeles preţul blândeţii şi al „împotrivirii paşnice”. Săltam de bucurie citindu-l”.
Potrivit învăţăturii lui Iisus, Gandhi nu se lupta împotriva englezilor prin răscoale, ci prin împotrivire paşnică. Mai exact, nu legea talionului (dinte pentru dinte, ochiu pentru ochiu) a răzbunării, ci acea floare rară, sădită de Hristos – iubirea creştină numită iertare!
În prezenţa mulţimii, Iisus, în predica de pe munte expune cele 8 fericiri. Cea de-a treia: „Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul” (Matoi, 5,3). Într-adevăr, numai cu blândeţea firii lor, eschimoşii de la Polul Nord au putut să moştenească ţinuturile bântuite de gerul aspru de peste 60 de grade, ca şi viscolele nopţii polare. La fel, japonezii dovedesc o mare blândeţe, tenacitate în muncă, ceea ce explică faptul că a devenit o mare putere mondială.
Acum, mai mult de un secol (1890), în statul Natal din Africa de Sud se aflau aproximativ 150.000 de muncitori indieni, veniţi pentru lucrul minelor şi alte munci. Muncitorii albi îi priveau cu răutate, temându-se de scăderea salariului. De aceea, guvernatorul Coloniei Capului a început să-i asuprească, impunându-i la taxe şi impozite mari, îi chema mereu la poliţie, ba, mai mult, lăsa pe localnici să le strice şi casele ş.a.
S-a întâmplat un fapt surprinzător, neaşteptat: Avocatul indian, Gandhi a venit în Natal pentru nişte procese şi, văzând nedreptatea ce se făcea oamenilor din neamul său, le-a luat apărarea, ceea ce a atras ura asupra lui, fiind batjocorit, pălmuit şi dat afară din hotel. Gandhi nu s-a înfricoşat şi a decis să rămână pe loc, să muncească alături de minerii indieni. A făcut sate pentru săraci şi a căutat să le îmbunătăţească viaţa.
În timpul războiului dintre buri şi englezi (1899), Gandhi a făcut spitale, unde îngrijea nu numai răniţii burilor, ci şi englezi! Dar, după război a continuat discriminarea şi asuprirea, iar apărătorul indienilor a fost bătut şi osândit la închisoare. Gandhi a răspuns tot cu blândeţe la toate nedreptăţile… şi în cele din urmă, după 20 de ani de „împotrivire paşnică”, guvernul englez a desfiinţat toate legile rasiale împotriva indienilor din Natal.
În primul război mondial (1914-1918), un milion de indieni din Asia au venit pe frontul apusean să apere pe englezi, iar ei au făgăduit că vor da mai multă libertate acestei „perle a coroanei britanice” – India. După război, englezii au uitat iarăşi de promisiune. Şi acum, unicul luptător pentru independenţa naţională a Indiei duce lupta contra Angliei, potrivit Legii lui: Să nu te împotriveşti răului cu rău, ci numai făcând binele! El îndeamnă pe toţi ţăranii din India să lucreze singuri bumbacul, pe care îl trimiteau până acum în metropola britanică, fiecare să toarcă şi să ţese, cum făceau şi bătrânii, adică să-şi lucreze singuri pânza şi îmbrăcămintea, fără să mai cumpere din Anglia.
Indienii l-au adorat pe Gandhi ca pe un proroc. Iar partea cea mai minunată pentru noi, creştinii, rămâne adevărul că, deşi nu a fost creştin, a spus lămurit că Predica de pe munte i-a dat la 1893 gândul de a lupta nu cu armele, ci cu împotrivirea paşnică.
Aceste rânduri pot fi un motiv de reflecţie pentru politicieni fără chemare (!), încrâncenaţi, răzbunători şi avizi de putere, fără a cunoaşte din tezaurul de înţelepciune al omenirii, fără a avea, cât de cât, spiritul înţelegerii, înţelepciunii şi bunului simţ necesar, cerut de alegători.
Închei cu ceea ce spunea scriitorul nostru Alexandru Vlahuţă: „Nimic nu coboară pe om mai mult decât lipsa de sinceritate!”
Ioan I. Bureacă