Alexandru Gavrilaş: Din entuziasm unii primari au amplasat busturi nereuşite

Rep.: - În calitate de sculptor profesionist, avizat, unul dintre cei mai importanţi din ţară, vreau să vă întreb dacă s-a mai reglementat situaţia cu monumentele făcute după o anumită matrice sau, în ultima perioadă s-a apelat la sculptori avizaţi?
Alexandru Gavrilaş, managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud: - Din fericire, campania de presă din ultimii ani a făcut ca unele lucruri să nu mai fie posibile atât de uşor. Legislaţia Ministerului Culturii spune că un monument nu poate fi aşezat pe teritoriul unui UAT decât cu acordul lor. Dacă e comemorativ, atunci mai are nevoie şi de acordul celorlalţi. Aceste monumente trebuie avizate. Pentru mare parte dintre aceste monumente nu s-au cerut avize, ele au fost puse dintr-un fel de entuziasm local.
Rep.: - Despre colecţiile particulare...
Alexandru Gavrilaş: - Fiind director de muzeu, văd lucrurile cumva legate. Şi muzeele au apărut dintr-un fel de entuziasm local. Adică, la un moment dat, aceste colecţii private au fost o dorinţă a unui colecţionar privat de a-şi dărui averea, salariul şi tot ceea ce avea pentru a dona nişte lucruri în aşa fel încât acestea să nu se piardă. Ulterior, acestea având o oarecare consistenţă, atât pecuniară, cât şi ca număr, ele au devenit colecţii mai importante, comunale şi s-au transformat în ceea ce numim noi astăzi muzee, în general. Dar definiţia muzeului este o instituţie culturală acreditată de Ministerul Culturii. Singurul muzeu acreditat din judeţ este al nostru, dar colecţii private sunt multe, în afară de cele 15 locaţii pe care le-am numit, ca de exemplu muzeele săteşti sau colecţii private în şcoli, case ş.a.m.d., care trebuie să existe. Dar la început aşa au fost, nişte acte de curaj, de dăruire, de sacrificiu, pentru că nu au avut nimic de câştigat, dar şi-au dat banii, salariul, pentru a face nişte lucruri. Având aceste lucruri, uşor-uşor, devii specialist, într-o anumită formă de autodidact, dar poţi deveni chiar un colecţionar avizat cu o oarecare aplecare şi studiu făcut. La fel cred că s-a întâmplat şi cu momumentele de care am vorbit. A fost un entuziasm al unor edili locali de a pune ceva, de a gândi nişte spaţii. Poate că la un moment dat aveau chiar şi nişte socluri, vulturi, de o anumită formă, ele s-au distrus, pentru că o parte din ele au fost făcute din beton, pe urmă şi-au propus să facă altceva. Au primit nişte busturi, nereuşite spun eu, dar iniţiativa a fost bună. E adevărat, cum se spune, până la Dumnezeu te mănâncă toţi sfinţii, dar aşa e, drumul până la rai e pavat cu tot felul. În ultimii ani aceste lucruri au fost reglementate, s-au modificat multe şi în ceea ce priveşte legislaţia şi modul în care percep oamenii aceste lucruri.
În momentul în care noi, ca muzeu, am fost închişi, unul dintre cei care ne-au scris a spus că noi suntem o intituţie care doar dăm amenzi şi facem poliţie de şantiere. Ceea ce nu este deloc adevărat. Noi nu dăm amenzi, nu avem acest atribut pentru faptul că muzeul este singura instituţie care deţine specialişti în arheologie, care au ştampilă şi acreditare de la Ministerul Culturii, e singura instituţie la care Direcţia Judeţeană de Cultură îi trimite pentru a-şi obţine avizele. Ori de supraveghere arheologică, ori de descărcare arheologică, de întocmire a documentaţiei respective. Deci, noi, colegii mei, întocmesc documentaţia respectivă în baza unor acte, o înaintează comisiilor la nivel de regiune, la Cluj sau la Bucureşti, de acolo se primeşte un aviz, iar în baza avizului se poate da drumul la săpat şi la supravegheat.
Rep.: - Poate că unora nu le convine acest aspect.
Alexandru Gavrilaş: -Sigur că apar şi inconveniente, cum au fost în satele din jur, că nu ştiu cine sapă şi până acum nu se făcea aşa. E adevărat că nu se făcea aşa, dar nu pentru că nu exista legea, ci pentru că nu se respecta. Această lege există de multă vreme. Faptul că, încet-încet, ne-a ajuns şi pe noi legea din urmă şi trebuie s-o punem în aplicare e un lucru bun. Nu vreau să dau nume de sate, dar în unele localităţi, ţinând cont că au fost situri arheologice, au fost multe construcţii. Sigur, la această oră nu este voie să sapi niciun şanţ pentru gard, fără autorizaţie. Dar aşa este legislaţia, pentru a obţine autorizaţie ai nevoie de arheolog. Noi nu suntem nişte oameni care nu vrem să facem. Dar avem trei oameni, specialişti, care pot să meargă pe teren, dar ajung la Muzeu 50 de oameni, iar noi trebuie să întocmim o documentaţie care trebuie să ajungă la Cluj sau la Bucureşti, unde comisia se întâlneşte o dată pe lună. Oamenii vin la noi şi ne spun că nu le-am dat actele. Noi le dăm abia după ce primim avizul, nu putem să le dăm actele fără aviz. Neînţelegerea acestui traseu a documentelor duce la neprietenia unor oameni care nu înţeleg exact ce se întâmplă şi consideră că noi dăm amenzi. Nu dăm nici pe departe nicio amendă.