( Interviu) Wow, muzeul arată altfel ! Vezi câţi vizitatori au trecut, de la rebranduire, pragul instituţiei. Alexandru Gavrilaş are planuri mari. La Bistriţa vin dinozaurii !

          Rep.: - Complexul Muzeal are în subordine toate muzeele din judeţul Bistriţa-Năsăud. Dacă ar fi să facem o centralizare despre câte locaţii este vorba?

          Alexandru Gavrilaş: - Avem 14 locaţii pe care le administrăm din punct de vedere cultural şi a 15-a  „pe drum”, şi anume „Casa Văii Ţibleşului”, care va trece din administrarea Consiliului Judeţean în cea a Muzeului.

          Rep.: - O casă frumoasă, inaugurată de către Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord la Spermezeu. Începând de anul trecut, Muzeul Judeţean a căpătat o altă faţă. Care a fost impactul, după reabilitare, a celor care au trecut pragul muzeului?

          Alexandru Gavrilaş: - După deschiderea din luna mai, lucrurile au luat o turnură foarte frumoasă şi foarte interesantă. Ne-au „călcat” pragul aproximativ 30.000 de vizitatori, ceea ce este foarte mult pentru noi, ţinând cont de populaţia judeţului şi a fluxului de turişti care vizitează judeţul nostru. Fiecare muzeu are un caiet de impresii. După deschidere, caietul de la Bistriţa, care poate fi consultat de oricine, în proporţie de 99,9% are notate doar impresii pozitive de tipul „wow”, expresie pe care ne-am dorit s-o obţinem. Odată cu deschiderea muzeului ne-am dorit ce cei care ne trec pragul să aibă acest tip de exclamaţie - „Wow, muzeul arată altfel”, „N-am mai văzut aşa ceva”. Suntem încă sub paradigma acestui „Wow”, lumea încă ne trece pragul, unii chiar pentru prima dată. Sigur că, beneficiem şi de avantajul anotimpului, pentru că acum este iarnă, este alt peisaj, altă atmosferă, dar eu mă bucur că lumea ne trece pragul. De exemplu, au venit două perechi de tineri care vor să-şi facă căsătoria religioasă în curtea muzeului, ei fiind neoprotestanţi şi am înţeles că li se permite acest lucru. M-am bucurat pentru că în sfârşit instituţia s-a deschis şi este pregătită să ofere un colţ de rai, un colţ de bună dispoziţie, de recreere, de spaţiu ambiental plăcut. Ceea ce e firesc. Complexul Muzeal din judeţul Bistriţa-Năsăud nu este al Consiliului Judeţean, cum se credea la un moment dat, aparţine acestui oraş, Muzeul Bistriţa se adresează în special celor din Bistriţa, iar bistriţenii trebuie să şi-l asume pentru că este un muzeu al lor, aşa cum este şi Parcul municipiului. Acest muzeu deserveşte cetăţenii municipiului şi pe toţi ceilalţi care trec pe aici. Faptul că suntem finanţaţi de Consiliul Judeţean şi nu de Primărie nu schimbă ecuaţia problemei.

          Rep.: - În ultima perioadă la Muzeul Judeţean s-au deschis într-adevăr porţile şi am văzut foarte mulţi bistriţeni, de mână cu nepoţii,  că au trecut pragul muzeului, că au mers în secţiile muzeului şi în curte, unde bine aţi spus, este un colţ de rai, este frumos chiar şi acum, iarna, dar este foarte frumos şi vara cu fântânile arteziene. Este un loc în care putem poposi, pur şi simplu, să ne întâlnim cu istoria, cu poveştile străbunilor noştri. Cred că este un punct câştigat faptul că aţi reuşit să-l apropiaţi de oameni.

          Alexandru Gavrilaş: - Am auzit şi eu câteva „legende” despre faptul că muzeul era o instituţie închisă. Muzeul este, într-un fel, o instituţie elitistă, în sensul că deserveşte cultura, cultură nu chiar accesibilă oricui şi atunci probabil că lumea avea o oarecare reţinere. Dar nu este obligatoriu ca muzeul să servească doar acest aspect. Muzeele sunt, de asemenea, întreprinderi creative care servesc publicului în toate aspectele şi în toate formele lor, sigur, în măsura în care pot. Pe segmente, ele sunt orientate spre cercetare ştiinţifică şi atunci se adresează cercetătorilor ştiinţifici, pe alt segment se adresează tineretului şi atunci programele făcute sunt pentru tineret, sunt programe educative, programe de cercetare, sunt ateliere meşteşugăreşti, recreative – cum ar fi lego – sau alte expoziţii şi acţiuni pe care le-am avut. Toate aceste acţiuni sunt fireşti. Cred că mult timp s-a confundat, şi de aici a venit această sintagmă, instituţia cu secţia de cercetare şi istorie-arheologie. Muzeul are patru secţii, care sunt cumva egal împărţite, şi cea de artă, şi cea de etnografie-folclor, şi cea de istorie, şi cea de ştiinţe naturale. Ele, ca suprafaţă, sunt aproximativ egale. Faptul că erau mai mulţi istorici şi munca lor era una predilect ştiinţifică, inclusiv revista Bistriţei sau alte reviste pe care Muzeul continuă să le editeze, sunt reviste de specialitate, asta nu ne împiedică pe noi, ceilalţi, care nu suntem istorici, să facem activităţi pentru publicul larg. Pentru că vizibilitatea unei instituţii poate fi atrasă dintr-un singur aspect, şi anume aceste patru expoziţii de bază pe care le avem la această oră la Bistriţa şi la muzeul de pe str. G-ral Grigore Bălan – de istorie, de etnografi, de artă şi ştiinţele naturii sunt expoziţii de bază. Ele nu se pot schimba... Sigur, să le schimbi costă foarte mult, iar pedagogia muzeală spune că aceste tipuri de expoziţie se pot schimba o dată la 10 ani. Şi atunci, expoziţiile permanente şi celelalte tipuri de activităţi sunt cele care ne aduc nouă vizitatorii de zi cu zi, pe lângă cei care ne calcă pragul ocazional sau sunt turişti, care ne vizitează indiferent de ce ofertă am avea noi pentru ei. Noi oferim aproape 9000 mp suprafaţă expoziţională, avem 5 săli de expoziţii temporare, unde permanent se întâmplă altceva, şi am încercat să acoperim cumva cât se poate de multe zone astfel încât să stârnim cumva interesul publicului şi de la un segment de vârstă suficient de joase, şi mă refer la copiii de grădiniţă. Mă bucur că am terminat secţia de istorie-naturală pentru că animalele şi în special ultimele două săli sunt cele care atrag acest gen de public – copiii -, iar această parte este mai interesantă pentru ei decât, de exemplu, partea de istorie sau partea de artă. La această oră avem şi expoziţii legate de război, de arta grafică. Lucrurile sunt ceva mai complexe. Pe lângă faptul că beneficiem cele trei construcţii, aşezate în curte, în spatele muzeului, şi anume, biserica de lemn şi cele două case tradiţionale care sunt realizate în specificul arhitecturii  rurale din judeţul nostru, din zona de munte. Dacă calci pragul acestei instituţii, teoretic, poţi să acoperi o mare parte din aria sau spectrul activităţilor culturale care se desfăşoară în judeţ. Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud nu înseamnă doar muzeul de la Bistriţa, înseamnă şi cele 14 locaţii, cum ar fi casele memoriale Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi Ion Pop Reteganul. Ele sunt lucrurile cu care noi ne mândrim. Aceste muzee ne aduc foarte mulţi vizitatori. Sunt onorat că la această oră colegii mei, care lucrează acolo, sunt de o deosebit de înaltă calitate profesională şi umană. Avem doar feed-back-uri pozitive din partea tuturor celor care ne trec pragul. Avem un program suficient de flexibil, deşi am anunţat că unele locaţii, ca de exemplu Rebreanu şi Coşbuc, lunea şi marţea sunt închise, pentru că este deschis sâmbătă şi duminică. Dar nu s-a întâmplat să sune un grup de turişti sau 2-3 oameni care să spună că sunt acolo şi să nu punem mâna pe telefon şi să-l rugăm pe Vasile sau pe Valer să deschisă că sunt oameni la poartă, pentru că, până la urmă, suntem în slujba cetăţenilor. Colegii mei stau foarte aproape şi rar s-a întâmplat, cred că doar o dată, că Valer era undeva la fân şi nu a reuşit să ajungă în timp util. Dar, în general, activitatea merge foarte bine.

 În Năsăud avem un muzeu aproape la fel de mare, cu o curte, de asemenea, foarte frumoasă, cu activităţi la fel de importante, care în aceste zile găzduieşte o expoziţie de şah inedită, pe care vrem s-o aducem şi la Bistriţa. Este vorba despre o expoziţie de table de şah aduse din toată lumea.

          Muzeul de la Sângeorz Băi, de altfel unic în Europa, Muzeul de Artă Comparată, de asemenea, este un muzeu extraordinar pe care turiştii l-au vizitat cu mare drag. Avem venit autocare întregi, grupuri ţintă  din Germania, Elveţia, care au venit special să vadă Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz Băi. Mai avem muzeul din Rodna, Muzeul „Cuibul Visurilor” de la Maieru, sigur şi Muzeul de la Livezile, „Casa Argintarului” de la Bistriţa, în care desfăşurăm activităţi, deşi aici încă ne aflăm în faza de postimplementare a proiectului, clădire care a fost reabilitată şi unde timp de cinci ani am fost obligaţi să asigurăm gratuitatea folosirii acestui spaţiu. Neavând bilete, nu am avut niciun fel de taxe nici pentru sală, nici pentru aceste activităţi. De asemenea, avem şi două biserici în administrare, şi anume biserica de la Herina şi biserica de la Jelna. Biserica de la Herina se află într-o stare foarte bună. Ea a fost reabilitată printr-un proiect al Ministerului Culturii, la această oră, ca de altfel în fiecare an, pregătim 2-3 expoziţii anuale pe care le facem acolo. Anul trecut am organizat şi o tabără de arcaşi. Încercăm să relocăm câteva activităţi şi pentru punctul respectiv astfel încât să-l readucem în atenţia celor care vor să-l vadă şi să-l cunoască, pentru că este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură medievală din România, despre care putem învăţa şi din cărţile de istorie. Îl cunosc oamenii din toată România iar bistriţenii trebuie să-l valorifice mai mult decât poate o fac la această oră unii dintre ei. Biserica de la Jelna se află, la această oră, într-un program de salvare şi reabilitare. Sperăm ca în acest an să-i putem pune acoperişul şi să urmeze apoi programele de cercetare pe aşa-numita copiere frescă. Trebuia finalizat anul trecut. Problema e că am lucrat cu un constructor agreat şi avizat şi de către partenerul nostru ungar, dar care a fost angrenat şi în alte proiecte la nivelul ţării în lucrări de reabilitare şi întâmplarea a făcut în luna septembrie ne-au anunţat că le-au fugit toţi oamenii la lucru în Germania şi că nu mai are cu cine să facă lucrarea. Aşa că, a trebuit să refacem parte din proiectare, să-l anunţăm pe SEAP şi ne-a prins luna decembrie.

          Rep.: - Cu siguranţă, când va fi gata şi această biserică va constitui ea însăşi un punct în turismul din judeţul nostru. Peste cât timp, peste câţi ani credeţi că îl putem include în circuitul turistic?

          Alexandru Gavrilaş: - Biserica de la Jelna are o poveste mai complicată. Ea este pe salt-sit daci acolo. Cu siguranţă, că după proiectul de reabilitare din care face parte la ora actuală, de salvare de urgenţă, ea trebuie să-şi continue programul respectiv şi, probabil că, în următorii nai va putea fi introdusă într-un circuit. Noi ne dorim ca după ce vom stabiliza zidurile, vom stabiliza acoperişul, vom conserva partea de zidărie exterioară a bisericii, să vină primii vizitatori, pentru că fluxul de vizitatori nu va afecta situl şi zona de perimetru a bisericii. Anul acesta, în programul Zilelor Medievale de la Bistriţa ne-am propus ca o primă seară să se desfăşoare acolo, pentru că încercăm să mutăm o parte din acţiuni şi în alte locaţii, pentru că Complexul Muzeal este mai mare decât Bistriţa şi este firesc ca şi celelalte „surori” mai mici ai Bistriţei să beneficieze de toată atenţia. Cu siguranţă că, mutând o activitate acolo, vom da importanţă şi pentru cei din localitatea respectivă, dar şi oamenii din Jelna trebuie să înţeleagă că au un monument acolo şi că acolo se vor întâmpla lucruri interesante. Este firesc să-şi protejeze bunurile care se află pe teritoriul lor.

          Rep.: - Aş vrea să revenim puţin  la programul din 2017. Cred că a fost unul dintre cei mai frumoşi ani, mai ales că s-a „rebranduit”, i s-a dat o nouă înfăţişare Muzeului din Bistriţa.

          Alexandru Gavrilaş: - Da, este adevărat. Aşteptam de doi ani de zile să redeschidem instituţia. În aceşti ani am fost într-un şantier continuu, nimeni nu ştia unde se termină şi unde începe. Noi am încercat să funcţionăm cumva şi pe „avarie” în această perioadă, ceea ce a fost destul de greu şi de dificil, aşa că am deschis din uşă în uşă, în sensul că în afară de partea administrativă toate celelalte secţii ale instituţiei sunt deschise spre vizitare publicului. Este deschisă şi poarta din faţă, şi cea din spate, se poate merge dintr-o sală în alta, dintr-o parte în alta. E adevărat că ne-am pregătit pentru această deschidere şi am încercat cumva să accelerăm programul de activităţi culturale care ne-au fost propuse pentru 2017 şi pe care le-am tot ţinut în stand-by aşteptând să deschidem. Noi de la an la an ne-am dorit mai bine pentru instituţie, mai mult, mai interesant, mai frumos. La început ne doream diveristate şi un număr mai mare de activităţi, cumva, în ultimii ani ne-am refocusat pe calitate încercând să acoperim genuri, categorii de vârstă, astfel că programele Muzeului sunt dedicate în special pentru aceste grupe de vârstă, unele pentru cercetători, unele pentru iubitorii de artă, urmează să avem, de 1 martie, o expoziţie de design Tina Olari, lucru pe care până acum nu l-am făcut niciodată, care va expune pentru o vreme. Şi va rămâne în custodia muzeului, rochia care cu care s-a câştigat titlul de Miss Univers. Vom face o prezentare de modă inedită, prin toată Secţia de Artă. Este o idee de a pune în evidenţă atât secţie, cât şi de a face un cadou de Mărţişor bistriţenilor. Vom încerca să facem tot felul de activităţi la vară, pentru Ziua Copilului, cu balon cu aer, şi multe alte lucruri pe care nu vreau să le dezvălui pentru că vreau să fie supriza anului. Am văzut că expoziţiile gen lego au funcţionat şi au prins foarte bine, astfel că, în acest an, împreună cu Muzeul Naţional al CFR-ului, o să aducem nişte diorame cu trenuri în miniatură, funcţionale. De asemenea, o expoziţie care iarăşi este inedită pentru Transilvania. Vom încerca să aducem nişte dinozauri de la Universitate, dar din păcate avem o problemă cu spaţiul, pentru că unul dintre dinozauri nu încape, deocamdată suntem în tratative să ni le dea fără dinozaurul respectiv. Încercăm să creăm câteva evenimente majore care să atragă publicul, pe lângă faptul că noi avem programe speciale dedicate Unirii, avem „Gară pe durmul Marii Uniri”, „Eroi bistriţeni în marele război”, „Făuritorii Unirii”, „Generaţia Marii Uniri”, „Atitudini”, toate sunt legate de Bistriţa, ce s-a întâmplat în 1918, care era poziţia bistriţenilor, intelectualii bistriţeni şi năsăudeni la Marea Unire, sigur că ne asumăm şi acest rol didactic, acest rol de instituţie care promovează istoria, adevăratele valori culturale şi istorice ale neamului, mai ales într-un an în care sărbătorim Centenarul. Aceste acţiuni sunt dedicate unui anumit public ţintă. Suntem în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, cu celelalte instituţii subordonate Consiliului Judeţean şi Palatului Culturii de la Primăria Bistriţa, dar pentru copii avem şi alte genuri de acţiuni. Cu siguranţă, pe copii o să-i intereseze una sau două programe legate de Unire, dar pe urmă vor dori şi altceva. Şi noi asta încercăm, să ne pregătim.

          Secţia de Artă va aduce expoziţii extrem de importante ale artiştilor plastici contemporani din România. Sunt nişte acţiuni pe care publicul trebuie să le ştie, să vină şi să ne treacă pragul. Cetăţenii trebuie să ştie că Muzeul nu şi-a încheiat marele program de reabilitare, Complexul Muzeal are în continuare planuri. Ne-am propus ca în continuare să fim parteneri eficienţi la strategia de dezvoltare turistică a judeţului, ne propunem să deschidem şi sperăm să reuşim anul acesta, o cale de acces turistică în Peştera Tăuşoarei, în aşa fel încât să facem peştera accesibilă pe o anumită latură şi chiar am propus declasare ei pe un anumit segment. Vom încerca să amenajăm sala mare în sală expoziţională, care ar putea deveni turistică, vom vedea cât costă. Avem un proiect mare legat de transformarea Muzeului de la Livezile într-un muzeu al preindustrializării, nu numai muzeu de casă săsească de sub poartă, cum se numeşte acum. Ea rămâne, cu cele trei sau patru spaţii destinate dovezilor că saşii au fost şi au rămas aici ca făuritori de cultură şi tradiţie. Împreună cu costumul popular, cu lăzile de zestre, cu mobilierul pictat, cu tot ce aveam specific, au adus şi această parte de preindustrializare a României pe care consider că încă nu am pus-o în valoare suficient, nu avem acolo spaţii administrative mari, generoase, aşa numitele şuri săseşti, uriaşe. Vom încerca să le reabilităm complet, să le deschidem spaţiului public pivniţele respective, încă două săli. Vom încerca să organizăm un alt tip de muzeu, un alt tip de expoziţie. Sunt doar câteva dintre planurile pe termen mediu, care sunt nişte obiective importante, pentru că cred că instituţia poate să devină un reper naţional în acest colţ de patrie.

          Rep.: - De când este redeschisă Casa Argintarului şi se află sub „aripa” Muzeului, cred că nu este săptămână în care să nu fie cel puţin un eveniment, o lansare de carte, o lecţie de istorie acolo, fel şi fel de acţiuni de care ne bucurăm cu toţii. Aş vrea să vă felicit pentru faptul cu ştiţi să promovaţi aşa cum trebuie, şi aşa cum îi stă bine unei instituţii de anvergura dumneavoastră, evenimentele pe care le aveţi.

          Alexandru Gavrilaş: - Într-adevăr, avem, pentru prima dată, o expoziţie virtuală. Am încercat şi noi acest lucru, care funcţionează şi la alte muzee din ţară, ca de exemplu Muzeul Naţional de Istorie a României care are deja a zecea expoziţie, noi suntem doar la prima, suntem la încput. Sigur că am început cu nişte paşi mai timizi, cu pregătirea pe care o avem, pentru că o altă resursă importantă este cea umană şi personalul pe care-l ai. La această oră cred că funcţionăm corect din punct de vedere al informaţiei, ne-am actualizat adresele, pagina de facebook, suntem cu numele corect peste tot, de pe google se poate vizita oricare punct pe care l-am pomenit, se pot vedea imagini 3D, ceea ce este foarte important, de asemenea adresa, orarul ş.a.m.d. Eu cred că suntem pe o cale dreaptă. Suntem obligaţi să ţinem cont de trend, de modul în care relaţionează lumea, de internet, de facebook, de instagram, de toate lucrurile care sunt la această oră şi ne străduim ca lucrurile să funcţioneze şi în această direcţie. Era aiurea să rămânem la stadiul de două afişe şi trei invitaţii în momentul în care pagina de facebook poate să facă invitaţiile şi ele sunt multiplicate la nivel de 20.000 la câteva ore.

          Rep.: - De cât timp sunteţi manager al Complexului Muzeal? Ce v-aţi propus atunci când aţi intrat în instituţie şi, privind la acel moment acum, cum stau lucrurile?

          Alexandru Gavrilaş: - Am şase ani de când conduc această instituţie, de abia am trecut de reevaluare. Privind retrospectiv, este greu să spun cam ce am vrut să fac. Cred că am un singur merit, şi anume faptul că am fost deschis. Nu toate acţiunile care s-au întâmplat aici au fost ideile mele. Au venit şi de la alţii, dar eu am ştiut să le primesc, să le accept din partea tuturor. Eu doar am încercat să le pun în practică. Sunt un om de acţiune şi acesta a fost singurul meu merit, că am încercat să fac lucrurile să meargă, am povestit mai puţin, dar cu siguranţă m-am străduit să fiu acolo, să fiu chiar şi la şantier, să fac ca lucrurile să meargă, să dovedesc că asta trebuie, că asta se poate şi că la această oră lucrurile merg, funcţionează, acum cred că ar funcţiona foarte bine chiar şi fără mine, pentru că colegii mei sunt cei care fac totul, nu eu. Sigur, sunt întrebat ce părere am, toţi avem o părere, dar important este că după aceşti ani am înţeles cu adevărat ce trebuie să fac, pentru că iniţial nu m-am gândit că lucrurile vor lua o aşa anvergură. Dar m-am bătut pentru fiecare idee pe care am avut-o şi cred că, până la urmă, a fost tot meritul meu.

          Rep.: - Rând pe rând, de-a lungul unui an, fiecare dintre colegii dumneavoastră iese în faţă în domeniul lui şi-şi dovedeşte calităţile pe care le are. Este mare lucru. Când aţi acceptat să fiţi managerul Complului Muzeal, v-aţi gâdint că lucrurile vor lua o asemenea anvergură? Atunci erau organizate doar câteva evenimente pe an, cele clasice, iar acum nu este săptămână în care să nu primit câte 2-3 comunicate cu acţiuni.      Aş vrea să-l întreb pe artistul Gavrilaş dacă, din cauza activităţii de manager, munca de lui de artist are de suferit. Mai aveţi timp să vă ocupaţi şi de opera dumneavoastră?

          Alexandru Gavrilaş: - Este complicat şi dificil. Este greu să le faci pe amândouă, din cauza faptului că activitate de manager îmi ia foarte mult timp. Ideea e că nu prea lucrez, şi nu ştiu dacă din cauza că m-am obişnuit să fiu acolo, că trebuie să fiu acolo... Dar, după ce ies câte odată de la muzeu la 7 sau 8 seara, pentru că eu nu sunt plătit la program de 8 ore, eu sunt plătit să conduc o instituţie, şi cât timp îmi ia, atât fac, nu are legătură cu programul, nu prea mai apuc să lucrez. Vom vedea. Am 51 de ani, dar din punct de vedere profesional este o vârstă la ca ai tot timpul să lucrezi în sculptură. Am mai ţinut pasul cu câte o expoziţie, cu o lucrare pe care am mai făcut-o, mai am  planuri pentru câteva. Sigur că voi face şi acest lucru când o să-i vină vremea, probabil că toate în această lume au vremea lor.

          Rep.: - „Monumentul ţăranului român”. Vă felicit pentru această lucrare. Se află în localitatea Zoreni, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Un monument pe care îi invităm şi pe cei care trec prin zonă să-l vadă. Cred că este singura lucrare dedicată ţăranului român din această zonă.

          Alexandru Gavrilaş: Da, a fost o provocare şi pentru mine. Repet, nu prea avem timp şi a fost o lucrare în 7 tone de piatră, la care am lucrat o vară întreagă, cu sâmbete şi duminici.

                   Rep.: - De ce să trecem pragul Complexului Muzeal?

          Alexandru Gavrilaş: - Pentru că trebuie!

          Rep.: - Vă mulţumesc!