Alexandru Uiuiu: Casa Ethnos din Sebiş a fost pusă la pământ, cea din Feldru e în pericol. Fiecare comunitate să păstreze o casă tradiţională. Poate fi casă de protocol a primăriei. Centrele de informare turistică, nefireşti

  Rep.: - Fundaţia Culturală Ethnos, Filiala Bistriţa, a tras un semnal de alarmă privind casele ethnos care sunt foarte puţine case ethnos, cinci în judeţ.

         Alexandru Uiuiu:   - Dar, din păcate, cea din Sebiş a fost pusă la pământ de noul proprietar deoarece a spus că nu are destul loc pentru oi. Or, putea să-şi ierneze oile şi la vecini, ori să construiască un adăpost lângă sat. Nu poţi distruge casa fătului, în care a stat inclusiv un guvernator al Băncii Naţionale al României, care era monument istoric, ca să-ţi iernezi oile. Vechiul proprietar s-a mutat la Monor, iar noul proprietar a distrus-o. Din păcate, Primăria nu a fost interesată s-o cumpere, deşi acum sunt foarte multe forme legale de achiziţie a bunurilor imobiliare de către primării, atunci când ele sunt de interes public. Din păcate nu există interes pentru aşa ceva.

         Mai avem o casă la Miceştii de Câmpie, tot cu probleme între Primărie şi proprietar, există una la Şintereag, care este bine întreţinută. Există o casă frumoasă şi la Feldru, prima de acest fel, casa bunicilor mei, şi una în edificare la Prundu Bârgăului.

         Rep.: - Ştiu că sunt ceva probleme cu casa de la Feldru. Ce s-a întâmplat cu casa?

         Alexandru Uiuiu: - La Feldru, este o uliţă de 183 m, uliţa din faţa podului de la biserică, care duce spre Văleni, str. Militarilor. Între uliţă şi proprietatea familiei Uiuiu, unde se află şi Muzeul Ethnos, trece Valea Feldrişelului. Pentru a moderniza această uliţă, cum era şi firesc, am crezut că se va repara zidul din piatră, se asfaltează uliţa, care rămâne pe acelaşi loc, pe acelaşi calapod. Când au început lucrările, s-a săpat la zidul fundaţiei de vreo 2 m, s-a abătut albia pârâului spre malul stâng, pentru a se putea lucra pe malul drept. S-a săpat cu utilaje grele şi s-a format o albie către casa şi grădina noastră. În partea cealaltă s-a turnat o fundaţie de vreo 2 m, astfel că se preconiza lărgirea uliţei cu încă un metru, deci abaterea albiei de pe malul drept spre malul stâng, acolo fiind o linie curbă. Ţăranii, când au construit ceva, au respectat natura, nu luptau cu râul. Dacă râul a avut o curbă, au întărit malul râului în curbă, nu în linie dreaptă. După cum au început lucrările, malul drept se întărea nefiresc şi se înălţa cu încă un metru şi jumătate, iar malul stâng rămânea săpat cu taluzul de susţinere a grădinii şi a casei distrusă, sub nivelul de inundaţii. În discuţiile mele cu primarul, i-am explicat că un pârâu are două maluri şi că trebuie să se ţină cont de ambele maluri. Primarul mi-a spus că are bani doar pentru uliţă şi îl interesează doar uliţa. Sigur că am apelat la sprijinul Apelor Române, la sprijinul Prefecturii, la sprijinul cetăţenilor din comună. Am avut semnale foarte bune, am reuşit să vedem proiectul şi vrem ca Primăria să modernizeze acea uliţă, dar să nu distrugă malul stâng, deoarece această Casă ethnos, Muzeul satului, este o casă veche, zidul este făcut din pietre, deci este un zid slab. Deoarece părinţii mei s-au „dus”, Dumnezeu să-i odihnească, împreună cu sora mea am mai întărit zidurile, dar acele case tradiţionale erau făcute cu piatră din râu, cu mijloace simple, nu erau turnate betoane, ele nu se agresau natura. Apele Române s-au sesizat, am trimis sesizări şi la Garda de Mediu şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru a nu se face lucrări habotnice, pentru că totul ţine de cultură. Cultura începe de la ce pui în farfurie, cu ce te îmbraci şi până la ce rosteşti pe scenă, totul face parte din cultura unui popor.

Spre exemplu, dacă se mai fac asfaltări pe Bârgaie, maşinile vor ajunge să circule pe sub streşina caselor. S-au înălţat prea mult drumurile. Eu nu sunt specialist, dar oare nu cumva trebuie refăcută fundaţia şi nu ridicat nivelul drumului? Cred că fundaţia trebuie să fie trainică, iar când repari un drum, repari fundaţia să fie impecabilă şi torni peste el un covor asfaltic, nu torni 4-5 covoare asfaltice. La început lucrurile erau gândite normal: ieşeai din uliţă în drum, nu urcai din uliţă în drum. Azi-mâine avem nevoie de o scară pentru a ne putea urca pe drum. S-au făcut trotuare de beton, iar acum s-au pus dale peste beton. Nu înţeleg de ce, nu trec tancuri prin Feldru, doar vin nişte oameni de la biserică sau de la magazin. La ora actuală, trotuarele au cam 45 de cm. Trebuia mers până la fundaţia trotuarului şi reparat, pentru că sunt lucrări de interes public. Nu poţi urca pe drum ca pe scenă. Aceste lucrări trebuie făcute de specialişti, să nu se facă de mântuială, să raportăm că am asfaltat şi aici, şi acolo.

         Nu vreau să se creadă că sunt cârcotaş. Am mers la Strâmba, pe la Feldru, unde s-au făcut nişte lucrări excepţionale, de întărire de maluri, lucrări de taluzare, cu beton, cu poduri. Totul este făcut aşa cum trebuie. Este de preferat să circuli pe acolo în loc să mergi pe Dealul Dumitrei, unde sunt alunecări de teren.

         Rep.: - Alexandru Uiuiu a salvat, atât cât a putut, din arhitectura tradiţională, pe proprii bani, Casa ethnos din Şintereag, casa natală, dar este păcat că oamenii nu ştiu s-o protejeze, însă nu le poţi salva pe toate câte mai există. Ce ar trebui să facem acum, în al doisprezecelea ceas? Casa ethnos de la Sebiş s-a demolat. Nu putea fi demontată şi aşezată undeva până se făcea acel muzeu tradiţional?

         Alexandru Uiuiu: - Şi casa de la Feldru a fost clasată, acum, în regim de urgenţă, să ştie şi Primăria, să ştie şi cetăţenii, pentru că atunci când unui bun patrimonial îi este pus în pericol starea fizică, ea poate fi clasată de urgenţă. Am trimis toate hârtiile la toate instituţiile, aşa că, dacă a sperat cineva că o va dărâma, că o s-o arunce pe apă nu va mai reuşi decât cu preţuri mari, pentru că acest lucru înseamnă infracţiune. Casa de la Sebiş a fost clasată în patrimoniu. Când a fost distrusă a avut loc o anchetă a poliţiei. Dar, dincolo de aceste măsuri coercitive, de răspundere, mai există un lucru foarte importantă şi cred că pe această cale putem apela la conducătorii comunităţilor, pe care îi rog frumos să salveze în fiecare comunitate, în fiecare comună, o casă tradiţională. Ea poate să devină un muzeu, un mic loc de odihnă, poate fi achiziţionată de primărie.

         Rep.: - Un astfel de exemplu bun este pe Valea Ţibleşului, la Spermezeu, unde episcopul Macarie a cumpărat o astfel de casă.

         Alexandru Uiuiu: - Da, este un gest foarte frumos. Dar nu trebuie să vină episcopul Macarie, nu trebuie să vină prinţul Charles din Anglia să le salveze. În fiecare comunitate există profesori, există intelectuali. Eu ţin foarte mult la lumea satului şi ştiu că lumea satului e o lume bună. Sigur că există şi uscături, ca şi la oraş, dar sunt oameni de foarte bună calitate şi ei înţeleg despre ce vorbim. Este vorba despre păstrarea unui mod de locuire. Acest mod de locuire a rezistat de pe vremea dacilor, de 2000 ani oamenii au locuit în acest fel. Acum există această modă a caselor cu etaj, care la ţară nu sunt funcţionale. Am văzut casa lui Swarovski la Innsbruck, casă care semăna cu cea a învăţătorului din Rodna sau Maieru. Şi dacă el nu are bani... Dar lui aşa i s-a părut comod, ca împreună cu cei patru copii pe care-i are să stea la parter, să aibă o casă largă care să fie prietenoasă cu mediul, cu natura, să poată intra şi ieşi cu uşurinţă din ea. Aceste case cu etaj au fost făcute de Ceauşescu, care a vrut să restrângă perimetrul construibil în folosul perimetrului agricol, să poată exporta mai mult. Sunt nefireşti casele cu etaj la ţară. Sunt făcute cu etaj, fără balcoane. Miza este că obţii suprafaţă în plus, dar locuieşti pe acea suprafaţă sau o faci doar ca să fii în rând cu vecinii? Dacă nu o locuieşti ai făcut-o de pomană, sunt bani alocaţi inutil.

         Vreau ca fiecare comunitate să păstreze o casă tradiţională care să fie model pentru generaţiile viitoare, să o vadă oricare copil care va creşte. Acea casă poate fi casă de protocol a primăriei, Centru de informare turistică. Aceste centre de informare turistică sunt uneori nişte clădiri nefireşti pentru arhitectura satului respectiv. Dacă ai de făcut acolo informare turistică, deci să-ţi prezinţi satul, patrimoniul din satul tău, nu faci o farfurie zburătoare, ci faci o casă tradiţională, iar astfel de „martori ai tradiţiilor noastre”, cum le spun, să existe în fiecare comunitate. Sigur că, aceşti „martori” vor lucra în timp, peste 50 de ani, peste 100 de ani. Acum e o modă şi oamenii erau sătui de pe vremea lui Ceauşescu că nu era voie, acum au voie să vor să arate cine sunt, ce garduri şi ce case sunt în stare să facă. Dar vor veni alte generaţii care vor vrea să mănânce sănătos, să locuiască sănătos, cum făceau bunicii noştri, să aibă în jurul lor lemn, piatră şi lut, să nu intre în ei cancerul din polistiren şi din tot felul de alte materiale. Vor dori să respire aer curat, să aibă încălzire cu lemn, cu materiale ecologice. Pentru copiii noştri trebuie să păstrăm aceşti „martori”. Direcţia pentru Cultură, Asociaţia Ethnos şi toţi oamenii care ţin la tradiţii vor susţine aceste iniţiative, noi mergem să le dăm sfaturi despre ce şi cum să facă să rămână în picioare astfel de „martori” ai arhitecturii tradiţionale care ulterior să fie modele pentru alte viziuni asupra locuirii în mediul rural.

         Rep.: - Avem nevoie de un muzeu tradiţional al judeţului Bistriţa-Năsăud?

         Alexandru Uiuiu: - Da, este limpede că da, absolut, pentru că putem să transformăm o aşa-zisă neşansă într-o şansă uriaşă. Din punctul de vedere al stării urbane, judeţul nostru nu este unul din primele din Transilvania. Noi nu avem o aglomerare urbană ca şi Clujul, de exemplu, nu avem foarte multe oraşe puternice, doar Bistriţa este un oraş mai puternic, Sângeorzul, Becleanul şi Năsăudul fiind oraşe de mici dimensiuni, astfel că judeţul este preponderent rural. Unii ar spune că este o neşansă, dar este o şansă uriaşă pentru turism, pentru agricultura ecologică, pentru agroturism, pentru folclor, pentru cultură, iar Bistriţa ar merita din plin un muzeu etnografic, un muzeu al satului, care să fie amenajat pe zone şi care să reprezinte toate bogăţiile. În acest fel, poate că am reuşi să avem un loc unde să aducem case care, din cauza unor modernizări forţate, vrei nu vrei, se distrug, fie pe la Şanţ, la Maieru, în zona de Câmpie, astfel că dacă chiar vor să strice acele case să ni le dea nouă şi pe locul lor să facă ce vor. Sunt un partizan al apariţiei unui astfel de muzeu etnografic, un muzeu al satului în Bistriţa-Năsăud, pentru că noi suntem în concurenţă cu Bucovina şi cu Maramureşul. Vedeţi ce succes are zona Bucovinei şi a Maramureşului, iar Bistriţa-Năsăud a rămas în urmă pentru că nu avem destule obiective.