Amintiri din Trenul Foamea (2)

Încă nu înţeleg de ce dorinţa bolnavă de a aduna capital, ură, minciună îşi găseşte în noi refugiul. Mi-am dat seama, în schimb, că trenul dintr-o gară din est alimentează imaginaţia.

Mă uit la ceas şi observ că peste un sfert academic Foamea (Cluj-Bistriţa) decolează de la linia 5. În lipsă de automate pentru bilete eşti afectat de rutina doamnei de la ghişeu şi mai puţin de timpul pierdut. Dacă treci testul de rezistenţă nu te poţi considera învingător.

Sloganul “CFR Călători” e atât de bine întipărit – de la controlor şi până la călător – încât nu-i poţi schimba statul expres. Mai bine spus dacă vrei să-ţi transporţi bicicleta sunt şanse mari să ai o discuţie amicală cu nănaşu (voi prezenta în viitorul articol această poveste). Am parcat în ultimul vagon pentru a evita aglomeraţia din faţa WC-ului – fumatul în acest loc nu este interzis.

Poveştile din tren pot fi subiectul principal într-un roman social. Trebuie doar să îţi întinzi urechea spre intimitatea vecinului de compartiment. În scurta călătorie am întâlnit trei viitori teologi (unul din fosta Capitală Culturală, altul din Târgul Ieşilor şi ultimul clujean). Nu m-am gândit că între două colinde poţi scuipa, cu patos, seminţe. Problema nu o văd în acţiune ci în rezultatul final – mizerie. Dacă studiezi teologia trimiterile către “mamă”, “dumnezei” şi alţi “sfinţi părinţi” nu trebuie să te mai uimească – sunt şi ei oameni ar spune un umil enoriaş. Conversaţia începea şi ajungea într-un final la cuvântul ban, că-i ochiul dracului asta nu mai contează la început de criză. Pentru un posibil preot este o mare realizare să te lauzi că “vrei de Crăciun – pe bani- să colinzi cartierul Pipera”, că faci “două milioane la un botez” sau “cât de beat am fost la ultima sindrofie”. Aş fi bucuros dacă dincolo de Trenul Foamea aceste cazuri ar rămâne inofensive. Din păcate dorinţa de a aduna capital devine un sport naţional.

P.S: Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…