Anca Cârcu, director CN George Coşbuc Năsăud: Avem elevi foarte buni şi un colectiv de dascăli foarte bine pregătiţi. Tradiţia profilului pedagogic e în armonie cu modernismul echipei de robotică!

         Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud reuşeşte să îmbine tradiţia cu inovaţia, asta numai dacă ne gândim la cei 160 de ani de la înfiinţarea Preparandiei de stat cu predare în limba română, dar şi la debutul primei echipei de robotică a instituţiei şcolare.

         „Vrem să ne promovăm această şcoală, atât prin performanţele deosebite obţinute de elevii noştri şi de colectivul de cadre didactice, ţinând cont atât de tradiţia noastră, în special în domeniul formării pedagogice, cât şi prin faptul că reuşim să ţinem pasul cu modernismul în educaţie, prin clasele cu profil real şi nu numai, şi aici mă refer la echipa de robotică cu care am participat, în acest sfârşit de săptămână, la concursul demonstrativ de la Cluj-Napoca”, ne-a declarat directorul Anca Cârcu.

         Merită amintit faptul că CN „George Coşbuc” a avut în ultimii trei ani o rată de promovabilitate a examenului de Bacalaureat de peste 96%. În anul şcolar precedent, ponderea celor care au fost admişi la Bacalaureat a fost de 96,34%, mai mult, o treime dintre absolvenţi au avut medii peste 9, iar o elevă a obţinut media 10.

         „Colegiul Naţional „George Coşbuc” a reuşit să obţină şapte premii şi menţiuni la etapa naţională a olimpiadelor şcolare şi a concursurilor şcolare, dintre care patru rezultate sunt la olimpiadele naţionale girate de Ministerul Educaţiei Naţionale. La nivel judeţean, elevii noştri au cucerit 15 premii I, 12 premii II, 10 premii III şi 51 menţiuni. La toate acestea se adaugă şi rezultatele sportive, cu echipele de baschet, băieţi şi fete, handbal fete şi fotbal băieţi, în etapele judeţene. Nu ştiu dacă există o reţetă a succesului, dar în primul rând avem şansa să educăm elevi extraordinari, în urma unei selecţii puternice, însă avem şi un colectiv de profesori foarte buni, bine formaţi, cu o carieră în spate, cu o putere de muncă excepţională, numai dacă ne gândim că media de vârstă este de 40 de ani”, ne-a explicat prof. Anca Cârcu.

         Colegiul năsăudean reuşeşte să atragă an de an elevi de pe Valea Someşului, Valea Ilvelor, Valea Sălăuţei, din zona Zagra sau Nimigea. Oferta liceală pentru anul 2019-2020 include şase clase, dintre care două de matematică-informatică, două de filologie, una de ştiinţele naturii şi una de pedagogic, învăţătoare-educatoare. De asemenea, Colegiul are şi câte o clasă pentru fiecare nivel gimnazial şi primar, interesul părinţilor şi al elevilor fiind foarte mare asta datorită calităţii învăţământului.

         C.N. „George Coşbuc” a reuşit să se ancoreze şi în proiectele educaţionale ale timpurilor noastre, şi ne referim la proiectele Erasmus. Unul dintre ele – Put yourself in a refugee’s schoes -   s-a încheiat anul trecut, iar un altul – Teaching in the digital age – se află la prima mobilitate, o echipă de elevi, din clasele de real, însoţiţi de profesori, urmând să plece în Italia. Coordonator al acestui proiect Erasmus este prof. Simion Strugari.

        

Echipa de robotică Cybersouls, la prima experienţă

         Nu mai puţin de 15 elevi, coordonaţi de prof. Marius Lazăr, fac parte din echipa de robotică a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, înscris în programul BRD First Tech Challenge România, promovat de Asociaţia „Naţie prin Educaţie” şi BRD. Prima confruntare a fost la Demo de la Cluj-Napoca,  însă miza va creşte odată cu etapa regională, programată în luna martie.

„Vreau să mulţumim echipei Esentza Robotics de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean, dar şi echipei Vectron de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, cu care colaborăm foarte bine, pentru recomandările făcute în vederea acceptării în acest program şi a echipei noastre. Am primit o susţinere de 5.000 euro pentru  acest proiect, însă pe lângă construcţia propriu-zisă a robotului apar şi deplasări, cazări la concursuri etc. De aceea,  vreau să mulţumesc unor oameni de bine, Club Rotary Năsăud, Marecom, Influent, Dimex Company”, ne-a declarat directorul Anca Cârcu.

De asemenea, un rol decisiv îl are Asociaţia de Părinţi „Virtus Romana Rediviva” de la C.N. „George Coşbuc”, prezidată de ing. Mihai Mureşan, care a reuşit să susţină proiectele şcolii, nu doar cel de robotică, ci şi trupa rock sau achiziţia unor laptop-uri şi videoproiectoare, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe venit.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5