Anecdotic, despre lume…

Icu Crăciun își adună în volumul ,,Nepotul din Italia” (Editura Pim, Iași, 2020) prozele scurte apărute în reviste precum ,,Vatra”, ,,Neuma”, ,,Mișcarea literară”, ,,Noul Literator” sau ,,Răsunetul cultural’’, precum și în antologia Irinei Petraș - ,,Istoria cuvintelor - madlenă”, între anii 2018-2010. Scriitorul măierean face din nou dovada faptului că este unul dintre autorii cei mai spornici în momentul de față din județul nostru.
Povestirile adunate în acest volum, scrise într-un ton cumva unitar, indiferent de persoana la care se narează, redau frânturi de lume și de viață din varii perioade. Lucrul care pare să le unească este un acut simț al colocvialului și o oralitate care face textele cu atât mai ușor de citit. Este un stil care se pretează pe proza scurtă, conferindu-le un soi de veridicitate și chiar autenticitate. Ai senzația, parcurgând volumul, că întâmplările redate îți sunt povestite de către cineva. Autorul nu se sfiește să apeleze la resursele vaste ale limbajului regional, utilizându-le frecvent pentru a îmbogăți și a conferi un anume farmec local textelor.
Un alt lucru comun al acestor proze îl constituie simțul umorului. Ascuns sub masca unei impasibilități narative, descoperim de cele mai multe ori un sarcasm clocotitor, o ironizare acidă a metehnelor și slăbiciunilor omenești. Povestirea în care poate fi sesizat cel mai limpede acest aspect este, fără îndoială, ,,Stahanovistul”. Inspirat de povestea ,,tovarășului Stahanov”, personajul-narator privește lumea din perspectiva exemplului oferit de bravul miner. ,,La noi, grație Eroului Muncii Socialiste, Stahanov, mișcarea de întrecere socialisă în muncă s-a extins în toate sectoarele. Și bine a făcut. Până și milițienii se întreceau între ei care arestează mai multe persoane de rând, securiștii care recrutează cât mai mulți ciripitori binevoitori, torționarii, pe bună dreptate, căci asta ține de meseria lor, care inventează noi metode de exterminare a deținuților politici, niște burghezi îmbuibați care au supt toată viața sângele poporului, aducând multe prejudicii republicii.” (p. 66)
Umorul este, după cum se poate observa, la el acasă, în textele lui Icu Crăciun. Putem vorbi chiar de diferite paliere ale ironiei și sarcasmului. Cu toate acestea, faptele relatate, de cele mai multe ori anecdotice, evocă o lume apăsată, alienată, ternă. Efectul prozei din care am citat mai sus, nu este unul umoristic, dată fiind lumea la care face trimitere. Mai mult de cat atât, putem constata că aproape de fiecare dată, șăgălniciei auctoriale îi corespunde un suspin, cel puțin melancolic, din partea cititorului.
Scriitorul măierean propune în cele o sută de pagini ale cărții un permanent joc între aparență și esență, între ce poate fi observat cu ușurință la suprafață și ceea ce poate fi descoperit la o privire concentrată, atentă. O imagine elocventă în acest sens o constituie fotografiile din ,,Toată lumea zâmbește”. Nici fiica, nici tatăl nu sunt ceea ce par a fi. Dacă solemnitatea și costumul tatălui ascund degradarea bărbatului văduv căzut în patima alcoolului, zâmbetele și etalarea nurilor fetei de doar cincisprezece ani în fața crucii mamei sale revelă un cu totul alt grad de alienare. ,,N-ai zice că este minoră și de ți-ar arăta buletinul. Trecută de douăzeci, da. Ține mâna dreaptă pe crucea neagră ca păcura, iar stânga în șold. Poartă niște pantaloni albi, mulați și o bluziță de culoare cărămizie spre ocru deschis, cu mâinile suflecate. Și-a vopsit părul blond pe care și-l ține coc, iar în picioare are niște teniși albi, noi. Precis nu știe ce înseamnă moartea. Și bine face. E tânără, extravagantă, are toată viața înainte, pozează sexy. N-are rost să stărui pe această temă.” (pp. 87-88) Proza la care fac referire este, de altfel, una dintre puținele în care tonul grav nu este subminat de vreun demers șăgalnic, de vreo poantă care să detensioneze evenimentul relatat.
Icu Crăciun, ne oferă, prin intermediul acestei cărți, frânturi din lumea de ieri și de azi. Majoritatea subiectelor tratate sunt de actualitate, chiar dacă între timp, lumea s-a mai schimbat. Scrise grav, povestirile relevă un acut simț al umorului și al autoironiei, precum și calitățile de povestitor ale autorului.