Apel al profesorilor de latină

Andreea Jarda profesor de limba latină la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa, a înaintat, împreună cu peste 200 de colegi din ţară (profesori de liceu, profesori universitari, conferenţiari, lectori, cercetători şi academicieni) un apel către guvernanţi şi MECI de a se păstra limbile clasice în învăţământul preuniversitar. „Sperăm ca până la 2 septembrie să schimbam opinia celor investiţi cu putere de decizie in probleme de educaţie şi să împiedicăm dispariţia studiului limbii latine intr-o ţară care se declară ca fiind de ginta latină şi care îşi trage sevele din cultura latină”, afirmă Andreea Jarda. În apel se face referire la Codul Educaţiei, postat pe site-ul instituţiei şi supus dezbaterii publice. Despre noul bacalaureat se spune ”unde au dispărut disciplinele logic implicite profilului uman? Între acestea figurează, în mod firesc şi necesar, limba latină, care se studiază pe parcursul celor patru ani de liceu şi la care elevii susţin teză semestrială, rolul ei formator fiind apreciat de orice persoană educată; până acum, mii de absolvenţi ai profilui uman o alegeau ca disciplină la bacalaureat pentru proba E, probă specifică profilului, în dorinţa de a-şi asigura viitoarele competenţele necesare unei persoane culte. Schimbarea propusă de Minister ni se pare a proveni dintr-o gravă eroare, deoarece sunt omise disciplinele prioritare şi de fond ale acestui profil, iar introducerea, de urgenţă, a acestui tip de bacalaureat printr-o ordonanţă ministerială este pur şi simplu o ambiţie gratuită şi oarecum iresponsabilă, care va implica din nou şcoala românească într-o aventură a experimentelor păguboase, distrugând esenţa ei şi tot ce are ea mai bun, în comparaţie cu învăţământul din celelalte state europene”. Apelul continuă în acelaşi registru:”Noi, profesorii de limba latină din ţară, adresăm factorilor decizionali din Minister îndemnul de a fi responsabili şi înţelepţi în privinţa hotărârilor luate pe marginea legilor educaţiei, care sunt de o importanţă covârşitoare pentru întreaga naţiune. Festina lente! (Grăbiţi-vă încet!), era îndemnul adresat conaţionalilor săi de principele roman Octavianus Augustus, care a reformat după acest principiu Roma, transformând-o dintr-o cetate de cărămidă într-una de marmură. Nu am dori ca, în vremea noastră, cineva să transforme cetatea de marmură a învăţământului românesc într-una de lut. Se va comite o gravă greşeală prin scoaterea limbii latine din învăţământul românesc, uitând de origini, limbă, cultură şi chiar de un „ideal naţional, întemeiat pe valori umaniste universal recunoscute”, cum prevede proiectul Codului Educaţiei, propus de MECI. Acest lucru nu au cutezat să-l facă nici măcar comuniştii, nedorind a fie acuzaţi de acest tip de genocid intelectual”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5