Arhiva someşană - 95

Se împlinesc 95 de ani de la nașterea revistei “Arhiva Someșană”, o revistă cultural -  științifică și istorică ce a apărut la Năsăud sub tutela academicianului Virgil Șotropa, cu colaboratori de renume, ce au contribuit la redescoperirea istoriei neamului românesc, cărturari  năsăudeni pentru care scrisul a fost dragostea vieții lor.

Revista a apărut de-a lungul celor nouă decenii și jumătate în trei serii. Prima serie în perioada 1924-1940, dând cititorilor un număr de 27 de numere, seria a II-a în perioada 1972-1977 cu 4 numere cu o altă abordare istoriografică și cu articole mai eterogene, iar din 2002 a fost inițiată seria a III-a, o reușită ce a dorit să revină la orientarea primei serii, fiind publicate studii și cercetări din diverse domenii: istorie, cultură, studii sociale, economice, lingvistice, referitoare la Țara Năsăudului, dar și la zonele învecinate, bazinul someșan și Transilvania.

Revista transpune în paginile ei istoria pe înțelesul tuturor, plină de sentimente patriotice, cu povestiri echilibrate valoric, ce au produs cititorilor impresii durabile și de profunzime. O geografie complexă a Țării Năsăudului cu narațiuni captivante, cu afinitate și mesaje de intimitate atât de absorbante.

Revista năsăudeană a creat de-a lungul anilor teorii, opinii, sisteme în care cultura s-a remarcat a fi suverană cu disponibilitatea pentru adevărul istoric, o moștenire intelectuală ce a generat atâtea evenimente, provocând dezbateri cu ecouri multiple în apărarea valorilor autentice. Revista aparține întregului Ardeal fiind purtătoarea unor semne de libertate și înnoire, ce afirmă spiritualitatea românească din Transilvania, o revistă de atitudine civică, de echilibru și de caracter ce a salvat multe documente de la pieire, întrucât pârjolul celui de al doilea război mondial a distrus o mare parte din tezaurul arhivelor. Este meritul cărturarului năsăudean Virgil Șotropa, pe care anul acesta îl comemorăm la 65 de ani de la moarte, care a păstrat prin intermediul revistei, o bună parte din bogatul material de arhivă mărturisind sincer crezul publicației în prefața primului număr al revistei:

“Nu avem pretenții mari, dorim numai să contribuim și noi cu modestele puteri la completarea edificiului istoric al României întregite.” (Arhiva someșană, nr. 1/1924, pag. 2)


Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5