Asaltul asupra statului

Statul este o veche instituţie umană care datează de aproximativ zece mii de ani, dacă ne referim la Mesopotamia sau la China. Funcţiile statului au evoluat, s-au transformat, s-au modificat de-a lungul vremii în funcţie de situaţie. Monopolul puterii legitime a statului ne scapă de ceea ce se numeşte "războiul fiecăruia cu toţi ceilalţi". Începând cu secolul trecut, politica europeană, ca şi cea mondială, a fost influenţată de controversele privitoare la dimensiunile şi puterile statelor. La începutul secolului trecut, statul se limita doar la domeniul militar, nu existau impozite pe venit, programe de combatere a sărăciei sau reglementări pentru siguranţa alimentaţiei. Războaiele, crizele economice, revoluţiile au făcut ca dimensiunile, funcţiile şi anvergura statelor să cunoască o creştere remarcabilă.

Dacă la începutul secolului trecut, sectoarele de stat din ţările europene cheltuiau cu puţin peste 10% din produsul intern brut, astăzi avem o medie europeană de 45%, iar in cazul Suediei social democrate, cheltuielile statului ating 70% din PIB. Anii 80 au fost marcaţi de lupta pentru diminuarea cheltuielilor statului. Margaret Thacher şi Ronald Reagan au fost cei mai îndârjiţi luptători pentru stoparea presiunii cheltuielilor bugetare. Prăbuşirea comunismului a făcut ca această preocupare să se extindă peste toată Europa şi nu numai. Cunoscutul politolog american Francis Fukuyama aprecia că preocuparea pentru "construcţia statelor naţionale nu este o provocare nouă, dar ea nu a fost niciodată mai necesară şi mai puţin înţeleasă ca astăzi. "Raportul dintre veniturile cincimii celei mai bogate a lumii raportat la veniturile cincimii celei mai sărace era în 1990 de 86 la 1, iar decalajul de cunoaştere este mai mare de 10 ori decât decalajul veniturilor. Modelul economic al lumii s-a schimbat şi odată cu el şi cel social, iar statul a rămas în urmă. Pentru a rezolva problemele cetăţenilor, statele cheltuie prea mult. Ideile liberale în ce priveşte libertatea persoanei, au triumfat peste tot. Circulaţia forţei de muncă şi a capitalului au generat nevoia unor mecanisme funcţionale şi instituţii pe măsură. Apariţia actorilor nonstatali în relaţia cu statele, a generat o nouă provocare, atât din perspectiva economică, cât şi în ce priveşte relaţiile de putere. Astăzi primele cinci companii globale au un venit anual egal cu PNB al 132 de ţări membre ale ONU. Revoluţiei în natura conflictelor şi ameninţărilor asupra statelor, trebuie să i se răspundă astăzi cu mijloace adecvate.

Reforma statului este o problemă prea serioasă pentru a fi făcută doar de un partid politic şi mai ales, fără mediul academic. O privire atentă asupra dinamicii statale în România în ultimii 20 de ani scoate în evidenţă lipsa de profesionalism a clasei politice şi mai ales, neimplicarea intelectualilor. S-au împrumutat modele străine ce nu se potrivesc românilor şi s-a renunţat cu uşurinţă la ce funcţiona bine. Puterea statului a fost şubrezită peste măsură devenind nefuncţional, ca să nu zic eşuat. Instiţutiile statului sub presiunea amatoristă a politicului, nu pot operaţionaliza planuri, proiecte, politici publice, fie ele de stânga sau de dreapta. Ca exemplu este faptul că între impozitarea pe baza cotei unice a veniturilor sau progresive, nu s-a putut lămuri care variantă este bună. Ambele variante au determinat o cotă de colectare redusă şi nu au putut reduce evaziunea fiscală. Practica a dovedit că nu metodele sunt problema, ci instituţiile statului care trebuiau să pună în operă metoda.

Asaltul asupra statului a neutralizat şi forţa şi anvergura acestuia. Statul ca organism viu, s-a comportat ca orice organism ameninţat. Derobat de putere, s-a dezvoltat numeric pentru a supravieţui. Asaltul asupra statului s-a produs la toate nivelurile: naţional, judeţean şi local. Incompetenţa a luat locul competenţei la nivel decizional. „Reformatorii“ statului nu au înţeles că statele mor nu de mari sau de mici, ci de slabe. Ca exemplu, statul sovietic a fost foarte numeros, dar a murit de slab şi fără să tragă un cartuş, s-a retras din Germania şi Ucraina pe o distanţă de 1.600 km. Forţa statului român a fost slabită până la disoluţie. Câtă vreme funcţiile de conducere pe diferite trepte ierarhice vor fi destinate clientelei politice şi nu funcţionarilor publici veritabili, statul va fi în disoluţie. Politicienii, în loc să se folosească de forţa instituţiilor statului, au declanşat campanii mediatice de dispreţ la adresa acestora, le-au terfelit autoritatea şi le-au slăbit mecanismele funcţionale. Trebuie spus că un manager de nivel strategic în instituţiile statului, nu se formează ca politicienii, într-o zi, într-o croitorie de liste de partid, ci după un exerciţiu îndelungat ce depăşeşte 25 de ani pe un parcurs de carieră, atent derulat pe toate nivelurile ierarhice. Politicienii trebuie să colaboreze sincer cu funcţionarii statului şi cu mediul academic în elaborarea planurilor strategice şi să le dea acestora perspectiva şi stabilitatea îndelungată în locul prezentei atitudini de dispreţ.

«Nu avem resurse», este raspunsul stereotip al premierului Boc şi asta din cauza aparatului de stat. Amintesc cititorilor că guvernele sunt făcute să producă, în primul rând şi apoi să distribuie. Lui Boc i s-ar fi potrivit funcţia de plutonier de companie de minune. Ar fi împărţit ciorapii la soldaţi şi dacă nu ar fi ajuns pentru fiecare, le-ar fi spus că vechiul plutonier se face vinovat că a împărţit bocanci la toţi şi atunci, la care nu le-au ajuns ciorapii, le va lua şi bocancii, astfel le va rezolva problema. Am văzut în cariera mea, toate soiurile de MOŞ TEACĂ şi de ŞVEIK, dar o combinaţie perfectă a acestor tipare, ca în persoana lui Boc, nu am întâlnit. N-aş fi crezut că voi avea «fericirea» să cunosc o astfel de sinteză. Moş Teacă a trecut la apărarea frontierei împotriva epizootiei şi a atacat, cu baioneta, râul Dâmboviţa care a inundat oraşul. Aşa a înţeles el siguranţa naţională şi starea de urgenţă. Şveik a dat foc depozitului de muniţie. Boc, la înălţimea celor doi, invocă şi el siguranţa naţională şi în rol de Moş Tecuţa, scoate jandarmii împotriva pensionarilor şi mamelor şi chiar, întrecându-i pe cei doi, întreabă dacă motoarele de tanc nu se potrivesc la avioane. «Consumăm mai mult decât producem», este reproşul de zi de zi. Dar cine a dat afară funcţionarii Secretariatului General al Guvernului acordându-le compensaţiile, angajând alţii pe bază de jurământ de vasalitate, ca în evul mediu şi plătind în continuare doi pe o funcţie ? Cine a admis ca ministerele să aiba 300 de secretari de stat ? Cine a admis ca ministrul Udrea să aibă 68 de consilieri ? Cine a admis ca 17 funcţionari din Fondul Proprietatea să fie plătiţi cu 2 milioane de euro pe an ? Cine a dublat numărul vicepreşedinţilor la Fondul Proprietatea ? Cine a suplimentat bugetul cu 46% mai mult la Ministerul Justiţiei ? Cine a suplimentat bugetul Curţii Constituţionale cu 55% ? Cine a suplimentat bugetul Secretariatului General al Guvernului cu 32% ? Cine plăteşte trei rânduri de funcţionari pe o funcţie la Secretariatul general al Guvernului şi la toate deconcentratele din ţară ? Cine a suplimentat bugetul Ministerului Public cu 38% ? Cine a suplimentat Fondul de Protocol al Administraţiei Prezidentiale cu 50% ? Cine a dublat bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ? Cine a iertat în decembrie 2009 datoria companiilor cu capital majoritar de stat ? Cine a iertat datoria de 8 miliarde de euro a aceloraşi companii ?........... Ne mai spune domnul Boc în chip de Moş Tecuţă, că nu a crescut productivitatea muncii. Vai, domnule Boc, dar nu ştiţi în ce ţară sunteţi prim ministru şi ce structură are economia naţională. În economia privată asta e treaba patronilor şi nu a statului, acolo mâna invizibilă a pieţei reglează lucrurile. În economia cu capital de stat guvernul pe care se zice că îl conduceţi, a iertat de datorii pe cei ineficienţi,

le-a acordat salarii mari de tot fără să le scadă cu 25%, iar în Consiliile de Administraţie, pentru lipsa de eficienţă, întrebaţi-l pe HOARĂ şi pe ceilalti 350 de funcţionari numiti clientelă politică, ce indemnizaţie au ? Iar deasupra acestei economii, veghează Fondul Proprietatea cu un buget de 20 milioane de euro anual .

Asaltul lui Boc asupra statului este un asalt asupra raţiunii şi bunului simţ. Vai, domnule Boc, ce mult mi-aş dori sa-ţi fiu şef doar o zi, în care, două ore, să-ţi vorbesc, pe un ton democratic, despre demnitate, bărăaţie, curaj, dreptate şi mai ales, despre forţa exemplului personal în managementul instituţiilor.

Colonel (r) IOAN GAFTONE