ARHITECTURA SPAŢIALĂ A STATULUI

Lucrurile importante nu se lasă pe mâna oamenilor neimportanţi. Problema statului în această perioadă este nedefinită, complexă, conexă, neatrăgătoare, nerezolvată. N-ar fi atât de greu de rezolvat dacă oamenii care trebuie să o rezolve n-ar constitui, ei înşişi, problema. Toţi vorbesc despre reforma statului, dar fără să înţeleagă în profunzime ce este statul acum şi mai ales, cum trebuie să fie la finalul reformei. Nimeni nu vorbeşte despre neputinţa statului, despre slăbiciunea lui, despre incapacitatea funcţională şi structurală la care nepriceperea politicienilor l-a adus. Nimeni nu vorbeşte despre ce configuraţie, funcţii, anvergură, forţă au statele naţiunilor emergente (Brazilia, India, China), care au înfruntat criza şi au ieşit învingătoare. Nimeni nu caută explicaţii în rolul şi comportamentul statelor în declanşarea şi adâncirea crizei. Ce rol are statul în adaptarea naţiunilor la particularităţile globalizării ? Care sunt funcţiile statului azi şi cu ce instrumente le îndeplineşte ? Unde sunt sursele de explicaţie pentru faptul că o ţară ca şi China are o creştere economica de 10 % în timp ce o altă ţară, ca SUA, se scufundă ? Cum se explică faptul că SUA au deschis lumea şi ţări precum India, Brazilia, China au valorificat magistral această deschidere, punând în pericol rolul de hegemon al deschizătorului de pârtie ? Unde este analiza de stare a statului român? Este structural statul român în criză ? Este funcţional statul român în criză ? Vorbind despre forţa şi anvergura statului român mă întreb, care este anvergura statului şi care este forţa sa ? Care sunt parametrii de stare ai statului şi cum sunt responsabilizate instituţiile care compun statul ? Avem o problemă de abordare în construcţia şi funcţionarea statului. Nu mai avem oameni de stat. Statele, ca şi oamenii, nu mor din cauza dimensiunilor lor, ci din cauza lipsei de putere. URSS a avut un aparat statal foarte mare, o anvergură foarte largă, dar a murit fără să se tragă un cartuş. A fost un stat slab, lipsit de coeziune şi în care cetăţenii nu aveau încredere. Încrederea nu mai este de mult doar o noţiune psihologică, ea este şi o categorie economică şi mai mult, o categorie politică. Este un concept multidisciplinar. În construcţia statală este atâta nevoie de încredere ! Care trebuie să fie relaţia dintre stat şi privat ? De unde atâta înverşunare a statului împotriva statului ? Guvernul şi Preşedintele României sunt principalii adversari ai statului. Una este să fi perceput ca reformator şi alta este să fii perceput ca duşman, iar din poziţia de duşman nu o poţi urmări decât în distrugere si nu în reformare. În felul acesta, relaţia de încredere dispare şi fără încredere nu se poate construi, ci numai demola. Suntem în starea în care cetăţeanul dispreţuieşte statul, statul dispreţuieşte cetăţeanul, iar pe de altă parte, atât cetăţeanul, cât şi statul şi-au dat mâna şi dispreţuiesc, cu toată forţa, munca. Mă întreb, în lipsa unei analize oficiale asupra aspectelor structurale şi funcţionale ale statului, unde o fi problema ? Din analiza rapoartelor anuale ale prefecţilor nu rezultă date care să poată fi exploatate în acest sens. Toţi afişează poveşti de popă beat, fără cap şi care se termină ca elefantul, dintr-o dată, cu o coada mică, fără concluzii, măsuri şi direcţii prioritare. Analiza guvernului pe această temă lipseşte, iar superficialitatea cu care se predă o funcţie de ministru este o sursă de explicaţie pentru toată drama. Dintr-o dată, tema arhitecturii spaţiale a statului, este subiectul naţional. Până ce familia Columbeanu va oferi un alt subiect, presa a fost înflăcărată şi este pe cale de a inflama toată ţara. Politicienii au fost surprinşi ca şi scriitorii în 1989. Toţi erau dizidenţi, dar literatura de sertar lipsea. Toţi politicienii au fost surprinşi fără proiecte, dar spectaculos a fost faptul că mirarea a cuprins mai ales feţele celor de la putere. Toţi au fost cuprinşi de frica. Toţi s-au simţit ameninţaţi. Toţi s-au distins prin capacitatea lor de a se mira. Trebuie să recunosc, faptul că Băsescu a realizat o surprindere cutremurătoare. După 1989, un cutremur mai mare în clasa politică, nu a produs nimeni. Isteria, panica, frica au cuprins toată clasa politică. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că nu de grija statului au intrat în vrie, ci pentru poziţia individuală în raport cu statul, fie el bun ori rău, mare sau mic. Pentru ei, acum, contează relaţia cu statul şi nu reforma statului. Boala netratată a statului se agravează. Politicienii, în faţa morţii statului roman, se vor salva cum s-au salvat ei şi în 1940 când ţara a fost măcelărită şi ciopârţită. S-au salvat ei şi regele lor, al politicienilor şi în 23 august 1944, pe seama poporului şi a 170.000 de soldaţi români care au fost făcuţi prizonieri de ruşi şi din care s-au mai întors în patrie doar 20.000. Dar cu ţara cum rămâne ?

Deasupra intrigilor politicienilor este statul român asediat din toate părţile. Mai sunt şi oamenii cu problemele lor individuale, colective şi naţionale. Ei, oamenii, s-au lăsat păcăliţi şi sunt şi ei în asediu asupra instituţiilor statale. Arhitectura spaţială a statului este forma prin care statul îşi transmite puterea în limitele delimitate de frontiere. Este o modalitate de exercitare a suveranităţii asupra spaţiului terestru, aerian şi maritim al României. Îmi pun întrebarea: cine a oprit şi obstrucţionat politicienii să facă proiecte şi să le supună dezbaterii publice şi apoi în Parlament ? Cine i-a oprit să facă simulări privind circuitele şi fluxurile de transmitere a puterii statului în teritoriu ? Cine i-a oprit să facă nivelurile ierarhice de putere şi să le verifice virtual operativitatea ? Bolnavul trebuie tratat. Statul trebuie evaluat de un medic bun şi ăla nu poate fi decât mediul academic. Mediul academic trebuie să spună răspicat, că democraţia nu poate funcţiona decât în relaţie cu competenţă. În ce priveşte orizontul temporal al tratamentului sunt de părere că treaba nu suportă amânare. Tradiţia poporului spune că vorba lungă e sărăcia omului, iar boala ascunsă nu are leac. Cât timp ne-a trebuit să-l împuşcăm pe Ceauşescu? În cât timp am dizolvat toate structurile vechi ? Cât timp le-a trebuit ungurilor să înlocuiască, în 1940, administraţia românească? În cât timp am înlocuit structurile de putere bolşevice în 1941 în Bucovina şi in Basarabia ? Cât timp ne-a trebuit să-l, arestăm pe MAREŞALUL ANTONESCU ? Sunt împotriva deciziilor fără rânduială serioasă, temeinică şi îmi pare rău că acest proiect nu a fost pus în operă de Adrian Năstase. Ar fi avut oameni care ar fi garantat succesul. Dar aşa e când sari la gâtul profesorului universitar şi te iei după absolvenţii Şcolilor de Vară şi după voiajorii cu elicopterul. Nu-mi place Băsescu, dar bărbăteşte trebuie să spun că pentru felul în care a pus acum clasa politică pe jar, mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă ar fi anunţat că până la ora „C” se pune lacăt pe următoarele prefecturi....Aşa am pus lacăt pe comandamente de armate, divizii, brigăzi. regimente, combinate, uzine, fabrici şi nu s-a întâmplat nimic. Pe noi nu acţiunea ne omoară, ci lipsa de acţiune, sau acţiunea fără dreaptă cumpătare. În ce priveşte referendumul, trebuie spus că şi-a pierdut funcţionalitatea şi eficienţa. Referendumul pentru Constituţia Europeană a fost un exemplu de intrare în registrul arhivei procedurilor democratice. Viaţa democratică a demonstrat că şi consensul şi-a pierdut forţa şi a fost înlocuit de votul majoritar aproape peste tot. Viaţa e prea complicată azi, iar decizia de tip strategic cere un nivel de expertiză pe care, uneori, nu îl au nici cei aleşi. Referendumul poate duce uşor la decizii greşite (cazul Irlanda). Cetăţenii vor binele colectiv, dar nu întotdeauna îl văd. Lumea civilizată a cam renunţat la el şi se mai practică unde politicienii se ascund după cireş. Acum îmi vin în minte cuvintele generalului german Guderian care spunea că pe câmpul de luptă sunt doar două categorii de soldaţi: foarte rapizi şi morţi. Reforma statului va împărţi clasa politică în două: politicieni vii şi morţi din punct de vedere politic. Dar există riscul şi să moară statul şi să rămână politicienii. Capacitatea de adaptare a politicienilor e mai mare decât a statului.

Col. (Rez) Ioan Gaftone