Atelierul meșterului popular Leon Burbulea este un colțișor în care timpul a ațipit de câteva decenii

Ioana Ilieși: Bine v-am găsit, meștere, în atelierul dumneavoastră, ce pare un leagăn al amintirilor noastre! Cum și când ați descoperit meșteșugul cojocăritului?

Leon Burbulea: Am simțit acest talent încă de mic. Bunica și mama mea au fost cusătoare de costume populare, fețe de masă, „cindeauă” (ștergare), carpete, draperii pentru geamuri, fețe pentru pernă, etc. Atât de dragi mi-au fost cusăturile încât eram mereu printre ele, dar bunica și mama mă îndepărtau de această îndeletnicire, deoarece ziceau că acei care se ocupă de lucruri femeiești se numesc „leliță” și îmi recomandau să îmi caut preocupări bărbătești. Dar eu eram cu ochii mereu în cusăturile lor. Apoi mi-am făcut desen pe pânză, pentru că eram pasionat și de desen și am făcut cusătură „pe scrisoare”.

Ioana Ilieși: Unele meserii din acea vreme aproape c-au dispărut acum. Ce meserii v-au atras?

Leon Burbulea: Tatăl meu a fost comerciant, dar eu n-am vrut să-i urmez profesia, nu aveam chemare pentru asta. Am vrut să mă fac preot, pictor sau arhitect. Până la urmă am făcut Liceul Electrotehnic, cu specialitatea de  radio-depanator, ca să am o meserie bănoasă. În acest timp, tata m-a dus în Susenii Bârgăului, la un cojocar. Era perioada în care se tăbăceau pieile acasă, o operație murdară, cu miros urât și muncă grea, de aceea nu mi-a plăcut. Am terminat zece clase la Liceul Electrotehnic, am continuat liceul la seral cu profilul de lăcătuș mecanic. Am făcut Școala de maiștri, cu profilul electromecanic, mașini de forat la secțiune plină (pentru mașini de forat tunele).

Ioana Ilieși: Ce meserii ați practicat?

Leon Burbulea: Am practicat mai multe meserii: lăcătuș mecanic la suprafața și la subteran, am făcut Școala de Maiștri electromecanic, mașini de forat la secțiune plină pentru mașini de forat tunele dar a venit revoluția din 1989 și s-au oprit lucrările de forat cu asemenea mașini și am devenit maistru în subteran, în mină, până la pensionare. În acest timp, în paralel cu munca desfășurată, pictura și cusăturile pe pânză și pe piele mi-au rămas ca pasiune. După pensionarea de la vârsta de 47 de ani, am simțit nevoia de a-mi umple timpul. Am făcut primul pas spre pictură, realizând tablouri, peisaje și portrete, dar și răstigniri pe tablă.

Ioana Ilieși: Cine a fost cel care v-a dirijat în arta cojocăritului?

Leon Burbulea: Întâmplător l-am vizitat pe mentorul meu, Badea Nicolae Bacea, singurul meșter popular de pe Valea Bârgăului care făcea pieptare cu broderie manuală cusută pe piele de miel și oaie. M-am dus cu gândul să-mi facă el un pieptar, nu m-am dus să învăț meserie, deoarece renunțasem la gândul practicării cojocăriei. Dar el mi-a spus că e foarte aglomerat și nu va putea decât peste trei ani să-mi coase pieptarul dorit, însă va proceda și cu mine la fel cum procedase cu ceilalți clienți. Mi-a întins un petic de piele pe care era desenat un trifoi, un ac cu ață de mătase și un degetar. M-a invitat să încerc să cos. Mi-a demonstrat el tehnica cusutului. Am împuns cu acul de câteva ori, după care am cerut acasă bucățica din piele, pentru a exersa. Eram mândru de mine, sperând să fiu apreciat de familie pentru tentativa de a mă întoarcere la pasiunea copilăriei mele, dar soția și mătușa, cosând lucruri pentru împodobit casa, m-au ironizat și mi-au spus că n-oi putea face niciodată ce face badea Bacea. A doua zi am rămas singur acasă. Am început cu migală să cos pe acel petic de piele, ambiționat, dar mi s-a încâlcit mătasea, de aceea am avut din nou nevoie de explicațiile lui badea Nicolae și de încurajările lui, deoarece mătasea se coase cu multă dificultate. Badea, la acea vreme nu avea niciun ucenic căruia să-i lase pe mâini bune arta cusutului. Invidioșii îmi spuneau că n-o să învăț nicio meserie, așa cum înaintea mea nu învățase nimeni. Doar badea Bacea m-a încurajat.

Ioana Ilieși: Cât timp a fost necesar pentru a stăpâni suficient de bine tehnica realizării acestor piese vestimentare din piele?

Leon Burbulea: Vreo zece ani am făcut doar pieptare pentru familie, abia apoi am fost recunoscut ca și cojocar și am primit comenzi. Experiența se câștigă cu greu, cu trudă multă, cu ambiție și răbdare. 

Ioana Ilieși: Ce trebuie să știe un bun cojocar?

Leon Burbulea: Un cojocar are nevoie în primul rând de talent, de un dar de la Dumnezeu, răbdare infinită, dorința de autodepășire, mult exercițiu, învățare prin descoperire, ca un bun autodidact și, nu în ultimul rând, de mâini dibace. Un cojocar adevărat se recunoaște după cum ține acul în mână și după cum face prima împunsătură în piele. 

Ioana Ilieși: Se spune că în spatele unui bărbat puternic stă o soție puternică. Cum vă sprijină membrii familiei să vă dedicați acestei meserii?

Leon Burbulea: Soția este cel mai fidel ucenic, e creatoare de costume populare, îmi este indispensabilă în finalizarea lucrărilor și facem o echipă foarte bună.

Ioana Ilieși: Care sunt piesele vestimentare pe care le creați?

Leon Burbulea: Acum am peste douăzeci de ani de practică zilnică a meseriei și pot realiza pieptare tradiționale cu broderie manuală, pieptare tradiționale fără broderie manuală, (de purtat pe lângă casă, simple), curele pentru pantaloni, curele pentru cămașă populară (chimir), curele cusute cu mărgele pe pânză de panama și îmbrăcate cu piele pe margine și sub cusătură, opinci din piele de vită, mănuși din piele de miel, globuri din piele și căciuli de astrahan.

Ioana Ilieși: În cât timp reușiți să finalizați un pieptar?

Leon Burbulea: La un pieptar lucrez o lună de zile, chiar dacă nu prelucrez eu pieile, ci le cumpăr tăbăcite. Realizarea broderiei ornamentale ocupă cel mai mult timp pe pielea cu lână și pe fâșiile de piele fără lână care urmează a fi aplicate pe pieptarul propriu zis, prin lipire, coasere și tivire. Partea florală ce se coase cu dificultate direct pe pielea cu lână e foarte dificil de realizat.  Pieptarele pot fi înfundate, prinse în nasturi pe-o parte, sub braț, sau deschise în față, atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Ioana Ilieși: Fiecare piesă este unică sau creați mai multe de același fel?

Leon Burbulea: Fiecare pieptar e unicat, dar nu ne abatem de la autenticitate. Unele persoane doresc pieptare mai sumar împodobite cu broderii, iar altele mai bogat împodobite.

Ioana Ilieși: Se mai apreciază portul popular? Există doritori de costume populare?

Leon Burbulea: Există o tendință de revenire la costumele populare, chiar și în rândul tinerilor. Există miri care doresc să aibă ținută pentru cununie. Soția mea coase costume și pânzături, celelalte piese vestimentare sunt realizate de mine, iar cine intră în casa noastră, poate ieși îmbrăcat complet, din cap până-n picioare, în stil tradițional autentic.

Ioana Ilieși: Când obișnuiesc sătenii să se îmbrace în această ținută de sărbătoare?

Leon Burbulea: Sătenii se îmbracă duminica, la biserică, în sărbători și, mai nou, la nunți tematice.

Ioana Ilieși: Știu că aveți bucuria de a fi apreciat pentru cojocărit la nivelul comunei, al județului, la nivel național și internațional. Ce detalii îmi puteți spune despre aceasta?

Leon Burbulea: Am avut parte de numeroase invitații pentru a-mi prezenta produsele la biserică, la o tabără organizată la Piatra Fântânele, la Școala Generală Tureac în cadrul unui Cerc Pedagogic al învățătorilor de pe Valea Bârgăului și la venirea Prințului Nicolae în școala din localitatea noastră, în anul 2025.

Eu și soția suntem membrii în grupul de tradiții și obiceiuri din localitate, coordonat de Sanda Cioanca. Sunt președinte la Cercul Astra din Tiha Bârgăului. Primăria și Consiliul local al comunei noastre, Tiha Bârgăului, mi-a acordat diploma de Ambasador al Culturii Tradiționale Românești și cetățean de onoare la întoarcerea din Osaka, Japonia, unde am stat cinci săptămâni, reprezentând breasla cojocarilor la cel mai înalt nivel, la Expo 2025, expoziție ce se organizează o dată la cinci ani. Am avut bucuria de a fi invitat la redacția Răsunetul de domnul Menuț Maximilian, la posturile de televiziune AS TV Bistrița, TL 21 Bistrița, Ardeal TV, Știri BN, TVR 3, la emisiuni precum „Viața la țară”,  „Nestemate someșene”, „Oameni și destine”, „Buchet folcloric”, „Meseriașii”, „ ROventura”, interviu la Radio Renașterea și sunt invitat la show-ul TV „Batem palma?”.

Ioana Ilieși: Arta nu trebuie să piară. Există discipoli în jurul dumneavoastră?

Leon Burbulea: Asociația Școala Rădăcinilor Străbune din Maramureș, prin  președinta Măriuca Verdeș, a făcut un parteneriat cu Școala Gimnazială din Tiha Bârgăului. În cadrul acestui proiect, eu și soția mea suntem invitați să predăm elevilor în școală, prin voluntariat, arta cusutului. Am primit cu drag. Nu am alți ucenici la ora actuală, deoarece nu se înghesuie tineretul la așa ceva, pentru că munca este migăloasă și slab plătită.

Ioana Ilieși: Cojocăria v-a umplut timpul de care ați dispus după pensionare. Dacă ați fi știut că o să vă aducă atâta satisfacție, ați fi practicat-o mai devreme?

Leon Burbulea: Da, dacă m-aș întoarce în timp, aș fi mai hotărât în direcția cojocăriei, deși activitatea de maistru constructor mi-a adus multe satisfacții pe toate planurile.

Ioana Ilieși :Urmașii v-au moștenit talentul dumneavoastră?

Leon Burbulea: Dacă eu n-am avut prilejul de a deveni arhitect, am un nepot care își dorește să urmeze liceul de Arte, profilul Arhitectură, cu speranța să facă mai târziu și facultatea de Arhitectură. Nepoata mea desenează și pictează frumos, coase pe pânză, dar este și prezentatoare de modă. Amândoi nepoții au moștenit dragostea și rafinamentul artei, pe care sper să o ridice la standarde cât mai înalte.