Au început lucrările la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Bistrița! În prima fază, sunt demolate și relocate clădiri administrative

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, ec. Gabriel Lazany, anunță începerea lucrărilor la Faza I a celui mai mare proiect de investiții în sistemul public de sănătate din județul Bistrița-Năsăud, realizat de Spitalul Județean de Urgență Bistrița în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud , "Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă".

Potrivit acetuia, Faza I cuprinde lucrări de relocare și demolare clădiri tehnice și administrative (centrală termică, stație producție oxigen medical, posturi de transformare, rezervă strategică de apă și stație de pompare, depozit temporar deșeuri medicale etc.), valoarea investiției din această etapă fiind de aproximativ 5 milioane euro, asigurată integral de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Valoare investiției în Faza II este de aproximativ 50 milioane euro, finanțarea urmează a fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o cofinanțare de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

"Oficial, am început lucrările la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cel mai mare proiect de investiții în sistemul public de sănătate din județul Bistrița-Năsăud. Un proiect finanțat în integralitate, în faza1, de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud,5 milioane euro, finalizat prin includerea sa în PNRR, aproximativ 50 milioane euro și cofinanțarea instituției noastre. Așadar, construim un corp nou, care va fi legat de cel existent printr-o pasarelă și, bineînțeles, creștem numărul de secții și aparatură ultraperformantă.

Beneficiile extinderii Spitalului pentru pacienți și cadrele medicale sunt extinderea specialităților medicale - Cardiologie, Cardiologie intervențională, Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Gastroenterologie intervențională, Oftalmologie, ORL, Endocrinologie, Chirurgie plastică și reparatorie, Hemodializă; extinderea blocului operator cu încă 4 noi săli de operație; atragerea, în continuare, a noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate; construirea parcării moderne și robotizate. O investiție de referință, care va face ca Spitalul nostru să vină și mai mult în sprijinul oamenilor. Continuăm să punem sănătatea pe primul loc!", explică președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

 

 

Comentarii

15/03/22 16:56
Iuliu

Motto:
"E prost acela care niciodată nu îşi schimbă părerea."
(Winston Churchill)
Dacă tot e nevoie de extinderea unor sectii spitalicesti atunci de ce să le inghesui intre blocurile din spatele clădirii actuale a spitalului judetean unde există probleme legate de umbrire a corpurilor de clădire prea apropiate intre ele, ca să nu mai vorbim de necesitate amenajării unor spatii verzi exterioare necesare pentru iesirea bolnavilor internati . Cel mai bine era să se renunte la astfel de improvizatii si astfel de extinderi să fie construite de la zero pe baza unor proiecte intocmite de specialisti si care să corespundă standardelor actuale de spatiu si dotare cu aparatură. In acest sens, incă din anul 2009 se vorbea despre construirea unui nou spital de urgentă la Bistrita. In acest sens exista chiar si un proiect conform căruia spitalul urma să fie amplasat în zona străzii Tărpiului în vecinătatea Liceului Logos si trebuia să aibă o suprafata desfasurată de 65.000 de metri pătrati, valoarea investitiei ridicându-se la 120 de milioane de euro. Noul Spital de Urgentă era alcătuit din trei clădiri, pe trei nivele dispunând de un număr de 462 de paturi si un heliport amenajat la nivelul solului. De asemenea, se vorbea la vremea respectivă că lucrările de constructie vor fi executate de firma italiana Astaldi. Ar fi trebuit actualizat acel proiect si depus pentru realizare prin PNRR.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5