Aurel Horea: Ne dorim ca până la sfârşitul anului toate gospodăriile din Ilva Mică să aibă apă şi canalizare

Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, se declară mulţumit de modul în care evoluează lucrurile şi de modul în care localitatea se dezvoltă. La începutul acestui an, reţeaua de apă şi canalizare a fost predată operatorului judeţean Aquabis, iar până la sfârşitul lunii septembrie întreaga comunitate va beneficia de apă şi canal.

         Bugetul local este destul de generos în acest an, fapt care a permis factorilor decidenţi să aloce 500 de mii de lei pentru construcţia unei capele multiconfesionale în comună. Nici fondurile guvernamentale nu lipsesc comuna având deja finanţare pentru două obiective:  reabilitarea Şcolii Gimnaziale pentru ca aceasta să corespundă din punct de vedere al autorizării ISU şi construcţia unei grădiniţe. Până în luna aprilie urmează să fie finalizată procedura de achiziţie publică, astfel că iar în vara acestui an să fie executate lucrările propriu-zise. Investiția totală la cele două obiective se ridică la peste 1,3 milioane de lei.

         Fondurile europene sunt şi ele prezente la Ilva Mică. Două astfel de proiecte au fost aprobate pe Măsura 7.2 şi vizează infrastructura de drumuri comunale care urmează să fie reabilitate pe o lungime de 5 kilometri, cu o valoare de 1 milion de euro. Cel de-al doilea proiect are ca obiect construcţia unei noi grădiniţe  pentru care a fost deja obţinut avansul şi urmează să fie licitată execuţia proiectului tehnic şi a lucrărilor de construcţie. Valoarea este 500 de mii de euro.

De asemenea, în această perioadă a avut loc şi vizita în teren pentru amenajarea unui cămin cultural în locul fostei primării valoarea lucrărilor fiind de 500 de mii de euro. În cel mai scurt timp va fi amenajată o nouă piaţă agroalimentară din fonduri europene, în valoare de 100 de mii de euro.

         Administraţia comunei a mai depus un proiect care are ca obiect mărirea capacităţii centralei termice pe biomasă care există deja în localitate şi care desrveşte mare parte din instituţiile subordonate primăriei. Proiectul este în valoare de 2,5 milioane de euro şi îşi aşteaptă aprobările necesare pentru a putea fi finanţat.

         Aurel Horea spune că în continuare se munceşte la cadastrul general al comunei, în acest moment peste 15% din terenuri având carte funciară. În perioada următoare întreaga localitate va fi cadastrată pentru a uşura accesul oamenilor la subvenţii sau atragerea de fonduri europene destinate agriculturii.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5