Auriu de Bistriţa, soi de măr ce ne poate aduce bunăstare şi spori faima

Toamna acestui an s-a dovedit a fi deosebit de darnică cu cei din horticultura şi agricultura din această parte românească de ţară. Aceasta ne-a determinat să ne reamintim de unii dintre specialişti de marcă cu un rol recunoscut şi de necontestat în dezvoltarea sectorului pomicol, ce a dus la înnobilarea, la sporirea bogăţiei şi faimei meleagurilor bistriţene. Spaţiul tipografic limitat nu ne permite, însă, ca din pleiada de minunaţi profesionişti ai domeniului să amintim decât un singur nume, cel al concitadinului nostru Dr. ing. Nicolae Minoiu, ” cercetător înnăscut, consacrat şi recunoscut pe plan mondial “ cum este caracterizat în lucrarea întitulată Horticultura României de-a lungul timpului, elaborată de un colectiv sub coordonarea Prof. dr. doc. Nicolae Ştefan şi publicată de Editura Academiei Române, care s-a distins prin înfăptuiri remarcabile. Despre activitatea şi rezultatele obţinute în domeniul cunoaşterii, prevenirii şi combaterii bolilor şi dăunătorilor din livezi, al prevenirii extinderii bolilor virotice, al asigurării protecţiei fitosanitare a livezilor şi plantaţiilor pomicole, în elaborarea şi publicarea a sute de lucrări ştiinţifice, unele în limbi de circulaţie internaţională am mai scris şi s-a mai scris. De accea, ne limităm să amintim doar despre una dintre multiplele sale realizări dintre cele mai merituoase şi anume: crearea şi omologarea împreună cu regretatul cercetător ameliorator şi fost coleg de muncă inginerul Ioan Ivan şi alţi colaboratori de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură a soiului de măr Auriu de Bistriţa, o mândrie a unităţii de cercetare bistriţene. Acesta a fost obţinut cu pasiune, dăruire, sacrificiu şi iscusinţă pe parcursul mai multor ani din încrucişarea soiurilor Golden Delicious şi Parmen Auriu, fiind omologat în 1991. În prezent este cultivat pentru calităţile sale deosebite nu numai pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, ci pe un areal în continuă expansiune din spaţiul românesc şi nu numai. Pomul este semiviguros/viguros în funcţie de portaltoiul folosit şi/sau de cerinţele potenţialilor investitori şi beneficiari. Intră pe rod în anul 3 de la plantare. Este rezistent la boli şi dăunători motiv pentru care nu necesită decât un număr redus de tratamente fitosanitare. Fructul este mare şi foarte mare, în jur de 200 grame, aspectuos, sferic, aplatizat de culoare galben-aurie cu tente roz pe partea însorită, pulpa este gălbuie, semicrocantă, suculentă, fin acidulată, aromată şi cu gust plăcut. Este un soi de toamnă, ce ajunge la maturitate în luna septembrie şi se poate consuma până la sfârşitul lunii decembrie, dar păstrat în spaţii cu temperatură controlată chiar până în luna martie. Se cultivă în livezi de tip intensiv putând să se obţină producţii de 25-27 tone/ha, dar şi în grădinile de pe lângă casă, unul sau doi pomi putând să asigure necesarul de consum al familiei. Înfloreşte mai târziu, ceea ce constituie un avantaj pentru cultivatorii din zona noastră încercaţi nu odată de temperaturile scăzute târzii din perioada înfloritului şi este rezistent la ger. Prin extinderea suprafeţelor cultivate cu soiul Auriu de Bistriţa şi alte soiuri noi de măr precum Generos, Florina cu caracteristici superioare şi o rezistenţă sporită la boli şi dăunători se poate asigura revitalizarea, revigorarea şi dezvoltarea sectorului pomicol, ce va spori bunăstarea locuitorilor şi faima zonei, mai ales dacă se vor rezolva şi problemele legate de valorificarea producţiei. În prezent merele bistriţene produse în condiţii ecologice se vând unor beneficiari din străinătate, care ştiu să le aprecieze calităţile la preţuri cuprinse între 30 şi 40 bani/kg, dar lipsa de informaţie i-a făcut pe unii producători să nu obţină nici atât. O producătoare confruntată cu dificultăţi financiare ni se plângea că a fost nevoită să valorfice 22 tone de mere cu 1500 lei adică cu…… nici şapte bani/kg !. Pentru revitalizarea pomiculturii zonei ar fi nevoie pe lângă ştiinţă, de capital, de sprijinul autorităţilor, dar până la întrunirea tutor acestor elemente considerăm că n-ar fi rău să începem cu lucruri mult mai simple. În acest context în activităţile desfăşurate în cadrul procesului instructiv-educativ, de educaţie ecologică ar putea fi pus la dispoziţia copiilor şi elevilor şi a celor implicaţi de material săditor pomicol, iar rezultatele atât în plan economic şi educativ, cât şi al grijii faţă de mediul ambiteal vor fi cu siguranţă cele scontate. De altfel, cultura pomilor fructiferi a constituit şi constituie din totdeauna pentru locuitorii Bistriţei şi Năsăudului o problemă de educaţie, e adevărat în unele perioade impusă chiar prin reglementări cu caracter obligatoriu. Astfel, într-un ordin datând din 20 ianuarie 1845 al comandantului Regimentului II Românesc de Graniţă Năsăudean se stipula că : ” e interzis oricărui tânăr să se însoare până nu va dovedi prin testimoniu şcolar că a cercetat şi terminat şcoala şi că are în grădină un număr de 5-10 pomi altoiţi de mâna sa !“. Dr. ing. Nicolae Minoiu a creat şi ne-a pus la dispoziţie produsul, mijlocul de care aveam şi avem nevoie, iar pentru osteneala şi priceperea sa merită întreaga noastră gratitudine şi justifică pe deplin titlurile ştiinţifice şi onorifice nu puţine ce i s-au acordat, precum cele de : membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ” Gheorghe Ionescu-Siseşti “, de membru al Academiei de Ştiinţe din New-York, Profesor universitar asociat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Silvice Cluj-Napoca, membru al Societăţii Internaţionale de Horticultură, cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa şi multe altele depinde de noi dacă vom şti să-l folosim pentru propria bunăstare şi promovarea zonei. Cu modestia ce-l caracterizează dumnealui ne-a reamintit un adevăr de necontestat şi anume că importante nu sunt funcţiile sau titlurile, ci ceea ce faci concret pentru bunăstarea şi fericirea semenilor, iar acesta ar trebui să fie etalonul de comensurare a activităţii tuturor celor aflaţi în slujba semenilor. În ceea ce-l priveşte dumnealui şi-a înţeles pe deplin menirea, a realizat utile nouă tuturor.

De aceea, cu prilejul aniversării la 12 octombrie a.c. a zilei sale de naştere îi adresăm vrednicului, prolificului şi admirabilului cercetător şi concitadin sincere şi călduroase felicitări odată cu tradiţionala urare La mulţi şi fericiţi ani alături de principala colaboratoare, distinsa sa soţie Georgeta-Maria Minoiu !

i

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5