Botniţa

S-a bătut palma cu FMI. De săptămâna trecută, România are centură de siguranţă. Cea de castitate a fost lăsată s-o administreze preşedintele Senatului, domnul Mircea Geoană. Diferenţa dintre cele două centuri e una mare de tot. Glumiţa preşedintelui Senatului ne trimite în plin ev mediu, când cavalerii cruciaţi, înainte de a porni în lungile campanii spre locurile sfinte, îşi îmbrăcau doamnele cu nişte chiloţei de oţel, pentru ca ele să se păstreze caste până la întoarcerea lor. Metafora preşedintelui Traian Băsescu e însă pragmatică.

De centură de siguranţă au nevoie cei care se caţără în locuri primejdioase.

Oricum, puţină lume a fost cu adevărat interesată de acest duel metaforic. Hamletiana întrebare, dacă ne îndatorăm sau nu ne îndatorăm, a divizat niţeluş societatea românească. România a mai trecut prin experienţa unor împrumuturi de la FMI. De regulă, după a doua sau a treia tranşă acestea au fost sistate, pentru că guvernanţii nu reuşeau să respecte draconicele condiţii impuse.

Aparent, situaţia de acum diferă de cele precedente. Cei care se mai îndoiau de necesitatea împrumutului, în prezent nu mai au motive s-o facă. Cutremurul crizei se resimte din plin şi pe la noi. Viziunea roz-bombon asupra evoluţiei economiei româneşti din momentul adoptării bugetului a devenit, la nici o lună, de un cenuşiu ceţos. Între optimista previziune de creştere a economiei cu 2,5 şi reculul de peste minus patru, acceptat de delegaţia FMI, se cască o mică prăpastie, care se cere a fi grabnic umplută cu bani de împrumut.

Condiţiile împrumutului, aşa cum încerca să ne convingă domnul prim-ministru Emil Boc la emisiunea postului Realitatea din seara zilei de 29 martie a.c., ar fi în limita suportabilităţii.

Delegaţii FMI au cerut, în esenţă, reducerea substanţială a cheltuielilor bugetare. Asta înseamnă că nici în acest an şi nici în anul viitor bugetarii nu pot visa la măriri salariale. Doar cei cu salarii mici pot spera la compensaţii care să acopere, cel mult, rata inflaţiei.

Aceleaşi măsuri îi vizează şi pe pensionari. Acestora, dacă li se vor arunca din când în când câteva grăunţe ar trebui să se considere fericiţi. Pensiile speciale, pe care le încasează în prezent zeci de mii de pensionari, rămân, deocamdată, intangibile.

Premierul s-a referit, totuşi, la pensiile parlamentarilor care vor face obiectul unui proiect de lege echitabil. Parlamentarii sunt însă doar de ordinul sutelor, pe când ceilalţi “speciali” sunt de ordinul zecilor de mii. Nu mi-o pot scoate din minte pe judecătoarea surprinsă beată la volan de un echipaj al poliţiei rutiere. Spectacolul oferit de distinsa doamnă a fost de un grotesc total. Cu imaginea şifonată sub ochii milioanelor de telespectatori (incidentul a fost difuzat la ştiri de aproape toate posturile de televiziune) judecătoarea şi-a cerut pensionarea. I s-a stabilit o pensie de şase mii de lei, adică 60 de milioane în lei vechi. Un pensionar de rând, cu aceeaşi vechime în câmpul muncii, e fericit dacă ia o amărâtă de mie de lei pe lună.

Se impune, desigur, un sistem unitar de calculare a pensiilor, indiferent de domeniul de activitate, pentru ca asemenea decalaje foarte mari să nu mai existe. Numai că, de această dată, noul sistem va trebui să intre şi în graţiile celor de la FMI. De viza lor vor avea nevoie, dealtfel, toate măsurile de ordin bugetar. Cu banii de împrumut la teşcherea, România şi-a pus botniţă.