”Brazda de acasă” a poetului

Născut la 18 octombrie 1976, în comuna Bârghiș, județul Sibiu, Lorinczi Francisc-Mihai (profesor, poet, eseist) este absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Debutul său literar s-a produs în 2008, în revista ”Foaia Poporului” din Sibiu, iar în prezent este autorul a 10 volume de versuri, bine primite de cititori și critica litarară. A colaborat și colaborează la revistele ”Discobolul” ”Mișcarea literară”, ”Portal Măiastra”, ”Euphorion”, ”Lumina literară și artistică”, ”Astra blăjeană”, ”Vatra Veche”, ”Rapsodia” și altele.
Cel mai recent volum al său, ”Colmatare”, a apărut la Editura CronoLogia, Sibiu, 2020, și conține poeme scurte și foarte scurte, de la un vers, la 28 de versuri, iar cuvântul de ordine pare a fi ”colmatare”, care dă și titlul volumului, și care se regăsește în 16 poeme din cele 114, câte conține cartea: ”sunt colecționar de lucruri mărunte/ ți-ar lua/ o veșnicie să le strângi pe toate/ laolaltă/ ca să afli fericirea// colmatare (”fericirea”) sau: (...) ”azi balaurul și cei o mie de clovni conduc/ lumea/ jocul prestidigitației/ e cel adevărat// colmatare” .Sau: ”în lanul de grâu combine făceau un zgomot uriaș/ utilaj vechi/ ca un dinozaur/ am luat parte la ultimul treierat/ grâul copt susura/ în spic/ era atât de caldă tăcerea ta în acel cuptor/ în care ne-am dăruit/ inimile/ ca o noapte de iulie sub cerul/ liber// un cocoșat metalic frizând timpul/ colmatare” (”holdele”). Și exemplele ar putea continua.
Nostalgia satului natal, dorul de ”acasă” se simt la tot pasul: ”aparțin acestui loc/ brazda de acasă și colțul de cer de deasupra/ într-o suprapunere edenică”, o spune chiar autorul în poemul ”acasă”. Iar poemul lui Francisc e concis, e limpede, e profund, rigoarea expresiei și sublimarea trăirilor anunțând, încă de la primele sale apariții editoriale, o voce lirică distinctă în acest peisaj editorial atât de aglomerat, din păcate, de veleitari. O poezie ce ignoră modelele zilei, un discurs liric sobru, fără false podoabe retorice: ”îți caut mâinile/ pe luciul arăturii proaspete/ ca-ntr-o oglindă dintr-un alt timp/ brazda răsturnată/ prinde a vorbi despre o împărăție/ a spicului și a bobului de grâu/ ce se va naște din pământ/ din cuibul de rândunică/ de pe grinda grajdului/ își ia zborul/ suplă/ tăind aerul ca o rugăciune/ amintirea” (”cuibul de pe grindă”).
Poezia pe care o scrie Lorinczi Francisc-Mihai este, mai degrabă, una cerebrală, cu accente dramatice pe alocuri, sentimentul rostindu-se în imagini elaborate cu o construcție unitară a textului: ”tu ai uitat drama fetelor tinere/ de la noi din sat/ cu obrajii roșii/ luate forțat de acasă/ și duse în mine de piatră și de cărbuni/ în paradisul purpuriu/ un sat întreg plângând lângă părinți/ de pe tancuri curgea un must/ roșu/ să fi fost cireșe zdrobite/ în palme/ te-am văzut cum plângeai singură-n/ livadă/ cireșii se scuturau de prima ploaie/ de mai” (”deportare”). O poezie ce ignoră modelele zilei, luîndu-și un aer atemporal, permițându-i autorului să sondeze profunzimile ființei și aliniamentele expreesive ale cuvântului fără false podoabe retorice.
Brazda de acasă, holda, bobul de grâu, pâinea cea de toate zilele, toate acestea revin obsesiv în poezia lui Lorinți Francisc, precum în versurile de mai jos: ”macii însoțesc holdele de grâu/ ca să le obișnuiască cu focul din cuptoare/ când/ se vor fi împlinit/ în pâinea/ cea de toate zilele” (”pâinea”). Sau: ”inima mea și bobul de grâu din spic sunt/ surori/ ele aud dincolo de lucruri/ un clopot în mine pâinea/ tu nu auzi inima mea cum bate/ în tine” (”clopot”).
Dar viața de după viață?, pare a se întreba poetul, ce va fi după? ”spaima că după respirații nu mai rămâne nimic/ cerneala s-a revărsat ca un fluviu/ viiturile au umplut grădina/ cu un/ mâl/ negru/ colmatare/ după ce torentul s-a potolit/ am zărit coarnele bivolilor/ în nămolul gros/ săbii din infern” (revărsare). Speranța, am zice noi.
Una peste alta, cartea prezentată mai sus, de o frumoasă ținită grafică (cu o copertă elegantă și sugestivă, realizată de Ioana Matei, elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu), reprezintă . o garanție că autorul ei ne rezervă în viitor și alte, plăcute, surprize..