Bucuria de a te întâlni cu nemuritorii din Poiana Cătunenilor

În ceas de toamnă, într-o zi în care soarele sălta pe cerul ce se afla la doar o palmă de satul în care am poposit, ne-am bucurat să vedem tradiţiile la ele acasă. Căci, ce poate fi mai frumos decât să te întâlneşti cu oameni a căror viaţă se învârte în jurul caselor tradiţionale, mereu cu gândul la Cel de Sus.

            Împreună cu prof. Vasile V. Filip căutăm poveşti nemuritoare din ţinutul Bistriţa-Năsăud. Bucurie mare a fost să descoperim lada de zestre a Cătunenilor, oameni ce trec bine 100 de ani, împreună cu gazdele noastre Valentina Cătuna şi Viorica Cătuna. Mai întâi am poposit în casa familiei Cătuna, acolo unde am aflat despre viaţa satului de altădată, în care oamenii erau mai oameni şi trăiau în armonie cu cele date de Dumnezeu pe pământ. Apoi, am ajuns într-o casă veche de 100 de ani. Aici ne-au întâmpinat încă din curte, jucăuşe şi sprintene, aproximativ 20 de pisicuţe jucăuşe. Apoi, în pragul casei-muzeu, am întâlnit-o pe scriitoarea Viorica Cătuneanu, cea care ne-a cântat, precum într-o şezătoare de altădată, la fluier, ocarină, vioară, acordeon, mandolină, muzicuţă şi ne-a recitat câteva din creaţiile proprii pe care le oferim astăzi cititorilor noştri.

            Mare ne-a fost bucuria să descoperim că ziarul „Răsunetul” ajunge în cel mai îndepărtat cătun al judeţului, în casa Vioricăi Cătuneanu, care, zi de zi, află noutăţile din judeţ prin intermediul nostru.

            Am văzut, alături de colecţia impresionantă de cărţi pe care o deţine, şi arhiva „Răsunetul”. Îi mulţumim că este cititoarea noastră fidelă şi-i dorim ca cei 76 de ani pe care-i are să fie înmulţiţi de bunul Dumnezeu că sănătate şi să ajungem împreună s-o sărbătorim şi la Centenar.  

 ...................

Viorica D. Cătuneanu

Autobiografică

M-am născut unde primăvara

Iese la arat cu plugul tras de boi,

Unde frunzele cântă cu limbă de cuc

Şi brazda întoarce belşugul spre noi.

M-am născut unde căprioarele beau

Stele din albastru efemer,

Unde bătrânii-s gânduri târzii

Iar satu-i o rugă spre cer.

Sfârşitul începutului

Din caierul vieţii mele

Ce în furcă mi s-a pus,

Eu mai torc şi-acuma firul

Rotindu-l pe-un mirific fus.

Vreodată, de vă bate gândul

Să ştiţi ce-n viaţă am făcut,

Deşiraţi cu grijă firul

De la sfârşit, la început.

Trecere cotidiană

Între malurile-mi cu meandre,

Eu limpede sau tulbure curg,

Iar pe umerii abrupţi de povară

Port răsăritul spre amurg.

Se zbate tristeţea de stâncă,

Neîmplinirea trece din val în val

Şi toate se rostogolesc cu mine

Dinspre amonte, în aval.

Dorinţă timidă

Aş vrea să mă ningă

Puritatea cuvintelor tale

Şi văzduhul înşirat de har,

Să scuture albe petale.

Inima-mi să fie-o carte

În care taine să dezlege

Şi nimeni, cuvintele din ea

Să nu le mai poată şterge.

Zvonuri inutile

Azi mi-a şoptit cineva

Că veşnicia s-a răzgândit

Şi nu mai doreşte

Să depindă de... Infinit.