C O N F L U E N Ţ E: Iuliu Hossu - 160

Dialog epistolar între doi cărturari bistrițeni

                             Cardinalul Iuliu Hossu și poetul Iustin Ilieșiu

                          Și episcopul Iuliu Hossu și poetul Iustin Ilieșiu erau nume cunoscute și prețuite până în anul nefast 1947; unul era aureolat ca herald al Unirii Mari și ierarh vrednic al Bisericii Greco-Catolice, iar poetul din Maieru era cântărețul îndurerat al unui moment tragic din istoria Transilvaniei: Dictatul de la Viena din 1940. Dar în 1969, amândoi erau într-un silit și nemeritat anonimat semicarceral:Iuliu Hossu  surghiunit la mănăstirea Căldărușani, unde-și va afla și sfârșitul, iar Iustin Ilieșiu, fără drept de semnătură era scos din conștiința literară a epocii. În aceste condiții, poetul îi adresează ierarhului întrebări în legătură cu soarta Bisericii Greco-Catolice, sugerând căi pentru repunerea ei în drepturi și îi trimite un volum de versuri, bănuim, în manuscris. Răspunsul episcopului de o mare delicatețe sufletească este exemplar prin puterea credinței și speranței. Prin elogierea versurilor, „suflet din sufletul Neamului”, prin amintirea luminoasă „a fruntașei comuni Maieru”. Versuri și fragmente evanghelice se întrețes în această epistolă, în care un cântec al foștilor deținuți politici și martiri ai Bisericii Greco-Catolice, atât de frumos interpretat în anii din urmă de poetul Ion Zubașcu, luminează auroral credința în ceasul de dreptate.

„Mănăstirea Căldărușani, 12 XII 1969

                                     Mult stimate și iubite domnule profesor,

                          Înainte de a primi scrisoarea mă pregăteam să-ți comunic că, așa cum am spus la început, în situația actuală cu Biserica noastră scumpă desființată, nu-ți pot împlini dorința. După plecarea Domniilor-voastre, reflectând asupra chestiunii, am rămas în aceeași hotărâre pentru a nu da prilej de grele interpretări și păgubitoare pentru cauza vitală a noastră: reabilitarea bisericii noastre în drepturile constituționale, de care s-a bucurat alături de toate cultele din țară, până la declararea ei de inexistență, prin decretul anticonstituțional de la 1 dec. 1848 –aniversarea a 30 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă România.

                          Chestia este înaintată Onoratei stăpâniri pe cale constituțională și suntem în așteptarea actului de dreptate pentru Biserica noastră, pentru care pledează însăși Constituția Țării.

                          Fruntașa comună Maieru rămâne întru îmbrățișarea dragostei mele de la prima intrare în vizitația canonică din 1920, întâmpinat de cei 50 călăreți neuitați, până în ziua de azi, în zilnicele mele smerite rugăciuni. Pentru fericita revedere în deplina libertate a scumpei noastre Biserici, Domnului să ne rugăm. Până atunci îmbrățișarea dragostei mele și arhiereasca binecuvântare în smerite rugăciuni înaintea Domnului.

                          Folosesc acest prilej, iubite domnule profesor, să-ți mulțumesc din nou din toată inima pentru splendidul volum de versuri care au marcat profund sufletul meu. Te-ai cântat și ai cântat frumos și bine. Am zis citind: Asta-i poezie românească, aceasta-i suflet din sufletul Neamului. Să trăiești, iubite domnule profesor și-ți mulțumesc din inimă.

                          Ne-am cântat și am cântat noi cei rămași pe glia strămoșească pentru a păstra sufletul nebiruit cu credință tare, în numirea dreptății:„Vei veni Isuse, știm că vei veni și pe noi de slavă tu vei răsări, mare va fi ziua când ai să cobori, sărbătoarea zilei fără sărbători”.

                          Și a venit și ne-am bucurat și la Alba Iulia am cântat cântecul pe care l-au cântat înaintașii în cursul veacurilor: Dreptatea Ta este dreptate în veac și, cuvântul Tău adevărul.

                          Ai cântat frumos, poete, cântă și te cântă peste noua rană.

                          Să cerem lumina Domnului pentru stăpânire, pentru plinirea actului dreptății, pentru cinstirea și bucuria mare a Neamului.

                          Vei veni Isuse…Vino, Doamne, fiii tăi te așteaptă.

                          Darul Domnului cu voi, Maica Domnului să vă ocrotească,

Cu toată dragostea, arhierească binecuvântare

                                                                                                Episcop Iuliu de Cluj-Gherla

                          D-lui Iustin Ilieșiu, profesor și scriitor, București, str. Ceres, nr.3, sector 6.”

                          Cred că o delegație de intelectuali greco-catolici, l-au îndemnat pe proaspătul Cardinal „in pectore” să întreprindă măsuri mai energice, mai hotărâte pentru „reabilitarea Bisericii noastre în drepturile constituționale”. Prudent Preasfințitul rămâne la convingerea că trebuie acționat pe căi legale „pentru a nu da prilej de greșite interpretări și păgubitoare pentru cauza vitală a noastră”. Așadar Episcopul a rămas încrezător în triumful dreptății divine și recomandă credincioșilor Bisericii Greco-Catolice, ca aceasta când va ieși din catacombe să iasă cu doctrina creștină a iertării. Iustin Ilieșiu a rămas un statornic admirator al surghiunitului Episcop, și în 1970, cu puțin înainte de trecerea la cele veșnice îi închina o odă pe care o intitulează Solitarul de la Căldărușani. Titlul nu este întru totul adecvat, pentru că „Sfântul Marii Uniri” n-a fost nici în anii aceia de claustrare în mănăstire un solitar. Îl vizitau credincioși, scriitori și ierarhi, precum Al. Todea și Lucian Mureșanu, care-i vor succede în demnitatea înaltă de Cardinali ai Bisericii Catolice. Iustin Ilieșiu l-a vizitat în anul 1969 la „închisoare” – se menționează în ediția Poezii. Antologie, studiu introductiv, cronologie și nota editorului de Sever Ursa, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006, p.305 – înțelegând aici prin „închisoare” – domiciliul forțat de la mănăstirea Căldărușani. În monografia Cardinal Iuliu Hossu de Ierom. Prof. univ. Dr. Silvestru Augustin Prunduș și Pr. Prof. Clemente Plăianu – coordonatori, se arată că poezia este însoțită de dedicația „Î. P. S. Episcopului Iuliu” și este un omagiu liric aniversar, trimis ierarhului la 30 ianuarie 1970, cu prilejul celei de-a 85-a aniversări a zilei de naștere a acestuia. Poezia este o imagine a acestei însingurări, în care rugăciunea sa alternează cu gândul la vremurile mari de odinioară când „la Alba Iulia-n Cetate/ Cu crucea-n suflet și Psaltirea/ El a citit hrisovul care/ Pecetluia pe veci Unirea…” Din nou imaginea se mută la odaia mică a singurătății unde și-a înjghebat altar și lăcrimând, îngenunchează și invocă dreptatea divină:„Prelatu-ngenuncheat oftează/ Cu mâinile împreunate/ -O, Doamne, luminează mintea/ Acelora ce fac dreptate!”

                          Afecțiunea și prețuirea dintre ierarhul greco-catolic și poetul Iustin Ilieșiu se explică și prin două momente biografice: în primul rând obârșia năsăudeană – Iuliu Hossu din Milașu- Mare , iar Iustin Ilieșiu din Maieru; în al doilea rând ambii au fost elevi ai Școlilor Blajului în perioada începutului de secol XX, ani de mare efervescență națională în aceste școli. Ambii au scris pagini de aleasă prețuire. Iuliu Hossu, la aniversarea bicentenară a Blajului, scrie una dintre cele mai frumoase pagini despre caracterul exemplar al educației în școlile blăjene, fundamentate pe „stânca tare a credinței” : „Întemeiate pe principiile veșnice, ce înfruntă veacurile, până la sfârșitul lor, propovăduind cuvântul Domnului, trecând prin prisma lămuritoare a credinței întreaga învățătură, au fost, cu adevărat izvor de lumină și de viață, împărtășind puterea principiilor ei nepieritoare. Sufletul neamului s-a redeșteptat și întreaga viață s-a înviorat prin întărirea conștiinței naționale. De aici a pornit curentul puternic al energiilor vii ale neamului, străbătând toate încheieturile lui. Cei ce alergau la aceste școli, purtând în suflet focul sacru al credinței, adus de la vatra părintească, primeau desăvârșirea până la eroism, întorcându-se apostoli neînfricați și neînfrânți ai dreptății lui Dumnezeu, după care însetaseră părinții lor și un neam întreg subjugat.

                          Din Școlile Blajului au ieșit eroi, pentru că aici s-au format suflete, întemeiate pe temelia nebiruită a credinței. Întreagă clădirea sufletească era așezată pe piatră - «iară piatra era Hristos . Și a căzut ploaie, și au venit râurile și au suflat vânturile și s-au pornit spre casa acea și n-au căzut, că era întemeiată pe piatră.» (Mt., VIII, 27) Așa a fost întemeiat sufletul neamului pe Școlile Bisericii Blajului, pe piatră. Și a rezistat în chip eroic. Și a biruit.”

                          Iustin Ilieșiu -  ne spune cel mai autorizat exeget al său, profesorul Sever Ursa, care este și consătean cu poetul Sângerărilor ardelene - a fost la Blaj, în 1967 la revederea colegială semicentenară. Regret că n-am știut, eram de doi ani profesor la Blaj și mi-ar fi plăcut să-l cunosc personal pe un poet atât de drag ardelenilor de odinioară. Cu acea ocazie a scris (sau a citit) o odă închinată Blajului, prezentat ca în apologia P.S.Iuliu Hossu – ca un „izvor de lumină și viață”: „Văd Blajul dealtădată în străluciri de soare,/ E«mica noastră Romă»în straie de sărbătoare./ Aud cum curge-n valuri mulțimea – un exod - / Si tremură dușmanii când văd atât norod./ S-aude glas de bucium și cântec de tilincă,/ Răsună lung pământul sub ropot de opincă,/ Din sate depărtate, din munți și din câmpii/ Roiesc românii-n cete, sunt patruzeci de mii./ Au fost uciși cu roata, loviți și arși pe rug/ Și-acum Bărnuț le spune să-și sfarme cruntul jug./ Ei vin ca o furtună, cu frunți înseninate,/ Își împletesc elanul cu glas de libertate./ Ca un izvor de munte cultura cea latină/ Țâșni de-aici năvalnic, făclie de lumină./ De-aici se răspândiră mărețele idei,/ Născute din răsadul atâtor corifei…”