Călător prin viața mea

În anul satului românesc, 2019, Doamna ELENA SĂSĂRMAN din Năsăud, și-a așternut gândurile și amintirile din anii de acasă în cartea “Călător prin viața mea”, editată la Editura Napoca Star. O lume de poveste cu personaje de poveste, ce a creat îngeri care să o ducă în lumea amintirilor. Amintiri... amintiri, care cu trecerea anilor s-au transformat în povești, ce i-au adus prinos de bucurii în suflet, adevărate lecții de viață, amintiri de colecție din țara celor doi frați-Rusu, unul căsătorit în partea de sus a satului și unul în partea de jos. Cu timpul s-au extins casele în jurul lor formându-se două sate: Rusu de Jos și Rusu de Sus, locuri minunate unde autoarea și-a petrecut raiul copilăriei, jucându-se cu fluturii și cu cosașii mici și verzi de prin grădină și râturile din jurul satului. Copii mai mari, copii mai mici, mulți și frumoși, cu idei filozofice, idei poetice și artistice, toate cu iz de umor.

În acest mediu străjuit de plugari, de păstori, de case cu tindă și târnaț, cu poartă acoperită, cu fântâna în fața casei, cu mușcate la fereastră și busuioc în grindă, cu ștergar curat și  icoane pe pereți, grupul social în fundul grădinii, intelectualii vremii și-au împărtășit gândurile, bucuriile și tristețile, devenind martori tăcuți și discreți ce vin pe jos de secole, punând în lume floare lângă floare și candele aprinse-n veci iubirii de neam și țară.

În cele 200 de pagini totul e iubire, în care autoarea își lasă sufletul cuprins de amintirile celor dragi de ieri și de azi, de neamul care  numără  nu mai puțin de șase generații, începând cu Mihail, cu  fiica lui, adică bunica autoarei, tatăl Constantin, apoi autoarea cu frumoasa sa familie, cu copiii Elena-Gabriela și Ioan-Alexandru (cu numele poetului din care autoarea s-a inspirat, avându-l mereu la suflet ca un poet patriot și credincios) și nepoții ce i s-au înfipt adânc în inimă: Ioan-Gavril, Iustin–Mihai,  Ovidiu–Alexandru și Mara–Alexandra, cât și ginerele preot Ovidiu Sermeșan și nora Ramona și nu în ultimul rând, soțul Gavrilă, formând cu toții o imagine vie și fidelă a neamului său din  Rusu de Sus.

Autoarea cu trăsături esențiale autoportretistice prezintă atâtea eseuri și aforisme privind viața la țară, cu nuanță lirică fie la stil, fie în comentariu. Toate acestea clarifică natura influenței pe care autoarea a exercitat-o printre neamuri și ne ajută pe noi cititorii să aflăm câte ceva despre  săteni  și epoca în care au trăit, ca un jurnal intim prin însuși  modul de compunere, jurnal scris  cu sinceritatea și simplitatea ce o caracterizează pe autoare, de a scrie cu multă pasiune despre satul și neamul  ei,  împlinidu-și un vis mai vechi, cu ajutorul  Bunului Dumnezeu care ne ajută a ne statua un rost în lume, care să ne mântuiască , nu să ne pustiască.

Nu putem privi spre viitor decât dacă ne privim trecutul dinspre care venim, care poate constitui povară, sau de ce nu, un întăritor pentru viitorul spre care țintim.

Povestirile în număr de 80, spre exemplu: “Satul meu un colț de rai”, “Dangăt de clopote”, “Doctor în familie”, “Uncheșu Ion”, “Cu cânepa la topit”, “Caravana cinematografică”, “Bunicuțele mele dragi”, “La admitere, sub linie” etc.,  sunt ca o muzică ce ne vine de undeva de dincolo de orizont, evoluții  sufletești, o memorie a sentimentului, amintiri ca o previziune a vieții și nu ca un fapt consumat.

Doamna Elena Săsărman ne oferă prin povești pilduitoare soluții existențiale ce se anină de gânduri și speranțe, cu legături de prietenie dintre săteni. Toate scrise într-o carte bogată în idei născute-n sat cu răspunsuri și dezlegări de întărire în credință, scoțind în evidență virtuți care mângâie nu biciuiesc.

Autoarea are darul de a povesti vorba lui Baudelaire: “Am mai multe amintiri, decât dacă aș avea vârsta de - O mie de ani”.