Cămaşa, din nou la modă

Cămaşa tradiţională, sau poate mai bine zis cămaşa ţărănească, este din nou la modă!

Ne amintim cu toţii celebra lucrare a lui Henri Mattise din 1940, La Blouse Roumaine, aflată acum expusă la Paris în  Musée National d'Art Moderne.  Atunci, acea operă artistică marca noua vizibilitate a României în Europa. Se pare, totuşi, că doamne ca Regina Maria, Anna de Noailles, Marta Bibesco au impresionat saloanele pariziene prin eleganţa cu care purtau această cămaşă tradiţională aparţinând unor comunităţi ţărăneşti sud-est europene cunoscute doar noii ştiinţe etnologice, comunităţi ce  păreau pierdute în istorie dar care acum deveneau „popoare” însetate de „autodeterminare”.

Încă aproape un secol a trecut de când aceste doamne carismatice provocau admiraţie în „lumea bună” pariziană şi arta sau meşteşugul  iei româneşti,  a cămaşii cu altiţă, a intrat  în decembrie 2022 pe lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO. Cămaşa ţărănească a devenit nici mai mult, nici mai puţin decât un bun simbolic al umanităţii. Şi e cumva neaşteptat că în lumea globală a aproprierilor culturale noi ne clamăm prin acest umil obiect textil, acum „al umanităţii”, identitatea naţională, românească...

Între timp, portul ţărănesc, tradiţional a trecut prin diferite etape de recuperări, fetişizări şi „inventări ale tradiţiei”, de la cea ştiinţifică, muzeală, la cea ideologică - pe vremea naţionalismului comunist - şi până la industriile consumului de masă, modei şi publicităţii. Şi nu putem să nu rămânem uimiţi în faţa ambiguităţii acestui univers material şi semantic pestriţ în care, acum, pluteşte „cămaşa ţărănească” şi meşteşugul ei. Pare că există o corespondenţă între perisabilitatea materialităţii textile a acestui obiect ţărănesc care cu greu se „monumentalizează” şi multitudinea de sensuri şi naraţiuni fluide şi fantasmatice care se ţes (joc de cuvinte neîntâmplător) în jurul lui şi a meşteşugului producerii lui. Pare că ne îmbracă (sau ne ascunde? protejează? descoperă?) bine identitatea complicată în aceste vremuri ale căutărilor...

Spun toate aceste lucruri tocmai pentru a remarca că orice demers de recuperare, cum e şi acest demers expoziţional, este inevitabil marcat de aceste ambivalenţe semantice ale ascunderii şi descoperirii „culturii ţărăneşti” şi meşteşugului tradiţional...dar şi a noastră înşine ca şi comunitate culturală. În fond ce făcea o camaşă („de lucru”, „de nuntă”, „de biserică”, „de înmormântare” etc.), un obiect vestimentar ce  avea atâtea virtuţii comunicative în lumea satului? Acoperea şi descoperea - trupul, sinele, statutul etc. - în acelaşi timp...Cercetările etnologice ne indică, mai ales în Transilvania,  confluenţe şi influenţe complexe - culturale, sociale, etnice - în producerea portului tradiţional şi aceasta împotriva oricărei încercări de „purificare” sentimentală sau ideologică a formelor culturale. Cu acestea în minte vom putea, poate, reînvăţa să ne  bucurăm liniştit şi cu adevărat de ingenuitatea şi frumuseţea cămăşilor tradiţionale. Şi poate să le şi purtăm din când în când...

Îl felicit pe Menuţ Maximinian pentru iniţiativa de a colecţiona şi expune pentru publicul larg - expoziţie pregătită împreună cu tinerii artişti clujeni - aceste cămăşi bărbăteşti tradiţionale.

Dr. Gavril Ţărmure,

 manager al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”