Cartea unui OM

Editura „Mesagerul” din Bistriţa a scos recent cartea „Decanul filologilor români”, autor Mircea Daroşi, scriitorul vărărean care vrea să ştie mult, mereu mai mult şi care ştie bine multe şi nu poate trăi de unul singur, pentru că numai în compania prietenilor şi colaboratorilor se poate bucura de frumuseţile pe care le descoperă în literatură.
Autorul cărţii e generos şi generos nu poate fi decât acela care are ce da şi care descoperă discret luminile din orice colţ al inimii, unde este izvorul nesecat al înclinaţiilor spre adoraţie.
Paginile de început sunt scrise de istoricul Ioan Seni, care îşi exprimă gândurile sale curate despre patriarhul limbii române Gavril Istrate ce şi-a câştigat prin muncă cinstită un binemeritat loc în Panteonul marilor oameni de litere ai ţării alături de alte minţi luminate pe care mirifica Ţară a Năsăudului i-a dat, cum sunt: Nicolae Drăgan, Sever Pop, Alexandru Husar, Grigore Silaşi etc.
E o mândrie pentru năsăudeni, pentru liceul grăniceresc ce se pregăteşte de aniversarea a 150 de ani de la naştere, ca şi personajul cărţii, cărturarul de pe Valea Caselor şi-a clădit aici formaţia sa intelectuală.
De aici a plecat cu merindea de suflet spre capitala Moldovei, unde de fapt s-a împlinit şi s-a înălţat ca un astru de o reputaţie incontestabilă.
Presa din ţară i-a acordat în decursul anilor spaţii largi de prezentare, numindu-l pe bună dreptate lingvistul cel mai longeviv, patriarhul limbii române.
Cartea lui Mircea Daroşi este un călduros omagiu adus unui cărturar ardelean, moldovenizat, pe care-l revendică astăzi meleagurile lui Coşbuc şi Liviu Rebreanu, dar şi-l revendică şi Ţara lui Ştefan cel Mare, dar şi ţara întreagă.
Satul, botezat de două ori – Vărarea şi Nepos – s-a fixat adânc în sufletul filologului, satul copilăriei, zbenguind pe uliţele prăfuite alături de ceilalţi fraţi, cinci la număr, bucuria părinţilor Gavril şi Maria care au pus mai presus de orice demnitatea şi omenia.
În toate cuvântările, indiferent de auditoriu, nu uită trei elemente – satul natal, părinţii şi profesorii săi de la Năsăud, de la care a primit trainice cunoştinţe ce s-au orânduit foarte bine în memoria lui şi i-au modelat elanul spre fapte demne şi caractere frumoase.
Ca student la Iaşi, a fost sub aripa unor mari personalităţi ale vieţii pedagogice şi culturale: Iorgu Iordan, Octav Botez, care a spus: de mulţi ani n-am avut un elev mai bun, mai studios şi mai pasionat pentru această disciplină. A făcut parte din ultima serie de studenţi ai lui Ibrăileanu.
Scriitorul Mircea Radu Iacoban îndeamnă cititorii interesaţi de opera lui Garabet Ibrăileanu de a se îndrepta spre fondatorul istoriei limbii literare române, spre profesorul Gavril Istrate, cel mai avizat pentru a spune aproape totul despre această personalitate eminentă.
Ţara Năsăudului i-a fost mereu în suflet ca dovadă teza de doctorat susţinută la 27 iunie 1949, a fost axată pe opera poetului de la Hordou „Limba poeziei lui George Coşbuc”, avându-l coordonator ştiinţific pe academicianul Iorgu Iordan.
A fost admis prin concurs în mediul universitar, unde preda lecţii de înaltă ţinută ştiinţifică, cu o mare încărcătură emoţională, având nenumărate tratate de lingvistică şi istoria limbii literare.
Are o deosebită admiraţie pentru Eminescu şi Coşbuc, pentru Goga, Sadoveanu, pentru Blaga şi Liviu Rebreanu, dar îi apreciază pe toţi scriitorii care au făcut din literatură un stindard de luptă pentru unitatea culturală a poporului român.
În activitatea sa scriitoricească, ca membru al Uniunii Scriitorilor, abordează probleme covârşitoare. Este un adevărat portretist, un admirator al peisajelor, un memorialist de excepţie.
S-a remarcat ca un artist de prestigiu, colaborând la diferite publicaţii astriste, ca de exemplu „Revista română” din Iaşi, considerând că Astra ar trebui să aibă un organ central, aşa cum a fost cândva „Transilvania”.
Cărturarul tratat de Mircea Daroşi este veteran de război şi a fost decorat în luptele din Transilvania. A rămas acelaşi optimist încrezător în viitorul neamului nostru încredinţat că morţii noştri vor ajunge până la urmă să conducă iarăşi pe cei vii, aşa cum spunea Sadoveanu în romanul „Neamul Şoimăreştilor”.
Un segment aparte din viaţa lui constituie perioada 1938-1944, perioada serviciului militar şi a frontului, făcând parte din Regimentul 82 Infanterie.
Pe front s-a împrietenit cu Vasile Scurtu din Parva, care au pus în valoare dragostea lor pentru graiul năsăudean. Cei doi absolvenţi ai şcolii năsăudene au avut aceeaşi chemare ştiinţifică şi profesională.
Autorul nu uită de prietenii de-o viaţă ai filologului, cât şi manifestările aniversare de la Iaşi, Nepos şi din alte localităţi unde este stimat şi iubit, recenzii şi gândurile foştilor studenţi, şi Gavril Istrate văzut de contemporanii săi şi în final, corespondenţa lingvistului cu autorul şi arborele genealogic – Familia Istrate, bibliografie şi imagini de familie.
Îmi permit să închei cu înalte cuvinte de apreciere pentru autorul Mircea Daroşi, un model al culturii române care şi-a adus obolul la conturarea acestei personalităţi cu dublă „cetăţenie” ardelean-moldovean – Gavril Istrate, care se apropie de centenarul naşterii.