PSIHOLOGIA VIEŢII

Caruselul

Din copilărie te acaparează caruselul cu multe scaune zburătoare. Nu există nicio jucărie mai impunătoare decât caruselul. Dacă te urci pe el, nu vei uita niciodată că este prima încercare de zbor peste lume, peste tine, atunci te întâlneşti cu imagini care ar putea fi ale tale, le vezi desenate doar mental, cum simţeau nevoia strămoşii să comunice, prin intermediul pictogramelor plasate pe pereţii bârlogului, drept enigmă pentru secolele următoare ... aşa era şi pentru mine o enigmă arhaică atracţia caruselului... în primul rând nu ştiam niciodată câte scaune poate să aibă un carusel? Zece, douăsprezece, douăzeci, nu ştiu care este numărul preferat de această tehnică, nici la discovery nu am văzut, din ce se fabrică sau de ce se fabrică asemenea minunăţii, poate ca să ajungi Vlaicu, Coandă, astronaut, să-ţi închipui că eşti pe Lună, pe Marte, în rai, să-ţi imaginezi că este viaţă şi dincolo de Terra, cu care te distrezi cumplit de degajat în anii tinereţii ca să te ageţi cu toate fibrele antrenate şi vlăguite de o emisferă, care este dispusă să te primească şi după viaţă.

Când mă dădeam pe carusel mă visam mare, peste nevoile primare, pe nivele care absorb tot ce este cognoscibil sau necognoscibil şi tindeam să le cunosc... vroiam să ajung deasupra sinelui, deasupra eului cotidian...vroiam un eu cadou, fără fundiţe, un eu care nu se pune la pomul de crăciun, dar îi stă bine pe gard, pe prispă, în balcon, în vârful crengilor care cântă de mai, în vârful degetului arătător, în vârful capului pe care îl atingi şi te întrebi: pe unde mai departe?

Nimeni nu m-a provocat: dacă aţi începe din nou, cum aţi proceda?! Dacă m-ar fi întrebat, începeam din prima să zbor, apoi să studiez tehnica zborului, mă făceam Vlaicu, Coandă, numai să plac iubitului meu, cui şi aşa îi plăceam, dar să-mi plac mie mai mult. Deci, este vorba de dragostea de sine? Întotdeauna este vorba despre dragostea de sine... doar clipe, momente, dispoziţii despre altcineva sau altceva...

Pe ea (dragostea de sine) o poţi plimba pe stânci, în autobuze, în metrou, în cărţile scrise şi citite, o poţi oferi vulturilor care stau vicleşug la pândă sau “vaporilor dansatori” care au iscusinţa de a se băga în orice unghi imposibil de a salva un alt vapor..., vreau să fiu salvată, mă găsesc la reanimarea naturii şi aştept vaporul dansator, care se poate întoarce în orice direcţie, cu cea mai mare viteză...

O renaştere care îmi explică mersul lucrurilor, întotdeauna mi-au plăcut teoriile univoce, mi se păreau mai uşor de contrazis, dar teoriile care povestesc despre viaţă? Nu cred că sunt teorii despre viaţa mea, în cel mai bun caz, post mortem.

Hai să vorbim despre câştig care interesează pe orice persoană: eu câştig, tu câştigi, el câştigă, noi câştigăm, voi câştigaţi, ei câştigă! Dar ce? Vrei adevărul?

Întreabă-mă şi lasă-mă să tac.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5