CASA ADORMIRII MAICII DOMNULUI

La data de 15 august al fiecărui an, cea mai mare parte a creştinătăţii, după un post de două săptămâni, sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului. Este o sărbătoare în care parcă cerurile se unesc cu pământul pentru a da mărire lui Isus, Mântuitorul şi celei din care El s-a întrupat, Fecioarei Maria. În măreaţa operă de mântuire a omenirii aceste două personaje sunt de nedespărţit şi formează un tot unitar deoarece creştinătatea se bazează atât pe jertfa mântuitoare a lui Isus, cât şi pe lupta continuă dar biruitoare a mamei Sale, cu puterile răului de orice fel.

Isus Dumnezeu, prin naşterea din Preacurata Marie, a luat chip de om, iar prin moartea pe cruce şi prin învierea celei de a treia zi, a ridicat omenirea din robia păcatului şi a făcut pe om adevărat fiu şi moştenitor al lui Dumnezeu.

Dar dacă păcatul a intrat în lume prin Eva, stromoaşa noastră, ca urmare a vicleniei şi înşelării ei de către necuratul, în chip de şarpe, Fecioara Marie, cea de a doua Evă este persoana umană prin care a ieşit păcatul din lume, ca urmare a misiunii primită da la Cel Preaînalt de a fi mamă a lui Isus şi ca urmare a neprihănirii cu care a purtat propria cruce. Aşa se face că Preacurata a rezistat în faţa tuturor ispitelor şi încercărilor la care a fost supusă în decursul vieţii pământene, iar după ce a fost ridicată, cu toată fiinţa, la cer, de acolo îşi revarsă îndurarea spre cei încercaţi de soartă.

Însă, mulţi ani creştinătatea nu a ştiut care a fost casa unde a locuit Preacurata în ultimii ani de viaţă pământeană şi unde a avut loc Adormirea care este sărbătorită în fiecare an. Abia în secolul al XIX-lea călugării din Ordinul Fraţilor Capucini, ordin romano-catolic fondat de Sf. Francisc de Assisi în anul 1206, urmând indicaţiile exacte ale maicii vizionare Catherine Emmerich, care într-o stare de transă mistică, a văzut casa Preacuratei, au fost cei care au ridicat vălul şi au adus la lumină acest minunat sanctuar situat într-un parc din Turcia între localităţile Efes şi Seljuk.

Efesul (Ephesos) este un oraş vechi de pe coasta Asiei Mici, la sud de Izmir, actualmente ruinat. A fost însă, o adevărată cetate a creştinătăţii. Isus în ultimele clipe ale viaţii pământeane aflat pe cruce a încredinţat pe Mama Sa evanghelistului Ioan când a rostit cuvintele pline de patos şi de încredere: „Femeie iată fiul tău”. Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta” (In.19.26-27). La câţiva ani după Învierea Mântuitorului şi Înălţarea Lui la ceruri, în Ierusalim a început prigoana împotriva creştinilor. Din cauza acestei prigoane Ioan şi Fecioara Maria sunt nevoiţi să părăsească acest oraş şi să se refugieze la Efes unde Ioan a făcut ucenici şi a propovăduit Evanghelia lui Isus.

Descoperirea căsuţei – biserică unde a trăit Fecioara Maria pe baza precizărilor maicii vizionare trebuia întregită cu dovezi materiale că respectiva construcţie a adăpostit cu adevărat pe această persoană, adevărată mamă a creştinilor. A urmat certificarea respectivei descoperiri din partea arheologilor şi ale autorităţilor ecleziastice. Cercetările arheologice a stabilit că zidurile acestei construcţii durează din secolele VI-VII, dar fundaţia este mai veche şi este posibil să fi durat din secolul I şi să fi susţinut pereţii unei clădiri mai vechi. Lângă un arbore multisecular a fost descoperită şi o statuie, din lemn de măslin, a Maici Domnului, care nu putea fi sculptată decât de un om care cunoştea semnificaţia acestor locuri. Cei care au adus mărturii deosebit de importante sunt locuitorii unui cătun izolat în munte care, acum, se numeşte Şirince. Toţi locuitorii acestui cătun şi numai ei, se învredniceau în fiecare zi de 15 august să urce pe poteca sinuoasă spre casa sfântă. Doar ei cunoşteau taina acestui loc, taină invocată apoi, la marile concilii ecumenice. S-a demonstrat şi ştiinţific că aceşti oameni sunt descendenţi ai primilor creştini din Efes care au văzut-o şi au ascultat-o pe Panaghia Kapoulou, nume în limba greacă, care a fost dat Preacuratei de către primii localnici creştini, botezaţi de Apostolul Ioan.

În luna august a anului 2006 a avut loc un incendiu care a mistuit câteva sute de hectare de pădure din jurul vestitului sanctuar. A fost pârjolită o bună parte din vegetaţie până aproape de clădire. Flăcările s-au apropiat ameninţător până în spatele clădirii dar o forţă nevăzută le-a oprit şi vechea clădire nici nu a fost atinsă de devastatorul incendiu. Cotidianul românesc „Formula AS” inserează următoarele precizări ale călugărului italian Nicolo: „Vedeam focul cum urcă muntele. Venea spre noi, tot mai mere! Se «chinuia », parcă, să atace grădina Maicii Domnului. Era ca un fel de luptă nevăzută”. 1

Locuitorii din cătunul Şirince au venit şi de data aceasta să dea o mână de ajutor pentru oprirea dezastrului : „Vrem să fim alături de Măicuţa Noastră. Strigau: « Meryean Ana », cum se zice în turceşte”. 1

Au rămas acolo până când s-a stins ultima flacără.

Preacurata a luptat şi de data aceasta cu focul şi a biruit. Forţa Mariei derivă din neprihănire, din dragoste, din smerenie, din blândeţe, şi din încredere şi fermitate în acţiune.. În localitatea Lourdes de la poalele Munţilor Pirinei din Franţa, Sf. Fecioară se arată de 17 ori fetiţei Bernadete. La una din aceste arătări fetiţa o întreabă cine este ea. La această întrebare Maria răspunde: „ Je suis l’Immaculee Conception” adică Eu sunt Imaculata Concepţie sau Eu sunt Neprihănita Zămislire. 2

Zămislirea imaculată sau neprihănită nu este fără sămânţă sau fără însoţire. Ea este un mister care are la bază trei fapte deosebite: 1 - îngerul vesteşte pe Ioachim că va zămislii pe dumnezeiasca Copilă în pântece sterp al soţiei sale, Ana; 2 - Dumnezeu fereşte pe aleasa Copilă de orice pată a păcatului chiar şi de blestemul strămoşesc; 3 – şarpele, care înfierează pe fiecare nou născut cu stigmatele necurăţeniei şi ale blestemului prin care el îşi creează acces spre inima oamenilor pentru a-i putea ispitii, de data aceasta, este legat de către puterea dumnezeiască, biruit şi cu capul sfărâmat de călcâiul femeii concepută ca a doua Evă. După intrarea în viaţă va primii misiunea de a da naştere, ea însăşi, celui care va birui moartea şi va deschide poarta spre mântuire neamului omenesc. Cu toate acestea inima Fecioarei Maria a fost şi ea străpunsă de o sabie, care are şi ia formă de cruce, cruce pe care S-a jertfit Mântuitorul sub privirile mamei copleşită de durere şi întristare dar cu credinţă.

Pe altarul crucii Isus şi-a jertfit Trupul şi Sângele. Lemnul crucii este sfinţit iar crucea însăşi devine adevărată armă împotriva necuratului. Dar dacă Isus, cu trupul Său şi cu sângele Său a sfinţit lemnul uscat şi fără viaţă al crucii, atunci, cu atât mai mult, a sfinţit şi trupul celei care L-a purtat în pântece, trupul mamei Sale.

Ştiinţele naturii, în general, şi medicina, în special, dovedesc, cu puterea faptelor perceptibile de om, că mama nu poartă, în timpul sarcinii, fătul în pântece ca într-un marsupiu. Între mană şi fătul din pântecele ei au loc un complex de schimburi reciproce, schimburi care duc, în final, la perpetuarea vieţii. Însă, orice organism viu, la fel şi omul, are nevoie de o curăţire şi o primenire atât în exteriorul, cât şi în interiorul său. Exteriorul organismului nostru îl primenim prin spălare cu apă si alte materiale care dizolvă murdăria şi resturile de celule moarte şi înlătură mirosurile mai puţin plăcute. Interiorul organismului este primenit prin de toxifierea lui de toxinele inhalate, înghiţite sau rezultate din procesele chimice atât de complexe care au loc în organismul nostru. Organele specializate care realizează de toxifierea sunt rinichii. Dar aceştia se pot îmbolnăvii şi să nu mai poată de toxifia organismul. Ştiinţa a inventat un aparat exterior care conectat la circulaţia sângelui prin operaţiunea numită „dializă” realizează de toxifierea sângelui şi prin sânge, a întregului organism.

Întrebarea omenească care se poate pune se referă la faptul că Isus care nu a încetat o clipă de a fi Dumnezeu, a acceptat să ia chipul omului şi să fie purtat în pântecele mamei Sale, prin Sfinţenia Sa, nu a sfinţit întreaga fiinţă a acestei Fecioare? Trupul lui Isus cât a fost în pântecele mamei Sale prin Dumnezeiasa Concepere, fără sămânţă şi fără însoţire şi prin circulaţia sangvină comună, a acţionat mai presus decât orice aparat de dializă şi a realizat nu numai o primenire desăvârşită dar şi o sfinţenie totală a corpului fericitei mame.

În ce priveşte puterea curăţitoare a sângelui Crestianic, Biblia ne vorbeşte despre „o mare mulţime” [...] „îmbrăcaţi în haine albe” [...] „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” ( Apc.7, 9-14).

„Sfinţii părinţi ne-au învăţat să cerem ajutor Preacuratei Fecioare cu cuvintele: « Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi », nu numai « roagă-te pentru noi », cum ne adresăm sfinţilor de obicei” 2

Acestea sunt doar câteva elemente pe care ne putem baza că Fecioara Marie nu a murit ca un muritor oarecare, ci numai a adormit spre a fi ridicată la ceruri, cu sufletul şi cu trupul, de fiul ei şi Dumnezeul nostru, Isus. Numai la vederea câtorva imagini cu casa în care a trăit şi a Adormit Preacurata te face să percepi creştinătatea la alte dimensiuni şi fiind singura cale de linişte sufletească şi trupească spre mântuire.

Bibliografie:

1 - LUPESCU B. „Satul primilor creştini, ŞIRINCE”, ziarul „Formula AS” nr.878 (28), 17-24 iulie 2009, p.16-17;

2 - BOTEANU T. „ O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR” Ed. Unitas Cluj-Napoca 1997, p.146-163;

3 - Preot FEIER N. Predica rostită la postul local de TV cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului de acum câţiva ani;

4 - Internet : „efes turcia”.

Bistriţa, 20. 07.2009 Măgeruşan Ioan