Câteva gânduri cuminţi...

***
Un prozator strălucitor,
ce ne-ncânta cu-a lui tărie,
fiind prin lume călător,
azi a pornit spre veşnicie,
în marele palat de sus
unde va scrie ne-ncetat
cu slove mari şi gând curat.

Vom căuta spre boltă-n zori
ochii lui blânzi, îndrumători,
îl vom citi cu luare aminte,
cu respect, ca pe-al prozei părinte.
Alexandra Bălan, clasa a V-a

***
Când am aflat că domnul Ion Moise a murit, nu mi-a venit să cred…Ştiam că este bolnav încă din primăvară, când ne-a vizitat la Palatul Copiilor... La început părea că nu se simte prea bine şi era puţin palid, dar pe măsură ce dialogul s-a închegat, a dobândit culoare... S-a purtat foarte familiar, a răspuns bucuros tuturor întrebărilor noastre şi ne-a oferit câte un exemplar gratuit din romanul său „Ochiul dragonului”, cu autograf. Părea că literatura era pentru dânsul cel mai bun medicament, cea mai bună hrană. Cu cât ne vorbea mai mult despre meseria şi în acelaşi timp pasiunea de a scrie dădea impresia că se însănătoşea... Cu toate acestea chemarea către cele eterne a fost mai puternică şi am pierdut încă un mare scriitor... Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alexandra Andrecuţ, clasa a VIII-a
***
Acum norii plâng pentru mine!
Îngerii îmi cântă-n cor
chemarea spre veşnicie...

Rămână-n urma mea
doar cuvintele-mi scrise
pe hârtii aprinse
de dor...

Rămâneţi cu bine,
Iubiţii mei...
Lucia Teutişan, clasa a X-a
***
Moştenindu-ne unii pe alţii, cred că trebuie să avem curajul să ne asumăm trecerea celorlalţi şi să nu-i ţintuim în ramele timpului. Îmi amintesc adesea titlul unei cărţi de predici la înmormântări, pe care i-o oferisem în urmă cu ani tatălui meu, scrisă de pr. prof Constantin Necula – „De ce eşti trist, popor al Învierii?” Morţii noştri sunt vii, poate mai adevăraţi decât credem. Hai să le facem parte la masă, în casă... Aduc un suflu de eternitate în valurile amalgamate ale acestei existenţe trecătoare.
Ori de câte ori l-am întâlnit pe domnul Ion Moise, figura lui de bonom mă făcea să surâd. Cândva, am înţeles, mi-a mărturisit la o agapă literară, că a trecut prin drama pierderii fiului şi că purta semnele unui alt fel de timp. Un tip profund şi adânc, sensibil şi tandru.
La Palat, în ajun de ziua scriitorului, cum frumos a subliniat Alexandra Andrecuţ, cu toată neputinţa, parcă înflorea. De mult sau poate niciodată nu l-am văzut pe dl. Ion Moise atât de entuziast. Îi cădea bine mediul deschis şi sufletele copiilor. La sfârşitul lui mai, am anunţat pe câţiva elevi că e sărbătorit dl Moise la Sindicate. Alexandra Bălan şi-a luat familia şi-a colindat Bistriţa să-i ducă o poezie scrisă de ea, din proprie iniţiativă, la ceas aniversar. Acum, i-a scris o poezie de rămas bun, după ce a plâns. S-a ataşat de scriitorul/ omul Ion Moise pentru că l-a simţit. Pe copii nu-i putem măguli; ei percep sufletele bune. A citit în clasa a IV-a cele 500 de pagini din „Ochiul dragonului”. O va relua la liceu. Sunt convinsă că o rază aparte le mângâie creştetul lor plin de litere şi de gânduri frumoase.
Luni, am primit o prescură de la fratele meu mai mic, pr. Horaţiu. Mi-o aduse la Palat. Micii actori erau pe lângă mine. Am înţeles că era venită ca un fel de pomană pentru sufletul dl. Ion Moise. Bucăţele, bucăţele s-au frânt. Marţi dimineaţă am împărţit porumbeilor prăjitura cu mere pe care o păstrasem să i-o duc la spital. S-au îmbiat mai mulţi ca niciodată. Să nu închidem ochii semnelor!
Haideţi să-i vorbim şi mâine! Haideţi să-l mai ascultăm o zi. Putem să-i trimitem un mesaj de lumină, o bucată de pâine, o poezie de rugăciune, mai ales în cele 40 de zile care vor veni.
prof. Ionela-Silvia Nuşfelean
Palatul Copiilor Bistriţa