Câteva zile în capitala culturală a Transilvaniei - CLUJ-NAPOCA

La anumite segmente temporale, aleatoriu totuşi, mă reconfortez de câte ori pot revedea oraşul studenţiei mele, Cluj-Napoca (străbunul Clussium-Napocensis) capitală culturală, excepţional centru universitar, centru de cercetări, judeţ al unui autentic şi impresionant boom economic. De această dată, în cadrul general afectiv s-a situat central o întâlnire comemorativă a foştilor colegi de studenţie ai Facultăţii de Litere ai Universităţii „Babeş-Bolyai”, generaţia 1966. În fapt, s-au confruntat pacific trecutul recent, adică noi, participanţii şi prezentul efervescent, prin prezenţa prof. universitar dr. Corin Braga, Decanul Facultăţii.
S-a subliniat, între alte considerente, trendul ascendent, foarte alert, al Literelor clujene de la statutul general avut în cadrul Universităţii BB de Centru universitar de cercetare avansată, stabilit de Min. Educaţiei şi Cercetării (2011) la locul I în cadrul Facultăţilor de litere din întreaga ţară (statuat de MEC ŞI SISEC), în clasificărea din 2012. În acelaşi timp, QS World University Ranking o situa între primele 150-200 de Facultăţi de profil literar-lingvistic pe plan mondial, pentru ca anul acesta -2016- să fie ascensional statuată între primele 150 pe plan mondial. Clasamentul e onorant la modul absolut al performanţei universitare şi strategiile Facultăţii de Litere ţintesc pentru 2016-2020, mult mai departe. Participanţii s-au bucurat că lucrurile merg bine în marele Centru universitar al Ardealului şi cu deosebire că stindardul purtat cândva în mod glorios de Facultatea de Litere (Filologie) este purtat cu demnitate şi recunoaştere naţională şi intrnaţională.
Partea succedantă a întâlnirii a marcat 50 de ani, o jumătate de secol de când am ieşit cu toţii pe porţile acestei Facultăţi spre a răspândi pretutindeni în Ţară lumina şi frumuseţea Limbii naţionale, a Lieraturii române şi universale. Că acest lucru a fost îndeplinit la modul fabulos şi glorios o arată realitatea sutelor de mii de elevi instruiţi, care recunosc în generaţiile de profesori ai anilor ’60-70 „generaţii de aur”, când „şcoala era şcoală şi omul om”- în ciuda inerentelor vicisitudini ideologizante. (Personal, consider că fiinţei umane îi este propice prezenţa unor factori relativ constrângători, opresivi poate, spre a dezlănţui fermenţii propriilor capacităţi. De altfel, celebrul conducător al Sindicaliştilor de la Gdansk, preşedinte polonez apoi, spunea la un moment dat cu năduf: „Mi-e dor aşa, de o dictatură ca în Rusia”.)
Întâlnirea a fost onorată de prezenţa a două distinse cadre universitare - doamnele Antonescu şi Tomuş, pe care totdeauna de altfel le-am păstrat afectuos în inimile noastre. În cuvântul dumnealor, au reiterat în mod patetic parcursul generaţiei noastre, seriozitatea în studiu, comportament şi apoi în profesie.
Într-o emoţionantă alocuţiune ţinută succedant în faţa noastră, prof. Vasile Igna, puternică personalitate culturală şi politică a Clujului postdecembrist (organizatorul principal al întâlnirii, alături de alţi colegi), a reiterat coordonatele esenţiale ale devenirii noastre de profesori (ca specializare), dar şi de directori de edituri şi publicaţii, miniştri, diplomaţi, poeţi şi scriitori care şi-au risipit lumina în sufletele altor generaţii, ducându-ne mai departe idealurile şi performanţele intelectuale.
Din partea judeţului nostru au participat foştii studenţi: Sorina Costea, Floarea Pop, Adrian Mănarcă, Vasile Găurean.
Prezenţa judeţului nostru a fost participativă şi prin cuvânt , nu doar fizică, etalându-se performanţe obţinute în cercetare şi profesionale (prof. Sorina Costea), statutul nostru actual şi nevoia justificată de optism (Adrian Mănarcă), precum şi o proiecţie de viitor, a subsemnatului. Această proiecţie în sensul că, dacă decenii lungi am avut mereu grija educaţională pentru alţii, de acum, cu deosebire să avem grijă de sufletele noastre proprii, –comoara cea mare a fiecărei fiinţa umane, de cumva am neglijat-o, spre a ne putea întâlni cu toţii în Împărăţia lui Dumnezeu, fără absenţe. Tinereţea spirtuală, poate contrasta pe anumite trepte existenţiale cu „chipul ce se trece”, cum constata meditativ şi Sf. Ap Pavel, dar perspectiva generală este astfel reconfortantă, optimistă.,,Nu suntem doar pulbere şi ceaţă. Omul, creaţie a lui Dumnezeu, este mult mai mult decât acestea” cugeta Tudor Vianu.
Agapa spiritelor a fost completată postmeridian la restaurantul hotelului „Victoria”, din preajma Catedralei mitropolitane, de masa şi serviciile cu adevărat excepţionale ale acestei locaţii.
Volens-nolens, călătoria cu trenul ne-a prilejuit aceeaşi constatare pe care o putem face de 25 de ani încoace, a dezastrului haltelor şi ceva mai puţin a staţiilor din judeţul nostru. Nu-mi voi explica niciodată misterul că atâţia oameni pot trece pe lângă aceste puncte feroviare şi nu pot afla o mână de tencuială ori să potrivească o ţiglă şi că în loc să facă acestea, mai mult, le fură sau le vandalizează. Nu ştiu unde-n astă ţară mai poţi afla o haltă „Sărata”, formată dintr-o tablă neagră în două ţevi, copleşită de buruiene de doi metri. Toată „cinstea” Nicolaiciucilor care au adus CFR-ul în sapă de lemn, vânzând vagoane şi utilaje la fier vechi devalizând, pustiind. Dar...acesta e un alt subiect, unul de revoltă, în patria mămăligii.