Părintele Radu Liviu Roșu: Jelirea pierderilor

Copilul care trebuie să memoreze un verset din Scriptură pentru şcoala duminicală alege pe loc Ioan 11:35: „Iisus plângea.“ Ăsta-i tot versetul. O nimica toată. Dar ce verset extraordinar! Când Lazăr, bunul prieten al lui Isus, s-a îmbolnăvit, surorile lui, Maria şi Marta, L-au rugat să se grăbească spre Betania pentru a-i reda bolnavului sănătatea.

Dar El a întârziat până când Lazăr a murit. El ştia foarte bine ce are de gând să facă. Ştia ce are de gând să facă Tatăl Lui. Încă înainte de a ajunge în sat ştia că în seara aceea va lua cina alături de Lazăr înviat. Cu toate acestea, când a intrat în casă şi a văzut durerea celor din jur, El a plâns. Iar durerea Sa profundă i-a impresionat pe oamenii obişnuiţi cu lacrimile de crocodil ale bocitoarelor de profesie.

Jalea. Ea este rolul morţii jucat de cei vii. Dar sunt şi alte lucruri, nu numai moartea unui om drag, a căror pierdere trebuie deplânsă. Şi alte pierderi se cer jelite, lucruri de mult  uitate şi îngropate atât de adânc, încât nici nu mai sunt percepute ca atare.

Etapa a- cincea în procesul de vindecare este JELIREA PIERDERILOR

Elizabeth Kubler-Ross s-a aflat printre pionierii investigării acestui proces, actualmente bine cunoscut de către psihologi, care constă dintr-o înlănţuire spontană de evenimente şi sentimente.

Etapele prin care trece o persoană care jeleşte sunt

(1) şocul şi negarea,

(2) mânia,

(3) depresia,

(4) târgul şi magia şi, în final,

(5) hotărârea şi acceptarea.

În cadrul nostru de referinţă, tristeţea ocupă locul al cincilea, în timp ce acceptarea şi hotărârea se mută pe locul şase.

În cazul durerii obişnuite nu este nevoie de un specialist pentru a trece prin toate aceste etape. Însă persoana codependentă tinde să se oprească într-un anumit stadiu al procesului şi rămâne împotmolită acolo.

Pentru a evolua spre un sfârşit satisfăcător, persoana respectivă are nevoie de îndrumare din partea unei surse exterioare, cum este această carte, sau a unui specialist. El sau ea trebuie să aibă un ajutor de-a lungul întregului proces şi să repete etapele până ce blocajul este înlăturat şi durerea poate să curgă în voie mai departe.

Care este Folosul durerii?

Durerea este necesară adultului codependent, care are mare nevoie din punct de vedere afectiv să jelească toate lucrurile de care a devenit conştient în etapele precedente.

Este foarte important ca persoana respectivă să deplângă toate pierderile suferite în copilăria ei pierdută. Trebuie, de asemenea, să deplângă ceea ce a pierdut datorită dependenţelor, obsesiilor trecute şi prezente. Oricât de absurd ar suna, persoana respectivă trebuie totodată să deplângă anumite aspecte ale vindecării.

Comportamentul şi sentimentele de dependenţă au ocupat un loc esenţial în viaţa ei. Acum sunt surghiunite. A jeli un lucru care a însemnat cândva atât de mult este ceva normal. În particular, după ce ţi-ai luat rămas bun de la durerea provocată de familia în care ai crescut, trebuie să plângi pierderea durerii cu care ai trăit atâta vreme. Îi spui tu la revedere, dar ce gol rămâne în tine.

Un exemplu tipic este din nou cazul lui John şi Gladys Jordan, amintiți în articolele precedente. Ei au învăţat să domolească stafiile trecutului. Căsnicia lor merge cu mult mai bine. Totuşi, au trebuit să-şi manifeste durerea faţă de pierderile suferite, pentru că renunţarea la comportamentul codependent este iniţial resimţită ca o pierdere. La urma urmei, mânia reziduală şi lipsa de comunicare au constituit o bună parte a vieţii lor pentru multă vreme. Aşa urâte cum au fost, ele erau confortabile. Cunoscute. Ei au mai trebuit să jelească şi jumătate de viaţă de iubire şi tandreţe pierdută. Iată o îngrozitoare, amară pierdere, consecinţă a comportamentului lor codependent, o pierdere pe care n-ar fi trebuit să o sufere.

Este tot atât de necesar să deplângi pierderile secundare. Alcoolicul care intră într-o instituţie de reabilitare este rugat să întocmească o listă cu lucrurile pe care le-a pierdut din cauza băuturii. Poate că şi-a pierdut slujba sau n-a mai fost promovat, şi-a pierdut familia sau căsnicia, carnetul de şofer.

Obsedatul de muncă poate deplânge timpul petrecut fără familia lui. Cel care face excese alimentare trebuie să-şi deplângă obezitatea. Sean McCurdy a jelit toate acele oportunităţi de avansare pe care le-a pierdut datorită obsesiei sale nelalocul ei. Şi aşa mai departe.

Analiza pierderilor, în acest stadiu este foarte importantă. Dacă ai constatat pierderi datorate stilului tău de viaţă, atunci trebuie să le deplângi. Dar cum ştii ce ai pierdut? Poate vei supraestima suferinţele sau pierderile, găsind greşeli acolo unde acestea nu există. „Mama mea n-a fost tocmai o gospodină, desăvârşită, aşa că am pierdut ocazia să mănânc multe prăjituri bune.“

Nu aşa. Persoanele codependente exagerează aproape întotdeauna în direcţie opusă. Fiind maeştri ai negării şi minimalizării, ei subapreciază mai degrabă durerea şi pierderile, decât să-şi construiască o imagine prea idealizată a ceea ce cred ei că ar fi trebuit să fie viaţa lor de familie. Chiar şi copiii molestaţi fizic şi sexual tind să minimalizeze suferinţa. În momentul în care îţi analizezi pierderile, aminteşte-ţi că este în firea lucrurilor să le minimalizezi într-o oarecare măsură.

Analiza pierderilor suferite nu este o evaluare obiectivă, ci una extrem de subiectivă, şi pe drept cuvânt, deoarece oamenii le percep în mod diferit. Regula spune că, dacă e vorba de o pierdere esenţială pentru tine (indiferent de valoarea pe care i-o atribuie alţii), ea rămâne o pierdere.

În concluzie, există patru direcţii în care îţi poţi exprima mâhnirea în mod justificat.

Una este cea legată de suferinţele prin care ai trecut în copilărie, dacă în familia în care ai crescut au existat abuzuri sau disfuncţii grave.

A doua se referă la despărţirea de mamă şi tată, care, pentru majoritatea persoanelor codependente sau imature na avut loc la timpul potrivit. Faptul că trebuie să-ţi iei rămas bun acum, atât de târziu în viaţă, este extrem de dureros.

A treia direcţie se referă la dependenţe, codependente şi alte mecanisme şi atitudini mimetice la care renunţi. Ani în şir ele au contat enorm în viaţa ta, asemeni unor falşi prieteni care-ţi joacă feste urâte. Oricum, ele ţi-au fost prieteni şi e firesc să le plângi pierderea.

A patra se referă la pierderile acumulate în timpul anilor de codependenţă, un fel de produse secundare ale acestei perioade. Gândeşte-te la nefericirea, risipa, greşelile, lacrimile, durerea şi tensiunea prin care ai trecut. Multe din aceste lucruri n-ar fi trebuit să existe, însă codependenţa ta le-a dat naştere. Şi această situaţie este foarte tristă.

Toate aceste treziri şi suferinţe te copleşesc parcă dintr-o dată. Furia şi remuşcarea, resentimentele şi regretele, toate trebuie exorcizate. În terapie asistăm la momente dramatice când pacienţii se descarcă şi spală cu lacrimi amare cicatricele vechilor răni.

De exemplu, a venit un fost pastor, un om înalt, uscat, cu părul cărunt şi permanent încruntat. Numele lui era Walter Morgan. Fusese crescut de un tată sever, distant şi extrem de perfecţionist, pe care-l admira enorm. Walter a devenit el însuşi perfecţionist. Mânat de codependenţă lui, a trebuit să devină un pastor perfect. A trebuit să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor. Dar mai ales a trebuit să fie desăvârşit în faţa lui Dumnezeu, pentru a câştiga afecţiunea tatălui, sau a lui Dumnezeu.

Bineînţeles că în cele din urmă totul s-a prăbuşit, ţinta pe care Walter şi-o fixase fiind imposibil de atins. Când, în timpul tratamentului, a realizat în sfârşit ce se întâmpla în realitate în viaţa lui, acest om liniştit şi manierat a izbucnit în lacrimi. Suspinele lui se auzeau în trei camere mai încolo.

Sentimentele ţâşniseră, rupând zăgazurile inimii pentru prima oară în viaţa lui şi luminând lucrurile altfel decât până acum. Rănile unei întregi vieţi au fost curăţate de un torent de lacrimi sărate.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, consilier în adicții, Pr. Roșu Radu Liviu!